Un fals polițist din Constanța merge la închisoare!


Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea a unui cetățean la şase luni de închisoare pentru că, luna august a anului 2008, a spart un geam fix, tip termopan, de la fereastra holului din faţa Dispeceratului din incinta sediului Secţiei 1 Poliţie Constanţa. Tot în acest dosar, cel în cauză a mai fost condamnat la alte şase luni de închisoare pentru că, în timp ce se afla într-o sală de jocuri de noroc, a distrus un aparat slot-machine, cauzând un prejudiciu de peste 2000 de lei.
 
De precizat că inculpatul nu se află pentru prima dată în atenţia oamenilor legii. El a mai fost condamnat la aproape cinci ani de închisoare pentru tâlhărie calificată, tentativă la tâlhărie calificată şi uzurpare de calităţi oficiale. În acest dosar, bărbatul este acuzat că s-a folosit fără drept de o calitate oficială care implică exerciţiul autorităţii de stat, respectiv cea de poliţist, a legitimat şi percheziţionat un cetăţean turc, pe care l-a deposedat prin violenţă de suma de 200 euro, iar în aceeaşi împrejurare a legitimat şi a încercat să deposedeze prin violenţă de un portofel şi o sumă de bani un alt cetăţean turc.
 
În final, Curtea de Apel Constanța a constatat că infracţiunile deduse judecăţii (distrugere, tâlhărie calificată, tentativă la tâlhărie calificată şi uzurpare de calităţi oficiale) sunt concurente. Pe cale de consecință, instanța a decis ca inculpatul să execute în final pedeapsa de aproape şase ani de închisoare.
 
Decizia Curții de Apel Constanţa este definitivă.
 
Citeşte şi
 
Polițist local amenințat cu o toporișcă în Piața Tomis III. Condamnare definitivă

Gest şocant în vinerea mare
Un agent de poliție, de 22 de ani, din Medgidia, s-ar fi împuşcat

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caz incredibil la Constanța! Un fals polițist făcea controale pe litoral și cerea bani pentru a nu da amenzi

03 Apr 2024 767

Percheziții „la mișto“ în parcul Tăbăcărie din Constanța! Un fals polițist de la Antidrog, condamnat

13 Mar 2023 1795

Constanța. Un fals polițist a fost trimis în judecată! Cum acționa

29 Oct 2022 1326

Negru Vodă Permis de conducere fals depistat la controlul de frontieră

12 Feb 2020 1923

Închisoare cu executare pentru un poliţist local din judeţul Constanţa. Sentinţa, contestată

03 Dec 2018 2453

Falsă polițiștă reținută de polițiștii IPJ Constanța. Suspecta se recomanda ca fiind polițist detașat la Eforie Nord. Cum acționa aceasta

08 Aug 2018 2199

Atenţie! Tinere din Constanţa, percheziţionate de un fals poliţist de la Antidrog

09 Jul 2018 3478

Tinere din Constanţa, percheziţionate la mişto Un „poliţist de la Antidrog“, condamnat la trei ani de închisoare cu executare

17 Oct 2015 4367