Un dosar al procurorilor DNA Constanţa se va rejudeca!


Curtea de Apel Constanța a decis rejudecarea unui dosar instrumentat de procurorii DNA Constanţa! Este vorba despe cazul lui Mihai Octavian Gabur, care a fost condamnat în primă instanţă la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său.
 
Curtea de Apel a menţinut valabile actele procedurale îndeplinite până la dezbaterea în fond a cauzei, respectiv până la data de 12 noiembrie 2019.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în cursul anului 2011, inculpatul Gabur Mihai Octavian, în calitate de manager al unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, a depus la Ministerul Fondurilor Europene – autoritate contractantă - documente cu caracter inexact (două cereri de rambursare), prin care a solicitat plata cheltuielilor aferente achiziţiilor de materiale necesare desfăşurării cursurilor din proiect, în condiţiile în care o parte dintre acestea nu au fost folosite în acest scop“.
 
„Totodată, inculpatul a anexat la cererile respective mai multe documente cu conţinut nereal (condică formatori, rapoarte lunare justificative privind consumul de materiale etc.). Aceste demersuri au avut ca urmare obţinerea pe nedrept de către societatea administrată de inculpatul Gabur Mihai Octavian, din bugetul Uniunii Europene, a sumei de 685.479 de lei“, conform actului de sesizare a instanţei.
 
Citeşte şi
 
Cei trei inculpați din dosarul Autorităţii Navale Române, achitați. S-a stabilit un nou termen în apel

DNA
Acord de recunoaștere a vinovăției în cazul unui fost ofițer de poliție de la Serviciul de Înmatriculări. Ce spun procurorii


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 416

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 669

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 578

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 614

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 675

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1272

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 785

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 706

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1387

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 835

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5475

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 619

Justiție Constanta Amânare de pronunțare în dosarul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!

10 Apr 2024 396

Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de DNA de abuz în serviciu! Judecătorii disjung cauza sub aspectul laturii civile (DOCUMENT)

07 Apr 2024 8643

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 903