Un bărbat violent a muşcat de deget un poliţist, în localitatea Ovidiu din Constanţa. Ce s-a întâmplat

Pe data de 30 mai, pe rolul Judecătoriei Constanţa s-a aflat soluţionarea cauzei penale privindu-l pe inculpatul M.O., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. şi ped. de art.257 NCP, şi a infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de 371 C.pen. cu aplic. art. 38 C.pen.
 
La data de 2.05.2016, în jurul orei 16.20, lucrătorii din cadrul Poliţiei Oraşului Ovidiu au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe o stradă din Ovidiu, numitul M. O. are un comportament deviant, provocând scandal.
 
Deplasându-se la faţa locului, patrula de poliţie, formată din agent-şef adjunct de poliţie D. A. şi agentul de poliţie locală U. A., l-a identificat pe M. O., care se afla în faţa magazinului mixt SC R. SRL. Acesta era într-o stare vădită de iritare, spunea lucruri fără sens şi adresa cuvinte şi expresii jignitoare trecătorilor de pe stradă. La vederea echipajului de poliţie, comportamentul deviant al acestuia s-a acutizat, devenind recalcitrant. Agentul-şef adjunct de poliţie D. A. i-a solicitat să-i însoţească la sediul poliţiei oraşului Ovidiu, însă acesta nu s-a conformat, rostind în continuare cuvinte jignitoare.
 
În aceste circumstanţe, lucrătorii de poliţie au procedat la imobilizarea bărbatului, dorindu-se încătuşarea pentru ca suspectul să poată fi condus la sediul poliţiei. Activitatea de imobilizare a inculpatului s-a dovedit a fi foarte dificilă, având în vedere că inculpatul M. O. a devenit violent. Astfel, a fost necesară intervenţia persoanelor prezente la faţa locului pentru a se putea combate rezistenţa pe care acesta o opunea.
 
La un moment dat, încercând să scape, inculpatul a muşcat-o violent pe persoana vătămată D. A. de unul dintre degetele de la mâna stângă, moment în care acesta s-a ridicat în picioare, iar inculpatul M. O. a reuşit să se ridice din poziţia culcat, rămânându-i ataşate cătuşele de una dintre mâini.
 
Cei doi lucrători de poliţie au încercat să poartă o discuţie calmă cu M. O., dar acesta a ameninţat că sparge geamurile de la magazinul din preajmă, iar în momentul când acesta a vrut să pună în aplicare această hotărâre, ducându-se hotărât către unul dintre geamuri cu intenţia de a-l sparge, au încercat să îl imobilizeze. În încercarea celor doi lucrători de poliţie de a-i monta cătuşele, după ce în prealabil se reuşise aducerea mâini stângi la spate, punându-i-se una dintre cătuşe, în timp ce i se imobiliza şi mâna dreaptă, M. O. a încercat să o muşte pe persoana vătămată de pulpa piciorului stâng, moment în care, după ce a fost evitată prima muşcătură, M. O. a reuşit să îi prindă degetul mijlociu al mâini stângi în încleştarea puternică a dinţilor. În acest timp, în încercarea de a-l linişti, persoana vătămată D. A. a solicitat tuturor persoanelor aflate în apropiere să se îndepărteze deoarece durerile provocate de muşcătură erau din ce în ce mai mari, iar M. O. se simţea agitat de prezenţa persoanelor din zonă.
 
În acest timp, colegul său, U. A., a apelat dispeceratul Poliţiei Locale Ovidiu, cerând sprijin acestora. După aproximativ două minute, o persoană necunoscută de sex masculin a venit din interiorul magazinului cu un sifon pe care l-a îndreptat spre gura numitului M. O., fapt ce l-a determinat să slăbească încleştarea dinţilor, reuşind să scoată degetul din gura acestuia. În continuare, persoana vătămată a declarat că M. O. s-a îndreptat către autospeciala de poliţie cu care au venit la faţa locului, lovind cu pumnul geamul de la portiera faţă stângă şi parbrizul, acestea spărgându-se. Imediat după distrugerile făcute la autospeciala poliţiei, M. O. a fugit. Persoana vătămată a menţionat că a fost preluată de un echipaj SMURD şi condusă la Spitalul Judeţean Constanţa pentru acordarea de îngrijiri medicale.
 
Fiind audiat în calitate de suspect, la data de 9.05.2016, în prezenţa avocatului din oficiu, av. C. M. din cadrul Baroului Constanţa, numitul M. O. a arătat că este capabil să dea o declaraţie, însă e sub efectul tratamentului medical, deoarece a fost externat de la Spitalul de psihiatrie Palazu Mare.
 

Instanţa îl condamnă pe inculpatul M. O. la pedeapsa de 9 luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b) cod penal, contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de un an de închisoare, pe care o sporeşte cu 4 luni şi 10 zile de închisoare, reprezentând 1/3 din celelalte pedepse, iar în final inculpatul M. O. execută pedeapsa de un an, patru luni şi zece zile de închisoare.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 518

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 361

IPJ Constanța Bărbat de 36 de ani din Mangalia, dat dispărut

24 Apr 2024 353

RAJA Constanța Se oprește apa în localitățile Poiana, Săcele și Traian!

24 Apr 2024 308

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1435

Județul Constanța Descinderi la comercianții fitosanitari – au fost deschise două dosare penale (FOTO)

23 Apr 2024 361

Primăria Ovidiu, județul Constanța oferă spre concesionare teren pentru un drum colector

22 Apr 2024 610

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 616

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 809

Renovată la standarde nZeb Grădinița Zig-Zag, inaugurată azi în orașul Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 594

Atenție șoferi! Două transporturi agabaritice se vor deplasa pe traseul Agigea RORO PTF-București IMGB

22 Apr 2024 354

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe drumurile din județul Constanța

21 Apr 2024 485

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 913

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 766

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 916