Un important afacerist achitat în Dosarul Portul cere despăgubiri de la stat

  • Constănțeanul s-a adresat miercuri, 10 noiembrie 2021, Tribunalului Constanța, cu o cerere de reparare a prejudiciilor pe care i le-au cauzat erorile judiciare produse în cazul său.
  • Dosarul deschis de afaceristul Dragoș Iulian Tudoran are indicativul 8403/118/2021 și se află în atenția Secției I Civile a Tribunalului Constanța.
 
Omul de afaceri Dragoș Iulian Tudoran, trimis în judecată de procurorii anticorupție în ancheta cunoscută generic drept Dosarul Portul și achitat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, a dat statul în judecată!
 
Constănțeanul s-a adresat miercuri, 10 noiembrie 2021, Tribunalului Constanța, cu o cerere de reparare a prejudiciilor pe care i le-au cauzat erorile judiciare produse în cazul său.
 
Aceasta este o procedură prevăzută de legislația în vigoare, prin care o persoană care a fost anchetată și, ulterior, achitată definitiv, poate solicita statului să îi achite despăgubiri.
 
Dosarul deschis de afaceristul Dragoș Iulian Tudoran are indicativul 8403/118/2021 și se află în atenția Secției I Civile a Tribunalului Constanța.
 
Părți în proces sunt Dragoș Iulian Tudoran, în calitate de reclamant și, respectiv, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât.
 
Obiectul cauzei este reprezentat de „reparare prejudicii erori judiciare“ și până la acest moment nu a fost fixată data primei înfățișări în proces.
 
Poziția DNA
 
Potrivit Comunicatului nr. 209/VIII/3 al Direcției Naționale Anticorupție, Dragoș Iulian Tudoran, „asociat al SC Container Clearance Services SRL Constanța“, a fost trimis în judecată fiind suspectat de comiterea infracțiunilor de „inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup“.

 
De asemenea, acesta era suspectat și de „complicitate la două infracțiuni de dare de mită, în formă continuată; complicitate la două infracțiuni de luare de mită, în formă continuată; instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial“.
 

Se mai arată în comunicatul DNA, printr-o actualizare datând din 19.08.2019, că prin decizia penală nr. 177 din 15.07.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea inculpaților, printre care și Dragoș Iulian Tudoran, „pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât fapta nu există, fapta nu este prevăzută de legea penală, sau nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea“.
 
Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție a României este definitivă.
 
Amintim, totodată, că acțiunea deschisă de Dragoș Iulian Tudoran nu este singura de acest gen. Mai multe dintre persoanele achitate în urma mega-anchetei DNA Dosarul Portul au dat statul în judecată, la Tribunalul Constanța, pentru repararea prejudiciilor comise de erorile judiciare în cazul lor.
 
În proces privește dosarul civil deschis de Dragoș Iulian Tudoran, facem precizarea că oricare va fi decizia pe care Tribunalul Constanța o va lua în acest proces, ea va putea fi atacată la instanța superioră de oricare dintre părțile nemulțumite.
 
Asociat, cifre și date
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 10 noiembrie 2021, numele lui Dragoș Iulian Tudoran se leagă de firmele Symbiana Administration SRL Constanța (asociat – 5%), Dolce Vita Administrare SRL Constanța (asociat - 90%) și Mermatex SRL (asociat – 5%).
 
În ce privește firma Container Clearance Services SRL, potrivit sursei citate, aceasta a fost înființată în 2006 și are sediul social în Portul Constanța Sud Agigea.
 
Firma se ocupă cu „alte activități anexe transporturilor“, iar asociați sunt Stone Group SRL (47,5%), Marius Făinărea (23,75%), Lenuța Pilcă (23,75%) și Mariana Budăi (5%). Administratorul este Marius Făinărea.
 
În 2018, firma a avut 19 angajați, profit de 70.832 de lei și cifra de afaceri 1.267.380 de lei.
 
În 2019, numărul angajaților a fost 20, s-au înregistrat pierderi de 270.115 lei, iar cifra de afaceri a fost 1.550.433 de lei.
 
În 2020, numărul angajaților a fost 19, profitul a fost 80.338 de lei, iar cifra de afaceri a fost 1.740.256 de lei.
 
Potrivit sursei citate, compania nu a încheiat contracte de achiziții publice în perioada 03.01.2013-02.07.2021.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Dosarul Portul continuă să facă „pui“! Un alt șef din Vama Agigea, la judecată cu statul
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 297

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 2361

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3608

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 666

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă în cazul navei GSP King, reţinută în Portul Midia!

18 Mar 2024 3799

500.000 de euro! Afaceristul Dragoș Iulian Tudoran se adresează Curții Supreme pentru a primi daune pentru Dosarul Portul

17 Mar 2024 671

Nava GSP King, proprietatea GSP King Ltd, reţinută de Tribunalul Constanța în Portul Midia!

12 Mar 2024 7106

Cererea formulată de CN APM Constanța, respinsă Decizia magistraților în procesul dintre Șantierul Naval Constanța SA, CN APM Constanța și Socep SA

05 Mar 2024 739

20,14 milioane de euro! Repartizarea profitului din Portul Constanța pe 2022, decisă la Tribunal! Instanța s-a retras pentru deliberări

03 Mar 2024 951

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă pentru Stelian Tocia și Apostol Cristian Ionuț (MINUTA)

27 Feb 2024 625

DNA, oficial despre dosarul acțiunii din Portul Constanța, din 30 decembrie 2023. Patru persoane trimise în judecată

25 Feb 2024 655

VIDEO Procurorul Vasile Abagiu, de la DNA Constanța, i-a trimis în judecată pe Tocia Stelian, Apostol Cristian Ionuţ, Pomjan Rolland și Yovdiy Yuriy

21 Feb 2024 1572

Baza Logistică Navală a bătut palma cu Tehnorex International SRL, din Constanța! (DOCUMENT)

19 Feb 2024 734

Justitie Constanța Nava „Le Meribel“, pavilion olandez, reținută în Portul Agigea Sud! (MINUTĂ)

16 Feb 2024 511

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 896