Un fost senator (PNL), achitat la Constanţa. Procurorii reacţionează

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reacţionează după achitarea lui Ionuţ Elie Zisu, fostul şef al Direcţiei Metale Preţioase, Pietre Preţioase şi Proces Kimberley din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi fost senator (PNL), acuzat de evaziune fiscală.
 
Monica Laura Tănase, judecător al Tribunalului Constanţa, magistrat învestit cu soluţionarea cauzei, a dispus achitarea fostului senator pe motiv că nu există probe din care să reiasă că Ionuţ Elie Zisu a săvârşit infracţiunea de care a fost acuzat.
 
Tot soluţii de achitare au primit şi restul inculpaţilor din dosar, respectiv: Nicolae Cioti, Stelian Tocia, Stelian Marius Caracoti, George Nicolae, Anton Caracota, Mihai Giumba, Iuliana Cristina Emilian şi Sabina Maria Dănilă, angajaţi ai unui magazin din Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, suspectaţi de complicitate la evaziune fiscală.
 
Nemulţumiţi de decizia Tribunalului Constanţa, procurorii au formulat o contestaţie, care va fi soluţionată de către judecătorii Curţii de Apel Constanţa, instanţă care va lua o decizie definitivă.
 
În actul de sesizare a instanţei se arată că „Zisu Ionuţ Elie, în calitate de administrator al SC GFS DFR SRL, a omis să constituie şi să vireze acciza datorată bugetului consolidat al statului, ca urmare a evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive“.
 
„Totodată, inculpatul Grosu Stelian, în calitate de responsabil al magazinului din Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa (calitate cu care a fost învestit de administratorul SC GFS DFR SRL, inculpatul Zisu Ionuţ Elie), a înlesnit inculpaţilor vânzători în cadrul unităţii tip duty free comercializarea nelegală a produselor tip ţigarete. Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale, a mai rezultat faptul că inculpaţii Nivaci George, Cioti Nicolae, Tocia Stelian, Caracoti Stelian Marius, Nicolae George, Caracota Anton, Giumba Mihai, Emilian Iuliana Cristina şi Dănilă Sabina Maria, toţi - operatori duty free (vânzători) în cadrul magazinului mai sus amintit, au vândut o cantitate de 58.058 de cartoane de ţigarete (peste nivelul destinat uzului personal stabilit de Ministerul Finanţelor Publice) către persoane fizice care nu figurează în evidenţele IJPF Constanţa ca intrate sau ieşite din ţară, rezultând că acestea au fost comercializate pe teritoriul României, devenind astfel produse accizabile“, conform magistraţilor.
 
Prejudiciul total estimat de procurori este de 1.612.509 lei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Senator achitat la Constanţa. Decizia este definitivă

08 Feb 2019 3814

Fost senator, achitat la Constanţa. Apelul dosarului a primit un nou termen

14 Nov 2018 1489

Fost senator acuzat de evaziune fiscală, achitat la Constanţa. Dosarul a primit un nou termen

05 Oct 2018 1584

Un fost senator (PNL), achitat la Constanţa. Ce au decis judecătorii Curţii de Apel

25 Jul 2018 2393

Exclusiv! Un important politician din România, judecat la Constanţa, a fost achitat

30 Mar 2018 4927

Tribunalul Constanţa, hotărâre importantă luată în dosarul fostului şef al Direcţiei Metale şi Pietre Preţioase

30 Jun 2017 2700

Dosarul fostului şef al Direcţiei Metale şi Pietre Preţioase, amânat

25 Apr 2017 4611

Ce paşi a făcut Tribunalul Constanţa în dosarul fostului şef al Direcţiei Metale şi Pietre Preţioase

24 Oct 2016 2739

Ionuţ Elie Zisu Dosarul fostului şef al Direcţiei Metale şi Pietre Preţioase va fi deschis azi, pentru prima dată, la Tribunalul Constanţa

29 Apr 2016 3826

Exclusiv Fostul şef al Direcţiei Metale şi Pietre Preţioase, judecat la Constanţa. Este acuzat de evaziune fiscală

14 Mar 2016 6011