Un fost vameș din Constanța vrea despăgubiri de 50.000 de euro din cauza condițiilor din penitenciar

 
  • Reclamantul solicită despăgubiri pentru condițiile necorespunzătoare de cazare și hrană de la locul de detenție (suprapopularea din celula în care a fast cazat, dotarea insuficientă a camerei de detenție, lipsă mobilier, acces la lumină naturală, condiții precare de igienă, calitatea necorespunzatoare a hranei etc).
Costel Lețcanu, fost controlor vamal din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, Biroul Supraveghere Produse Accizate - Compartiment Echipe Mobile, a dat în judecată Statul Român și cere despăgubiri de 50.000 de euro.
 
Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanța.

Noul termen a fost stabilit pentru data de 07 septembrie 2021.
 
Costel Lețcanu a fost condamnat de judecătorii de la Curtea de Apel Constanța la doi ani și șase luni de închisoare.    
 
Potrivit datelor oficiale, executarea pedepsei a început la data de 19 februarie 2019.
 
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală-pretenții, reclamantul solicită despăgubiri pentru condițiile necorespunzătoare de cazare și hrană de la locul de detenție (suprapopularea din celula în care a fast cazat, dotarea insuficientă a camerei de detenție, lipsă mobilier, acces la lumină naturală, condiții precare de igienă, calitatea necorespunzatoare a hranei etc), apreciind că prin aceste condiții necorespunzătoare i se pun în pericol viața și sănătatea, fapt pentru care solicită despăgubiri morale în valoare totală de 50.000 de euro, conform rolii.ro.
 
Fostul controlor vamal a fost condamnat într-un dosar al DNA.
 
Potrivit rechizitoriului, „în datele de 01 februarie 2010 și 23 aprilie 2010, inculpații Lețcanu Costel și Brădulescu Cătălin, controlori vamali, și Simion Costel, inspector vamal, toți din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, Biroul Supraveghere Produse Accizate – Compartiment Echipe Mobile, cu ocazia controalelor întreprinse la un punct de lucru al unei societăți comerciale, autorizată ca antrepozit fiscal de producție alcool etilic de fermentație din cereale, nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu ce le reveneau în funcțiile deținute“.
 

Procurorii au spus că cei trei nu ar fi verificat stocurile de materii prime și produse și nu ar fi verificat „integritatea sigiliilor vamale aplicate asupra instalației de producere a alcoolului etilic, în baza unui proces – verbal de sigilare din data de 23.06.2009 (dată de la care fabrica de alcool fusese declarată inactivă)“. Mai mult, aceștia nu ar fi constatat „situația de fapt reală, respectiv funcționarea ilegală a instalației de producere a alcoolului etilic“.
 
„În procesele – verbale, întocmite cu aceste ocazii, inculpații au consemnat, în mod nereal, împrejurarea că sigiliile aplicate asupra instalației de producere a alcoolului etilic sunt intacte și că indicii de producție rezultați în urma citirii contoarelor, precum și stocurile de alcool corespund celor menționate în procesul – verbal de sigilare, atestând astfel, fictiv, împrejurarea că antrepozitarul fiscal mai sus menționat nu desfășoară activitate la punctul de lucru respectiv“, potrivit DNA.

 
„Prin aceste acțiuni, cei trei inculpați au permis firmei respective și reprezentanților acesteia să desfășoare în continuare activități de producție a alcoolului etilic în mod fraudulos, în afara unui antrepozit fiscal, precum și comercializarea ulterioară, pe piața internă, a unei cantități totale de 63.973 litri alcool etilic rafinat, în condiții de clandestinitate, cu consecința prejudicierii bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 2.424.568 lei (echivalent a 587.404 euro)“, se mai arată în rechizitoriu.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Tribunalul Constanța, prima decizie în cazul bărbatului care și-a dat în judecată fosta soție și a câștigat inițial 50.000 lei, daune morale
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă pentru un fost adjunct al Vămii Agigea. Ceruse daune morale de 2,5 milioane de euro (MINUTA)

16 Mar 2023 2383

Surse DNA Constanța a trimis în judecată doi vameși și un polițist de frontieră

16 Mar 2023 4853

Cu apel Vameș din Dosarul Portul, achitat definitiv de judecători, cu banii de avocat recuperați de la stat

07 Feb 2023 1997

Achitat după șase luni de închisoare Un vameș din Constanța cere un milion de euro daune! Cât a primit, în primă instanță. Procurorii DNA, nemulțumiți

12 Oct 2022 3038

Vameș din Dosarul Portul, despăgubit cu 10.000 de euro! DNA atacă soluția

27 May 2022 2257

Inspector din Vama Agigea, „săltat“ de DNA! Când analizează Curtea de Apel București contestațiile

15 Dec 2021 2537

Statul Român, obligat să-i achite peste 50.000 de lei unui vameș din Constanța. S-a fixat primul termen în apel

02 Apr 2021 1993

Finanțele Publice, învinse de un vameș din Constanța achitat definitiv în Dosarul Portul

09 Mar 2021 2574

Un vameș din Constanța, achitat într-un dosar al DNA, a dat statul în judecată. Care este miza procesului

05 Feb 2021 3154

Fostul vameș Marius Făinarea și asociatul său din Alma Truck Parts SRL, chemați în instanță de către ANAF Constanța

21 Jan 2021 2381

Dosarul vameșului Ioan Hristovici merge la Curtea de Apel

16 Jan 2021 1883

Achitat după șase luni de închisoare Un vameș din Constanța cere un milion de euro daune! Ce se întâmplă cu dosarul

16 Dec 2020 4687

Procesul vameșului Hristovici, amânat pentru luna viitoare

10 Sep 2020 1574

Curtea Constituțională, sesizată în cazul unui fost vameș constănțean din Dosarul Portul

04 Sep 2020 2112

Când va lua instanța o decizie în procesul pentru repararea prejudiciilor reclamate în Dosarul Portul

10 Aug 2020 2053