Un fost primar din județul Constanța, condamnat la aproape șase ani de închisoare. Care sunt acuzațiile și ce s-a întâmplat cu procesul (document)


Judecătorii Curții de Apel Constanța au decis suspendarea cercetărilor specifice în dosarul în care Lucian Blaj, fostul primar al comunei Seimeni, a fost condamnat în primă instanță la cinci ani şi opt luni de închisoare cu executare. Tot în prezenta cauză, Amalia Trifan, secretarul localităţii, a fost condamnată, tot în primă instanță, la un an și șase luni de închisoare cu suspendarea executării pe o durată de patru ani.
 
Decizia de condamnare poate fi citită integral accesând secțiunea Documente.
 
Hotărârea de suspendare a fost luată, potrivit portalului instanțelor de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 64 alin. 5 din Anexa nr. 1 la Decretul nr.240/14.04.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, prin care s-a prevăzut suspendarea de drept a proceselor penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, cu excepţiile menţionate în decret sau apreciate de judecător/ instanţa de judecată“.
 
„Ţinând seama de dispoziţiile art. 4 alin. 1, art. 8 alin. 1 şi art. 9 din Hotărârea nr. 257/17.03.2020 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia Pentru Judecători, precum şi ale Hotărârii nr. 4/18.03.2020 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Constanţa, Cu privire la dosarele penale cu termen de judecată stabilit pentru data de 07.05.2020, aflate pe rolul completelor de apel C3 A şi C3 A Minori, constată intervenită suspendarea de drept a dosarului, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi citarea părţilor“, se mai arată în minuta instanței.
 
Fostul edil al comunei Seimeni a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lâgă Judecătoria Medgidia pentru abuz în serviciu, abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale), abuz în serviciu în formă continuată ((45 de acte materiale, concesionarea islazului) și instigare la fals intelectual și instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
 
Asta în timp ce Amalia Trifan, secretarul localităţii, este suspectat de fals intelectual în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și uz de fals.
 
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
 
„Inculpatul Lucian Blaj începând cu data de 26 aprilie 2012, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, în calitate de primar al comunei Seimeni, a încheiat fără licitație și fără hotărâre de consiliu local, 45 de contracte de concesiune având ca obiect suprafețe de teren din islazul comunei Seimeni, cu consecința ieșirii din patrimoniul Unității Administrativ Teritoriale Seimeni a dreptului de folosință a cca 1.000 hectare dar și a pierderii indemnizațiilor și subvențiilor în cuantum total de 374.902,81 lei“.

 
„În cursul anului 2015, a determinat-o pe inculpata Amalia Trifan să întocmească în dublu exemplar HCL 24/26. 04. 2015 și proiectul de hotărâre, ambele cu conținut fals, în sensul înlocuirii numelui primarului Lucian Blaj din textul inițial (la rândul lui fals) cu numele consilierului (...), acțiune urmată de imitarea semnăturilor numitei (...). În cursul anului 2009, inculpatul Lucian Blaj a inițiat și susținut un proiect de hotărâre de consiliu local în baza căreia, ulterior, a cumpărat fără licitație un lot de teren în suprafață de 400 mp, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie și la un preț de 3 ori mai mic decât cel prevăzut în grila notarială aplicabilă la momentul înstrăinării , cu consecința ieșirii din patrimoniul Unității Administrativ Teritoriale Seimeni a dreptului de proprietate a supra acestui imobil dar și a prejudicierii Consiliului Local Seimeni cu suma de 1.480 lei. În anul 2009 și în anul 2012, inculpatul Lucian Blaj a inițiat și susținut două proiecte de hotărâre de consiliu local în baza cărora, ulterior, (...) a cumpărat fără licitație suprafața de 104 hectare teren, inclusiv islaz, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie și la un preț mult mai mic decât cel prevăzut în grila notarială aplicabilă la momentul înstrăinării , cu consecința ieșirii din patrimoniul Unității Administrativ Teritoriale Seimeni a dreptului de proprietate a supra acestor imobile dar și a prejudicierii Consiliului Local cu suma de 68.175,364 lei“.
 

„Inculpata Amalia Trifan în calitate de secretar al comunei Seimeni, în cursul anul ui 2015 a întocmit în fals  HCL 24/26. 04. 2015 și proiectul aferent acesteia, (documente întocmite într-o formă inițială, tot false, la data de 30.05.2012) în sensul înlocuirii numelui primarului Amalia Trifan cu numele consilierului (...), acțiune urmată de imitarea semnăturilor numitei (...) , a consemnat în mod nereal în registrul de hotărâri al primăriei pentru anul 2012 (fila 70), existența HCL 24/26.04.2012 și presupusul conținut al acesteia deși la data de 26.04.2012 aceasta nu lucra în cadrul Primăriei Seimeni și ulterior a remis personalului Serviciului Juridic al Instituției Prefectului județului Constanța pentru arhivare un exemplar fals al HCL 24/26. 04. 2012 și al proiectului de hotărâre“, se mai arată la dosarul cauzei.
 
Sursa rechizitoriu: rolii.ro
 
Citește și
 
Primarii îşi pot pierde mandatul dacă ANI i-a declarat incompatibili

Primarul, procurorul și „starea de urgență“ Șase ani de la prima reținere a lui Mazăre. Șocul ridicării sale cu mascații. Ce s-a întâmplat de atunci (video)

Fostul primar de la Cernavodă, Mariana Mircea, a pierdut procesul cu Prefectura Constanța. Dosarul va fi tranșat la Curtea de Apel

 
 
  
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lucian Blaj, fostul primar din Seimeni, a fost achitat. Luase 5,8 ani cu executare în primă instanță

21 Oct 2020 2452

Procesul lui Lucian Blaj, fost primar din Seimeni, amânat pentru luna viitoare

30 Sep 2020 1732

Închisoare cu executare, în primă instanță, pentru un fost primar din Constanța. Apelul dosarului, amânat

29 Aug 2020 1766

Închisoare cu executare pentru un fost edil din județul Constanța. Un nou termen în apel

12 Jun 2020 2461

Un fost primar din judeţul Constanţa rămâne sub control judiciar

30 Nov 2016 2156

Lucian Blaj nu scapă de controlul judiciar

16 Nov 2016 1798

Fost primar din judeţul Constanţa, menţinut sub control judiciar

27 Aug 2016 2231

Veste bună de la magistrați pentru Lucian Blaj, primarul din Seimeni

30 Apr 2016 2672

Lucian Blaj, primarul din Seimeni, a fost trimis în judecată

26 Apr 2016 2237

Exclusiv Un primar din judeţul Constanţa a fost trimis în judecată

25 Apr 2016 2622

Decizie definitivă pentru Lucian Blaj, primarul suspendat din Seimeni

02 Apr 2016 1901

Lucian Blaj, primarul suspendat din Seimeni, află mâine dacă scapă de arestul la domiciliu

30 Mar 2016 1842

Un primar suspendat din judeţul Constanţa, cercetat în stare de arest la domiciliu

26 Mar 2016 1964

Decizie definitivă pentru Lucian Blaj, primarul suspendat al comunei Seimeni

02 Mar 2016 2346

Tribunalul Constanţa decide astăzi libertatea lui Lucian Blaj

29 Feb 2016 2620