Un copil și-a salvat mama sunând la 112! Tentativă la omor calificat în Cernavodă. Dosarul în apel

 
 
  • Viaţa victimei a fost salvată, întrucât aceasta, cu ajutorul unuia dintre copiii minori, a reuşit, până să leşine, să sune la 112, astfel că a fost transportată cu ambulanţa în scurt timp la spital, unde a fost internată şi supusă de urgenţă intervenţiei chirurgicale.
 
 
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au decis condamnarea în primă instanță a unui bărbat, din Cernavodă, suspectat că și-ar fi înjunghiat soția.
 
Inculpatul a luat opt ani și șase luni de închisoare cu executare, însă decizia a fost condamnată la Curtea de Apel Constanța.
 
Primul termen a fost fixat pentru luna viitoare.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că după ce concubina îl părăsise şi se mutase cu cei doi copii minori la locuinţa mamei ei din oraşul Cernavodă, judeţul Constanța, la data de 21 februarie 2022, în jurul orelor 08.00, inculpatul s-a deplasat la locuinţa respectivă, unde după ce fosta concubină a refuzat să se întoarcă la el, a atacat-o pe aceasta, aplicându-i mai multe lovituri cu un cuţit în zona posterioară a ambelor membre inferioare, astfel că i-a provocat plăgi tăiate profunde în regiunea poplitee a ambelor picioare, cu secționarea pachetelor vasculo-nervoase și a planurilor musculo-tendinoase, viața victimei fiind pusă în primejdie ca urmare a șocului hemoragic.
 
A fost estimat preliminar un număr de 95-100 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea persoanei vătămate, cu mențiunea că, pentru aprecierea asupra unor eventuale alte consecințe grave (cum ar fi invaliditatea), cea în cauză necesită reexaminare medico-legală după 6-12 luni de la evenimentul traumatic.
 
Viaţa victimei a fost salvată, întrucât aceasta, cu ajutorul unuia dintre copiii minori, a reuşit, până să leşine, să sune la 112, astfel că a fost transportată cu ambulanţa în scurt timp la spital, unde a fost internată şi supusă de urgenţă intervenţiei chirurgicale.

 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exclusiv! Sentință micșorată în cazul uciderii profesoarei Cristina Palu, din Cernavodă (VIDEO)

29 May 2023 2192

Urmează pronunțarea definitivă în dosarul morții unui fost cadru didactic din județul Constanța

07 May 2023 2398

Cernavodă. Tentativă la omor calificat. Prima condamnare

28 Apr 2023 1221

Curtea de Apel, primul termen în dosarul morții unui fost cadru didactic din județul Constanța

19 Mar 2023 1621

12 ani de la dublul asasinat din Cernavodă!

03 Jan 2023 6086

Cum motivează judecătorii moartea unui fost cadru didactic din Constanța!

06 Dec 2022 1845

Condamnare în cazul uciderii fostului psiholog al Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Medgidia

23 Nov 2022 7066

Urmează pronunțarea în dosarul morții unui fost cadru didactic din județul Constanța

24 Oct 2022 1853

Un copil și-a salvat mama sunând la 112! Tentativă la omor calificat în Cernavodă! Începe procesul (VIDEO)

06 Oct 2022 4646

Dosarul crimei de la Cernavodă, amânat din cauza lipsei martorilor

23 May 2022 1564

Cernavodă! Cum s-a terminat ancheta în dosarul copilului care și-a salvat mama înjunghiată sunând la 112 (VIDEO)

16 Apr 2022 1806

Judecătorii au emis mandat de aducere pe numele unui martor în dosarul morții unui fost cadru didactic din județul Constanța

05 Apr 2022 1805

UPDATE 2. Caz șocant la Cernavodă! Un copil și-a salvat mama înjunghiată sunând la 112 (VIDEO)

23 Feb 2022 6015

Bărbatul acuzat de moartea unui fost cadru didactic, prezent la Tribunalul Constanța. Ce le-a cerut judecătorilor (VIDEO)

26 Jan 2022 1970

Detalii! Abandonat în ușa Spitalul din Cernavodă, un bărbat a murit după ce a fost bătut! Condamnări definitive

14 Jan 2022 6630