Un constănţean s-a urcat băut la volan şi a produs un accident în Eforie. Ce pedeapsă a primit de la judecători

Pe 8 iulie 2019, magistraţii de la Judecătoria Constanţa au avut pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul O. I.L., cu antecedente penale, pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă constând în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool p ur în sânge , prevăzută și pedepsită de art . 336, al. 1, din C. pen. , trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 5966/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Prin actul de sesizare s-a reținut în sarcina inculpatului O. I. L., în fapt că la data de 15.01.2019, în jurul orelor 12,20, inculpatul a condus autoturismul marca Renault, model Scenic pe bulevardul Republicii din orașul Eforie Sud (DN 39), în timp ce avea o concentrație alcoolică de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat la orele 13:25 și o alcoolemie peste limita legală și anume de 1,95 g/l alcool pur în sânge la singura probă recoltată la orele 13:52, așa cum rezultă din BAT nr. 96/A12/16.01.2019, al SJML Constanţa, și a fost implicat într-un accident rutier în sensul că nu a păstrat distanța legală față de vehiculul care circula în fața sa și astfel a tamponat partea din spate a autoturismului marca Ford, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, condus de martorul T. T., iar în urma acelei tamponări a ricoșat către banda nr. 1 unde a intrat în coliziune laterală cu autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, care era condus de martorul P. M. și care circula în aceeași direcție de mers.
Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. În baza art. 91 C . pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 786

Decizie definitivă în procesul dintre o firmă din Constanța și Consiliul Local al orașului Eforie

27 Mar 2024 348

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1448

Cumpărări directe Constanța Inter Elchim SRL întreține, cu 46.000 de euro, iluminatul public din Eforie (DOCUMENT)

23 Mar 2024 508

Cumpărări directe Constanța Primăria Eforie a atribuit, în două zile, 15 contracte în valoare de peste 800.000 lei (DOCUMENTE)

21 Mar 2024 694

Centrul de Pregătire, Odihnă și Recuperare Complex Flamingo Eforie Sud scoate la concurs mai multe posturi vacante

20 Mar 2024 636

Firme Constanța Nicolae Bucovală își deschide o firmă nouă!

20 Mar 2024 464

Tribunalul Constanța a admis acțiunea Disan Antrepriza și Construcții contra Premium Lac, fosta firmă a lui Stere Hira, directorul Confort Urban SRL

19 Mar 2024 620

RAJA Constanța Locuitorii din Eforie Nord vor avea apa oprită la robinete

19 Mar 2024 461

Afaceri Constanța Primăria Eforie vrea să vândă nouă terenuri. Licitația va avea loc în aprilie

18 Mar 2024 658

RAJA Constanța Consumatorii din Eforie Nord rămân fără apă la robinete! Iată în ce interval

18 Mar 2024 438

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 21-a (seniori și juniori + clasamentele)

17 Mar 2024 1063

Știri Constanța Incidente în trafic la Eforie, Ovidiu și Murfatlar!

16 Mar 2024 750

Informare RAJA Constanța Se oprește apa în Eforie Nord! Iată în ce interval

16 Mar 2024 603

Societatea Tihuan SRL deschide două puncte de lucru în Constanța și București

15 Mar 2024 574