Un camion militar american, implicat într-un accident pe DN2 A, Constanța - Hârșova! Civilul amendat, victorios în instanță


 
  • Autovehiculul militar transporta lichide infiamabile periculoase pentru mediu (conform placuței portocalii aplicate pe partea din față și pe partea din spate și suplimentare pe partea din spate).
  • Coloana militară nu era însoțită nici de echipaje ale Poliției Militare și nici de cel putin de o grupa de Control și Indrumare a Circulației pe drumurile publice, grupa cu atributii specifice precizate în regulamentele militare
  • Civilul amendat a reușit în instanță să demonstreze că vina pentru producerea accidentului aparține celui a condus camionul militar american.
 
 
Judecătoria din Hârșova s-a pronunțat în primă instanță într-un dosarul civil deschis în urma unui accident rutier în care a fost implicat și un camion militar american. Evenimentul rutier a avut loc în 2019, pe DN 2A, iar la vremea respectivă vinovat de producerea accidetului a fost „scos“ un civil. Acesta a reușit în instanță să demonstreze că vina pentru producerea accidentului aparține celui a condus camionul militar american, reușind astfel anularea procesului verbal de constatare și sancționare.
 
Povestea pe larg  
 
În motivarea în fapt, petentul arată că în data de 02.05.2019 se deplasa cu autoturismul personal pe DN2A dinspre Constanța spre Hârșova, când, la intersectia cu DN 22A, un camion dintr-un convoi militar american nu a acordat prioritate și i-a acroșat partea dreaptă spate a autoturismului.
 
Cu toate acestea, petentul arată că el a fost cel sancționat de Poliția Rutieră pe motiv de „neatenție“, deși neatent a fost șoferul camionului. Această sancțiune îl împiedică de a fi depăgubit de asigurarea RCA a șoferului camionului.
 
În fapt, prin intâmpinare s-a aratat ca numitul (A.A.) fost sanctionat întrucât, în ziua de 02.05.2019, a condus auto marca Opel, pe DN2A, la km 127, dinspre Constanta către Hârșova, și trecând de intersectia cu DN 22A, pe fondul neatenției în conducere acroșează cu partea laterală dreapta spate vehiculul militar american, fapta sa fiind prevăzută de art. 148 alin. 8 din OUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 1 din OUG 195/2002.
 
Ulterior, civilul a formulat răspuns la întâmpinare, cu privire la afirmațiile autorității pârâte, arătând că situația de fapt prezentată conform poziției sale se bazează pe planșele foto depuse la dosarul cauzei și nu sunt simple aserțiuni făcute cu rea credință, așa cum susține pârâta.
 
„Este greu de imaginat cum un autoturism poate acroșa cu spatele un camion, camion care de fapt nu a acordat prioritate. De deznodământul prezentei cauze depinde posibilitatea reclamantului de a obține despăgubiri civile pentru o avarie la mașină a cărui gravitate nu este neglijabilă în ceea ce privește costurile de remediere. Petentul, consideră că agentul constatator a evitat astfel să sancționeze contravențional pe conducătorul camionului, din simplul motiv că acesta este militar american și conducea un convoi militar, lucru ce ar fi putut da naștere la anumite complicații“, se mai arată în apărarea civilului.
 
În timpul procesului, Ministerul Apararii Nationale a comunicat ca din corespondenta purtată cu partenerul american rezulta ca vehicului militar cu nr. de identificare M978A4 este asigurat în cadrul programului serviciului de reclamații al Armatei Statelor Unite în Europa.
 
Potrivit raportului de expertiză s-au stabilit următoarele:
 
Dinamica a accidentului rutier:
 
„În data de 02.05.2019 în jurul orei 15.00, autoturismul Opel Insignia, condus pe D.N. 2A din județul Constanța, din direcția Constanta către Hârșova.
 
Lățimea părtii carosabile este de 7,00 m. Circulația se desfașoară în ambele sensuri. Separarea sensurilor este materializată prin marcaj simplu continuu și întrerupt în zona intersectiei cu D.N. 22A.
 
În zona intersecției cu D.N. 22A - zona accidentului - carosabilul este asfaltat, în curbă la stânga, orizontal, fără declivități.
 
 Calea de rulare era uscată, iar vizibilitatea era corespunzătoare datei și orei. Marcajele aplicate pe carosabil — linii simple și continue, zone interzise, sunt vizibile.
 
În zonă nu sunt instituite alte restricții suplimentare prin indicatoare sau marcaje specifice. .
 
Deplasarea autoturismului se efectua pe spațiul corespunzător sensului său de mișcare.
 
Drumul prioritar este D.N. 2A.
 
Pe D.N.22A, anterior intersecției este amplasat indicator Cedează Trecerea, iar pe carosabil este aplicata pictograma același indicator. Circulația este amenajată în ambele sensuri.
 
În aceste momente, pe D.N.22A , dinspre Saraiu către Harșova, se deplasa o coloana de autovehicule militare în cadrul careia se afla si autovehiculul cu numarul de identitate (...) condus de (...).
 
Autovehiculul transporta lichide infiamabile periculoase pentru mediu (conform placuței portocalii aplicate pe partea din față și pe partea din spate și suplimentare pe partea din spate).
 
