Un fals polițist păcălea lumea pe strada Arhiepiscopiei, din Constanța! Începe procesul




Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat, de 67 de ani, acuzat de infracțiunilor de furt și uzurpare de calități oficiale.
 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța.

Instanța a constatat competenţa materială şi teritorială a Judecătoriei Constanţa, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.11935/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa privind pe inculpat, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Magistrații au dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de uzurpare de calităţi oficiale prev. de art 258 alin.1 din C.Pen., cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a) din C.Pen.,furt prev. de art. 228 alin. 1 din C.Pen., cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a) din C. Pen. ,ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 din C.Pen.

Decizia nu este una definitivă!

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Conform procurorilor, la data de 7 septembrie 2022, bărbatul în cauză a sustras suma de 150 de euro de la o femeie, de 85 de ani, folosindu-se de calități oficiale (polițist).

 
Fapta a avut loc pe strada Arhiepiscopiei, din municipiul Constanța, în zona Piața Ovidiu.
 

Inculpatul și-a declinat în mod fraudulos caliatea de polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prezentând un document care părea a fi o legitimație și a procedat la efectuarea unei măsuri polițienești cu caracter administrativ, respectiv un control al genții persoanei vătămate, ocazie cu care i-a sustras din portofel suma de 150 de euro.
 
În octombrie, polițiștii de investigații criminale ai Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Cântăreț de manele, înjunghiat într-un club din Mamaia! Începe procesul (VIDEO)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eveniment cultural-filantropic organizat la biserica „Sfinții Patru Martiri de la Niculițel” din Constanța

20 Apr 2024 440

Răspuns negativ de la Primăria Constanța Datatur SRL nu poate modifica imobilul de pe strada Arhiepiscopiei

10 Feb 2024 887

Municipiul Constanța prin Primar, proces cu BRD pentru terenul de pe strada Arhiepiscopiei, din Zona Peninsulară

07 Jan 2024 3102

Incendiu în Zona Peninsulară - Intervenția pompierilor, îngreunată de crengi netăiate și stâlpișori (FOTO-VIDEO)

05 Sep 2023 1308

Marco Chim SRL va dărâma o locuință din Zona Peninsulară pentru a construi un nou imobil. Ce spune Primăria Constanța?

25 Jul 2023 994

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a săvârșit slujba Sfântului Maslu la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța (GALERIE FOTO)

17 Mar 2023 1273

Autorizație de construire pentru Arhiepiscopia Tomisului! Ce vizează

08 Mar 2023 1230

Constanța. Un fals polițist a fost trimis în judecată! Cum acționa

29 Oct 2022 1330

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului „Clădirea Arhiepiscopiei este așa din 1932. Podul a fost dintotdeauna acolo“ (VIDEO)

18 Oct 2022 1970

Felicia Ovanesian „Nu există autorizație de construire pentru podul clădirii de pe strada Arhiepiscopiei“ (VIDEO)

18 Oct 2022 5151

#StrăzidinConstanța - atunci și acum La pas prin Constanța anilor 1960 - Bulevardul I. C. Frimu și străzile Elena Pavel, Nicolaie Titulescu, Dianei, V. Alecsandri (GALERIE FOTO)

15 Oct 2022 3683

Document de la Primăria Constanța Fiul celui mai bogat tulcean modifică o clădire din Piața Ovidiu și o transformă în imobil de trei etaje

04 Aug 2022 25220

Constanța Măsuri de siguranță pentru slujba prilejuită de „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”

28 Jun 2022 1334

Constanța Programul festivităților cu ocazia Zilei Constanței

16 May 2022 3972

Ziua Constanței. Trei zile și trei nopți de evenimente spectaculoase.​ Programul manifestărilor

13 May 2022 4836