Un constănțean a luat șase ani pentru viol în formă continuată! Victima, fiica vitregă

  • Conform procurorilor, la începutul lunii aprilie 2020, polițiștii din Constanța au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că și-a surprins soțul în timp ce întreținea un raport sexual oral cu fiica ei minoră.   
  • Recent, inculpatul a cerut înlocuirea măsurii arestului preventiv, însă solicitarea i-a fost respinsă ca nefondată.
 
Un bărbat din Constanța a fost condamnat în primă instanță la șase ani de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, victima fiind fiica sa vitregă. În continuare, Judecătoria Constanța, instanță investită cu soluționarea cauzei, a admis în parte acțiunea civilă și a decis obligarea inculpatului să-i achite victimei 15.000 de euro (echivalentul în lei la data plății) cu titlu de daune morale.
 

Oficial de la instanță

 
„Condamnă inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracâiunii de viol. Pedeapsa se execută în regim privativ de libertate. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit.a, b și e Cod penal. Menține măsura arestării preventive a inculpatului, verificarea legalității și temeiniciei urmând a se efectua până la data de 06.12.2020. Deduce din durata pedepsei închisorii pronunțate perioada reținerii de 24 de ore, de la data de 09.04.2020, ora 23:35 până la data de 10.04.2020, ora 23:35 și perioada arestării preventive de la 10.04.2020 la zi. Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu inculpatul.. Obligă inculpatul către partea civilă la plata sumei de 15.000 de euro (echivalentul în lei la data plății) cu titlu de daune morale. Cu drept de apel în termen de zece zile de la comunicarea copiei de pe minută“.
 

Dosarul, la Curtea de Apel  

 
Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță ce va lua o decizie definitivă.
 
Recent, judecătorii au verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, măsură pe care au menținut-o, urmând a fi verificată până la începutul lunii decembrie 2020. De precizat că inculpatul a cerut înlocuirea măsurii arestului preventiv, însă cererea i-a fost respinsă ca nefondată.
 
Conform procurorilor, la începutul lunii aprilie 2020, polițiștii din Constanța au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că și-a surprins soțul în timp ce întreținea un raport sexual oral cu fiica ei minoră.    
 
Citește și
 
Lupul, paznic la oi
Trei cazuri care au șocat educația din Dobrogea

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sămbătă, spectacolul „Ma dame”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

28 Mar 2024 384

Justiție Constanța Un bărbat din Egipt ar fi violat o bătrână din Valu lui Traian. A fost trimis în judecată

28 Mar 2024 426

Sâmbătă, 30 martie 2024, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”Constanța ne încântă cu spectacolul „Ma dame”

20 Mar 2024 564

Constanța Doi bărbați condamnați definitiv la închisoare cu executare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

15 Mar 2024 524

Sentință definitivă! Pedeapsă micșorată pentru americanul care ar fi violat doi tineri din Medgidia! Aproape 17 ani de închisoare

19 Feb 2024 892

Știri Constanța azi Tânăr reținut pentru act sexual cu un minor și viol asupra unui minor! Date oficiale

02 Feb 2024 700

Caz șocant în Valu lui Traian! Un bărbat din Egipt, arestat pentru viol, la Constanța! Victima are aproape 90 de ani (MINUTĂ)

16 Jan 2024 2859

Femeie de 82 de ani atacată în propria casă de doi indivizi și violată! Suspecții, reținuți

15 Dec 2023 1059

Bărbat reținut pentru viol, în Constanța. Ce spun polițiștii

25 Nov 2023 879

Justiție Constanța Ofițer MApN în rezervă, condamnat definitiv pentru viol!

22 Nov 2023 1228

Constanța. Final de proces în dosarul americanului acuzat că ar fi violat doi tineri din Medgidia! Prima condamnare - 19 ani

06 Nov 2023 1081

Știri Constanța Bărbatul de 36 de ani, acuzat că ar fi întreţinut raporturi sexuale la Mangalia, cu doi copii, arestat preventiv pentru 30 de zile (FOTO+VIDEO)

14 Oct 2023 2751

Tentativă de viol lângă Agigea! Detalii șocante din ancheta procurorilor. Începe procesul

08 Oct 2023 965

LIVE VIDEO+TEXT Conferință de presă la AUR Constanța. Suspiciunea de viol din timpul Taberei de Vară, printre subiectele analizate (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Sep 2023 1310

Viol la Castelu! Victima are 11 ani. Prima condamnare - zece ani de închisoare. Cine este nemulțumit

17 Sep 2023 1168