Un constănţean, în stare avansată de ebrietate, şi-a bătut angajatul, până l-a lăsat fără suflare

Băutura transformă un om calm şi echilibrat într-o altă persoană, odată ce este consumată în exces. Astfel se poate explica cum un bărbat din Constanţa, care deţine o fermă nu şi-a recunoscut colegul de pahar şi l-a bătut până când l-a lăsat fără suflare. Conform declaraţiilor martorului chemat de inculpat la locul faptei, nici măcar nu l-a recunoscut după ce l-a desfigurat. Bărbatul a decedat cu o zi înainte de ziua lui, iar inculpatul a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la 7 ani şi 6 luni de închisoare.
La data de 17 iulie 2019, pe rolul Tribunalului Constanţa, s-a aflat dosarul în care un bărbat este acuzat de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

La data respectivă, s-a dat pronunţarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul A. C., trimis în judecată prin rechizitoriul nr.2021/P/2018 emis la data de 13.12.2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art.195 Cod penal.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că, în ziua de 19.10.2018, în jurul orelor 21:00-22:00 pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, ce a avut loc la Cantonul de cale ferată 217+500 de pe magistrala CF 800 Bucureşti – Constnaţa, la ieşire din municipiul Constanţa spre loc. Valu lui Traian, A. C. i-a aplicat mai multe lovituri în zona feţei, urmată de cădere şi lovire de un plan dur al persoanei vătămate A. D., cauzându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură de oase de bază de craniu, ce ulterior au condus la deces.
În cursul judecăţii, inculpatul s-a prevalat de procedura de drept comun, contestând declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală, apărarea sa bazându-se argumentul că nu-şi aminteşte şi nu crede să fi ucis victima, presupunând că fapta de omor ar fi comis-o “hoţii”.
Cu privire la depistarea cadavrului victimei A. D. în cadrul cantonului, inculpatul a declarat următoarele: „În ziua de 18.10.2018 A. D. m-a anunţat că în următoarea zi este ziua lui naştere şi doreşte să-l învoiesc pentru a merge în oraş să sărbătorească. A doua zi, respectiv în data de 19.10.2018, în jurul orelor 08:00 acesta a plecat de la canton în oraş, iar în jurul orelor 18:00-19:00 s-a întors, aflându-se în stare avansată de ebrietate, dar fiind bine dispus am băut cu el un pahar de bere şi l-am invitat să mănânce cu mine, însă acesta m-a refuzat, ieşind afară. Ieşind după el l-am văzut întins pe jos, cu sânge pe faţă, am vrut să-l ridic, dar acesta mi-a spus că se descurcă singur. S-a ridicat singur, a intrat înapoi în casă, a mâncat puţin şi s-a pus în pat în cameră la el. În jurul orelor 00:00 am văzut că era lumina încă aprinsă la el în cameră şi am intrat să o sting şi să-l învelesc, ocazie cu care am văzut că pe buza lui se afla o muscă. Am strigat la el şi l-am mişcat, dar am văzut că nu reacţionează. În acel moment am realizat că acesta era decedat. M-am speriat şi am sunat un prieten pentru a apela la 112”.
În cursul judecăţii, inculpatul a avut o altă versiune, declarând că, toţi trei ( împreună cu martorul B.) au mancat, ca victima a refuzat să fie servită cu băutură. A declarat inculpatul că el s-a dus la culcare însă, trezindu-se şi ducându-se, probabil, până la baie, l-a găsit pe A. căzut jos în curte.
Astfel, martorul Ș. G., care deţine şi el o micro-fermă de creştere a animalelor în apropiere de cea a inculpatului, următoarele:
„În ziua de 19 octombrie 2018, în jurul orelor 21:50-22:00, eu aflându-mă la domiciliul meu, împreună cu soţia mea, respectiv sediul micro-fermei, am fost sunat pe telefonul mobil de numitul A. C., care mi-a spus textual: „Am un hoţ aici la fermă la mine şi mi-a spus că lucrează la tine!”, atunci eu i-am spus să-l ţină pe loc să nu scape că voi veni să-l văd şi să-l predăm la poliţie. Acesta mi-a mai spus că este unul mic de statură.
În apropierea cantonului, la o distanţă de aproximativ 5 metri de uşa cantonului şi la 5 metri de linie, unde era o zonă semi-întunecată, lumina provenea de la lumina electrică a cantonului, am văzut două persoane: una era culcată la sol, iar alta în picioare. În momentul în care A. C. a perceput prezenţa mea, făcându-mi semn cu mâna mi-a spus : „Vino-n coace să vezi infractorul, să vezi hoţul!”. Precizez că persoana despre care am spus că era în picioare era A. C., iar cea care era la sol în momentul în care m-am apropiat de ea nu am cunoscut-o, fiind pe spate cu faţa în sus, în nemişcare, dar prezenta partea dreaptă a feţei desfigurată, în sensul că sângera abundent şi avea pe faţă mizerie caracteristică prafului din zonă. Persoana căzută la sol avea pantalonii în vine, adică la nivelul genunchilor, ce erau de culoare închisă, i se vedeau chiloţii, iar pe trunchi avea un pulover din lână, de culoare închisă.

