Un bărbat s-a „plimbat“ cu un cuțit în buzunar în sediile IPJ Constanța și Serviciul Rutier. A luat cu executare

  • Oamenii legii au constatat că bărbatul a purtat un cuțit de tip „fluture“, cu lama de 10 cm, în sediile IPJ Constanța- Biroul Supravegheri Judiciare și Serviciul Rutier Constanța.
 
Trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, prin rechizitoriul 219/P/2020, sub aspectul comiterii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, un bărbat din Constanța, în vârstă de aproximativ 35 de ani, cunoscut al polițiștilor, a fost condamnat la închisoare cu executare.
 
Inculpatul a luat un an şi șase luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Totodată, instanța a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea pentru a cărei săvârşire a fost condamnat la pedeapsa de doi ani închisoare într-un alt dosar, cu pedeapsa de un an şi șase luni de închisoare.
 
În final, Judecătoria Constanța a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de doi ani şi șase luni închisoare cu executare.
 
Decizia Judecătoriei Constanța nu este definitivă, ea fiind contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Pe scurt, în actul de sesizare (rechizitoriu 219/P/2020) s-a reținut în fapt că inculpatul, la data de 23.01.2020, în jurul orelor 15.00, cu ocazia punerii în executare a unui mandat de aducere emis de Serviciul Rutier Constanța, a fost adus de organele de poliție de la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ la sediul Serviciului Rutier Constanța.
 
Cu ocazia efectuării controlului corporal efectuat asupra inculpatului, oamenii legii au constatat că bărbatul a purtat în buzunarul drept din față al pantalonilor un cuțit de tip „fluture“, cu lama de 10 cm, în sediile IPJ Constanța- Biroul Supravegheri Judiciare și Serviciul Rutier Constanța.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța În nici 24 de ore, accidente cu șoferi băuți sau drogați

16 Apr 2024 349

Un șofer de 49 de ani, la un pas de coma alcoolică, depistat în Medgidia, județul Constanța

16 Apr 2024 290

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 401

IPJ Constanța Băuți și fără permis, prinși la volanul aceluiași tractor

15 Apr 2024 238

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 861

Adolescent de 15 ani dat în urmărire de IPJ Călărași, depistat în Gara CFR Constanța

15 Apr 2024 348

Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case incendiate din Conacu! Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

15 Apr 2024 944

Razie în muncipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

14 Apr 2024 579

Cumul de infracțiuni pentru un șofer în Năvodari, județul Constanța. S-a ales cu dosar penal

14 Apr 2024 515

Drog descoperit într-un autoturism, pe strada Decebal din municipiul Constanța

14 Apr 2024 513

Depistați cu droguri în Cernavodă, județul Constanța (FOTO)

14 Apr 2024 507

Acțiune a polițiștilor în județul Constanța! Sute de amenzi, în valoare de peste 271.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 481

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate mai mulțe amenzi (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 486

Accident rutier în Constanța. Două mașini parcate lovite de un șofer băut

13 Apr 2024 911

Acțiune pentru prevenirea migrației ilegale desfășurată de polițiștii din Constanța. Constatări (FOTO)

13 Apr 2024 378