Justitie

Un bunic acuzat că a vrut să-şi violeze nepoata, nemulţumit de pedeapsă

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din judeţul Constanţa, condamnat în primă instanţă la şase ani şi trei luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală în stare de recidivă postcondamnatorie, este nemulţumit de pedeapsă.
 
Drept urmare, inculpatul a formulat o contestaţie, acţiunea promovată de acesta fiind trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Constanţa.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. În actul de sesizare a instanţei, magistraţii au consemnat, printre altele, că, aproape de finele anului trecut, în timp ce nepoata sa, în vârstă de 14 ani, de a cărei îngrijire se ocupa, se afla singură în camera ei, s-a aşezat în pat, lângă ea, şi a mângâiat-o în zonele intime. Cu altă ocazie, însă în acelaşi context, inculpatul a încercat să îi bage mâna în pantaloni fetei, însă aceasta l-a respins şi a început să filmeze toată scena cu telefonul mobil. Ulterior, imaginile au ajuns şi în atenţia magistraţilor, care au demarat cercetările specifice, reuşind să documenteze activitatea infracţională a inculpatului.
 
Fiind audiat, inculpatul a respins acuzaţiile aduse, precizând iniţial că totul este o răzbunare pusă la cale de fată, după ce i-ar fi făcut o serie de reproşuri cu privire la alegerea hainelor.
 
Inculpatul nu se află pentru prima dată în atenţia magistraţilor. În 2017, bărbatul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru incest, victima fiind fiica sa, mama copilei pe care a agresat-o sexual. În acest caz, de incest, inculpatul a fost condamnat de către magistraţii Judecătoriei Constanţa la pedeapsa de un an şi trei luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere. Decizia Judecătoriei Constanţa a rămas definitivă prin neapelare.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decese Constanța 28 iulie 2020

28 Jul 2020 2600

Cutremurător! „Era aşa fericit că devenise bunic…“ Bărbatul care a murit căzând de la etaj la Eforie Nord este tatăl fostului fotbalist Bogdan Boritz (galerie foto)

09 Jan 2020 6168

Decese Constanţa 21 octombrie 2019

22 Oct 2019 1317

Doliu în Comunitatea Bulgară „Edinstvo“ din Constanța

16 Oct 2019 808

Antrenorul Șenol Amamut, din nou bunic „O dulceață mică, părinți fericiți și tataie în al nouălea cer. Să vă trăiască minunea!“

15 Oct 2019 2177

„Să fie sănătos şi să iasă un mare campion!“ Antrenorul Marcel Ilaşcu, de la Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa, bunic în premieră

09 Oct 2019 2230

Fostul fotbalist de la Farul Constanţa Cu o zi înainte de a împlini 60 de ani, Valentin Purcărea a devenit bunic!

03 Jul 2019 4313

Decese Constanţa 17 aprilie 2019

17 Apr 2019 1891

Decese Constanţa 2 aprilie 2019

02 Apr 2019 955

Decese Constanţa 5 martie 2019

05 Mar 2019 1280

Decese Constanţa 26 februarie 2019

27 Feb 2019 1367

Decese Constanţa 20 februarie 2019

20 Feb 2019 1104

Caz înfiorător la Constanţa! După ce a făcut sex cu propria fiică, un bărbat a încercat să abuzeze şi de nepoată

04 Jan 2019 2194

Decese Constanţa 14 decembrie 2018

14 Dec 2018 928

„Un viitor campion în familie!” Antrenorul Gheorghe Grigore, de la CS Farul Constanţa, bunic pentru prima oară

10 Dec 2018 1499