În aceste împrejurări, A. C., ce se afla într-o stare avansată de ebrietate l-a lovit pe cel căzut, de două sau trei ori cu piciorul, în zona abdomenului, mai bine zis al coastelor. În timp ce îl lovea, s-a dezechilibrat, retrăgându-se spre înapoi, eu spunându-i să-l lase în pace şi să aducă nişte apă să-l spele, pentru că cel ce este jos nu este un hoţ, ci este o persoană probabil care a fost lovit de tren sau a sărit din tren.
Precizez că în acest timp, A. C. îl striga pe A. D., zis M. cu cuvintele: „M., unde eşti?....vino-n coace M.!”, dar nu i-a răspuns nimeni. El mi-a mai spus că M. a fugit şi s-a speriat de hoţul acesta.

În continuare, A. C. a mers în canton şi a revenit cu două bidoane de aproximativ 5 litri cu apă, pe care le-a aruncat prin stropire peste faţă şi pe întreg corpul ale celui căzut la sol. În urma stropirii cu apă, persoana căzută la sol, şi-a revenit puţin, în sensul că a dat să se ridice, ridicându-şi trunchiul aproximativ 30 de cm, dar nu a reuşit, pierzându-şi echilibrul şi a căzut din nou pe spate în aceeaşi poziţie, în schimb dând din picioare, a reuşit să-şi îndepărteze pantalonii, rămânând în chiloţi. Nu am observat cu ce era încălţat.
În aceste împrejurări i-am cerut lui A. C. să sunăm la ambulanţă, să vină salvarea, eu fiind convins că cel de la sol este în stare gravă. El mi-a zis să nu sunăm, că el la canton are ceva în neregulă, fără a-mi preciza ceva anume, dar mi-a zis că o să-mi spună altădată. Atunci eu i-am cerut să-l luăm amândoi să-l ducem în casă, să-i acordăm un prim ajutor şi să chemăm salvarea. El a fost de acord şi împreună, l-am dus până în holul de la intrare în canton.

Eu atunci, i-am zis că plec şi că voi suna la 112, la salvare, plecând înspre maşină, loc unde mă aştepta soţia mea şi unde aveam şi telefonul mobil. Ajungând la maşină, i-am solicitat soţiei să formeze apelul de urgenţă 112, ocazie cu care eu am transmis operatorului de serviciu de principiu următoarele: „Sunt la cantonul CFR! Se află un om căzut la pământ, sângerând, lovit de tren sau nu ştiu ce s-a întâmplat şi se află în stare gravă!”
După această împrejurare eu am plecat cu soţia la sediul fermei şi m-am uitat la televizor. În jurul orelor 24:00-01:00 noaptea, după ce se terminase o emisiune de knik boxing am fost sunat pe telefonul mobil de A. C. care mi-a spus următoarele: „Băi, acela lovitul era M. al meu!”. Atunci eu fiind mirat, i-am spus „Băi Cornele, tu aşa de beat ai fost că nu ţi-ai cunoscut omul tău?..”, el mi-a spus: „Băi, nu l-am cunoscut!”. El mi-a mai spus că îmi mulţumeşte că l-am ajutat, şi că să rămânem vecini buni şi că îşi cere scuze că m-a deranjat. În dimineaţa zilei de 20 octombrie 2018, în jurul orelor 10:00 am fost sunat din nou pe telefon de A, C, care mi-a spus că textual: „Băi M. a murit!... Am fost la poliţie la Murfatlar!… a venit procurorul m-a audiat toată noaptea. Am dat de belea mare!”.
Atunci eu l-am întrebat dacă l-a lovit şi cum l-a lovit, la care el mi-a zis mie că nu l-a lovit, la care eu i-am spus următoarele: „ Băi Cornele eşti nebun?!... L-ai lovit chiar în faţa mea de câteva ori cu piciorul!”, dar el a continuat să nege.
Eu i-am spus acestuia că dacă o să fiu chemat o spun tot ce am văzut”.