Coloana militară nu era însoțită nici de echipaje ale Poliției Militare și nici de cel putin de o grupa de Control și Indrumare a Circulației pe drumurile publice, grupa cu atributii specifice precizate în regulamentele militare.
 
Apropiindu-se de intersecția în cauză, șoferul civil a pătruns în spatiul acesteia și inițiază efectuarea virajului la stânga corespunzator direcției pe care dorea să o urmeze.
 
Corespunzător acestei traiectorii - un unghi de circa 100-120° - viteza de deplasare a autoturismului în cauza era de 40-50 km/h
 
În aceste momente și autovehiculul militar pătrunde la rândul său în intersecție.
 
Pătrunderea în intersectie s-a realizat fără o asigurare corespunzătoare privind siguranța efectuării acestei manevre.
 
Pe ultima porțiune a virajului la stânga efectuat de autoturism, roțile directoare fiind încă virate la stnga (...) are loc impactul, atingerea. Astfel colțul față stânga al autovehiculului militar lovește partea superioară a aripii spate dreapta a autoturismului.
 
În urma acestui impact, în concordanță cu masele, vitezele lor cât și materiale care au intrat în contact — tablă și plastic contra fier masiv - autoturismul suferă avarii și se imobilizează.
 
Culpa participanților la trafic:
 
Din punct de vedere al conducătorului autoturismului, acestuia nu i se poate reține vreo culpă în producerea accidentului. A.A. conducea autoturismul Opel Insignia pe un drum cu prioritate și a pătruns în spațiul intersecției în condițiile în care avea proritate de trecere. În acest timp autovehiculul militar venea de pe un drum prevăzut cu indicator cedează trecerea, indicator care impune o serie obligații la întâlnirea sa.
 
Concluziile raportului de expertiză
 
În data de 02.05.2019 la intersecția pe D.N. 2A - drum prioritar - cu D.N. 22A - drum neprioritar - autoturismul Opel Insignia, condus regulamentar de A.A. este lovit lateral dreapta spate de colțul față stânga a autovehiculului militar, care nu a aplicat întocmai și timp totalitatea prevederilor legale impuse de indicatorul Cedeaza Trecerea.
 
Din punct de vedere al conducătorului autoturismului, acestuia nu i se poate reține vreo culpă în producerea accidentului. A.A. conducea autoturismul Opel Insignia pe un drum cu prioritate, iar autovehiculul militar venea de pe un drum prevazut cu indicator Cedeaza Trecerea, indicator care impune o serie obligații la întâlnirea sa“, conform raportului.
 
Față de probele administrate, și de împrejurarea ca autovehiculului militar a intrat in intersecție fară să țină cont de indicatorul „cedează trecerea”, instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză.
 
În consecință, Judecătoria Hârșova a admis plângerea contravențională formulată de către petentul A.A., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit la data de 02.05.2018 de intimatul I.P.J. Constanța – Serviciul Rutier.
 
Instanța a anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit de către intimat.
 
I.P.J. Constanța – Serviciul Rutier a mai fost obligat către petent, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum 720 lei (din care 20 lei – taxă judiciară de timbru şi 700 lei onorariu de expert).
 
Decizia Judecătoriei Hârșova a fost contestată la instanța superioară.
 
Sursa: rolii.ro și portal instanțe de judecată.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Patru copii morți în accidentul de la Cobadin! Dosarul penal ar putea fi clasat! (VIDEO+FOTO)
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Accident rutier la Palazu Mare. Un autocamion militar a intrat într-un gard (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Aug 2022 1211

InfoTrafic Un transport agabaritic vine de la Nădlac către Baza Militară Mihail Kogălniceanu

20 Mar 2021 1539

Accident rutier în baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Camion răsturnat. O persoană încarcerată

14 Jun 2019 6376

UPDATE. Accident rutier grav pe DN38 între Movilița și Topraisar. Cinci victime, dintre care trei copii. Un camion militar implicat (galerie foto+video)

06 Sep 2018 18297

Camion militar implicat într-un accident rutier. Camionul făcea parte dintr-un convoi. Cum s-a petrecut accidentul

15 Jun 2018 7872

Accident rutier Un autoturism s-a izbit frontal cu un camion militar. Două victime

16 Feb 2018 10266

Traficul pe DN73 s-a reluat. A fost ridicat camionul militar implicat în teribilul accident

01 Jul 2017 1763

Detalii noi despre starea de sănătate a militarilor răniţi în accidentul din Argeş. Pacienţii sunt internaţi la Spitalul Militar Bucureşti

01 Jul 2017 7042

Un TAB al Armatei Române a ajuns în șanț

01 Sep 2016 4803

Kabul-Afganistan. Atentat cu camion capcană în fața unui hotel pentru străini

01 Aug 2016 1691

Un camion condus de un român a fost lovit de un tren în Germania. Românul şi mecanicul trenului au murit! (video)

06 Nov 2015 1584

Banc Un camion militar se împotmoleşte în noroi...

25 Jun 2015 2959

„Așteaptă-mă că vin! Mi-e prea dor de tine ca să mai rămân!”Sicriul cu trupul neînsuflețit al căpitanului Răzvan Moldovan, depus la Cercul Militar din Alba Iulia

23 Nov 2014 2214