Un comisar de la Penitenciarul Tulcea, acuzat că aducea telefoane în închisoare. Începe judecata

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Silviu Ioan Ionele, la data presupuselor fapte comisar în cadrul Penitenciarului Tulcea. 
 
Angajatul unităţii de detenţie este acuzat de luare de mită în formă continuată şi introducerea, în mod ilicit, într-un penitenciar, de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor şi alcool, în formă continuată.
 
Ieri, Curtea de Apel Constanţa a decis începerea judecăţii, hotărârea fiind una definitivă.   
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că „în perioada martie - aprilie 2019, inculpatul Ionele Silviu Ioan, în calitatea menţionată mai sus, contrar îndatoririlor de serviciu, a introdus în mod ilicit, în Penitenciarul Tulcea, mai multe telefoane mobile şi cartele telefonice care, ulterior, au ajuns la o persoană încarcerată în unitatea amintită, pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor“.
 
Persoana beneficiară a obiectelor respective, spun procurorii, face parte dintr-o grupare specializată în comiterea de infracţiuni prin metoda „Accidentul”. Mai mult, în rechizitoriul DNA se arată că „pentru acest «serviciu», inculpatul a primit de la un prieten al celui încarcerat suma totală de 6.500 lei, acceptând totodată promisiunea de a primi în viitor suma de 3.500 lei“.
 
Citeşte şi: 
 
DNA Constanţa a reţinut un comisar de la Penitenciarul Tulcea pentru luare de mită. Ce înţelegere avea cu deţinuţii
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se cere revizuirea unui dosar al DNA Constanța!

14 Jan 2024 852

Un fost comisar de penitenciare din Tulcea, condamnat definitiv la șase ani de închisoare cu executare

06 Apr 2022 3926

Comisar de penitenciare, trimis în judecată de DNA Constanţa. Pronunțarea, amânată

23 Mar 2022 1133

Cinci ani cu executare pentru un fost comisar al Penitenciarului Tulcea. Apelul, în octombrie

17 Aug 2021 3055

Curtea de Apel Constanța i-a revocat controlul judiciar lui Silviu Ioan Ionele, fost comisar în cadrul Penitenciarului Tulcea

13 Feb 2021 2531

Fost comisar al Penitenciarului Tulcea, trimis în judecată de DNA Constanţa, sub control judiciar

01 Sep 2020 1458

Procurorii DNA Constanța, nemulțumiți de ultima decizie în cazul unui fost comisar de la Penitenciarul Tulcea

30 Jun 2020 1829

Comisar de penitenciare, trimis în judecată de DNA Constanța. Se pregătește audierea martorilor

30 Apr 2020 2304

Un fost comisar de la Penitenciarul Tulcea, trimis în judecată de DNA Constanța. Judecata, amânată

13 Mar 2020 1843

DNA Constanţa a trimis în judecată un comisar de la Penitenciarul Tulcea! Procesul, amânat pentru 2020

21 Dec 2019 1694

Un comisar de la Penitenciarul Tulcea, trimis în judecată de DNA Constanța, sub control judiciar

31 Oct 2019 1750

Telefoane în penitenciar Începe judecata într-un dosar al DNA Constanţa

22 Aug 2019 2083

Termen la Curtea de Apel, în privinţa comisarului de la Penitenciarul Tulcea suspectat pentru luare de mită

22 Jul 2019 2573

DNA Constanţa a reţinut un comisar de la Penitenciarul Tulcea pentru luare de mită. Ce înţelegere avea cu deţinuţii

04 Apr 2019 3382