Declaraţia martorului Ș. G. este susţinută şi de către operatorul Serviciului de urgenţă 112, care confirmă cele relatate de martor, în sensul că inculpatul a vorbit cu operatorul 112 inducându-l în eroare să nu mai trimită echipajul de cercetare la faţa locului pe motiv că nu ar fi cazul.
Fiind efectuată necropsia cadavrului victimei A. D. au rezultat următoarele concluzii provizorii medico-legale: Moartea numitului A. D. a fost violentă. S-a datorat hemoragiei şi contuziei meningo-cerebrale în urma unui traumatism cranio-cerebral, cu fractură de oase de bază de craniu. Leziunile de violenţă constatate cu ocazia necropsiei au putut fi produse prin lovire cu/şi de corp dur. Pot data cu puţin timp înainte de deces. Cele cranio-cerebrale având legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu moartea. Moartea poate data din 19.10.2018. Cu ocazia necropsiei au fost recoltate probe biologice care vor fi înaintate ulterior.

În urma ordonanţei de efectuare a necropsiei dispusă de către lucrătorii de poliţie, Serviciul Clinic Judeţean de Medicină Legală Constanţa a emis Raportul medico-legal de necropsie nr. 735/A3/2o18 din data de 23.11.2018, în care sunt reconfirmate concluziile provizorii medico – legale, precizându-se în continuarea raportului că, în sângele şi rina recoltate de la cadavru s-a constatat o alcoolemie de 1,75.
Astfel, Tribunalul Constanţa a decis condamnarea lui A.C. la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moparte.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Restaurantele vor fi obligate prin lege să dea gratis clienților această băutură. Despre ce este vorba?

20 Mar 2024 551

În Argeș Arestat pentru furtul unor baxuri de băutură energizantă și alcool

05 Nov 2023 868

Ministerul Afacerilor Interne Sute de șoferi din România, prinși băuți și drogați la volan! Ce descoperiri au făcut polițiștii

17 Jul 2023 820

Container sosit din Statele Unite ale Americii, la control. Ce au descoperit inspectorii vamali constănțeni

06 Sep 2022 1121

Bărbat prins fără permis de conducere în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice în Constanța

21 Jun 2022 1233

De unde ideea de a topi ciocolata și a o transforma într-o băutură?

25 Dec 2021 1977

GastroArt Prepararea și servirea cafelei (sfaturi din 1939)

09 Nov 2021 2562

Mai mulți tineri au pătruns, noaptea, în casa unui bărbat din județul Constanța. Ce au sustras

05 Nov 2021 1711

4 moduri și 3 cocktailuri pe bază de gin pe care să le încercați

22 Sep 2021 6285

6 lucruri pe care trebuie să le știți despre consumul de alcool

17 Aug 2021 2122

Condamnări, fapte prescrise și inculpați decedați Judecătoria Mangalia, primă sentință după un proces care a durat opt ani

11 Aug 2021 2691

Cea mai consumată băutură după apă este ceaiul și astăzi e ziua lui!

15 Dec 2020 1589

Mai mulți șoferi, prinși băuți de polițiștii tulceni

07 Dec 2020 1302

Fără permis sau după ce au consumat alcool - cum au fost prinși șoferii constănțeni de polițiști

23 Oct 2020 1887

Beneficiile cafelei. Licoarea care încetinește îmbătrânirea

21 Sep 2020 2512