Un năvodărean a distrus telefonul fiicei sale. Judecătoria Constanţa a emis ordin de protecţie împotriva lui

Situaţie mai puţin obişnuită la Năvodari. În data de 8 mai 2019, Judecătoria Constanţa a emis un ordin de protecţie împotriva unui bărbat din oraşul Năvodari, după ce acesta ar fi distrus telefonul fiicei sale. Astfel, bărbatul nu mai are voie să se apropie la 50 de metri de locuinţa şi şcoala fetei, pentru o perioadă de trei luni.
 
Pe rolul instanţei s-a aflat cauza civilă privind pe reclamanta G.A. în contradictoriu cu pârâtul M.N. şi cu autoritatea teritorială Primăria Municipiului Constanţa - Serviciul de Autoritate Tutelară, având ca obiect ordin de protecţie. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 3.05.2019, reclamanta G. A., prin reprezentant G. M., prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, a solicitat emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului M. N., tatăl său.
 
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a avut mai multe manifestări agresive la adresa sa, constând în violenţă fizică, distrugere. Potrivit cererii, în data de 1.05.2019, bărbatul s-a manifestat violent fizic şi verbal faţă de fiica sa, distrugându-i telefonul mobil.
 
Măsurile care se solicită a fi dispuse prin ordinul de protecţie sunt următoarele: obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 50 de metri faţă de persoana reclamantei G. A., faţă de locuinţa acesteia situată în Năvodari şi faţă de Unitatea de învăţământ - Şcoala nr. 17 din Constanţa. La data de 2.05.2019 a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, până la data de 8.05.2019.
 
Motivele care au determinat emiterea ordinului de protecţie provizoriu sunt comportamentul violent fizic şi verbal în raport cu membrii familiei sale şi cu fiica sa. În ceea ce priveşte ultimul eveniment violent ce a avut loc între părţi, potrivit declaraţiei unui martor, rezultă că pârâtul, în data de 1.05.2019, a fost violent cu reclamanta din prezenta cauză (fiica sa) în timp ce se aflau în vizită la mătuşa reclamantei, sora pârâtului. Instanţa reţine că anterior evenimentului din data de 1.05.2019 au mai existat neînţelegeri între părţile din dosar, pârâtul devenind violent faţă de fiica sa, pe fondul consumului de alcool.
 
Judecătoria Constanţa a decis emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului M.N. pentru o perioadă de trei luni de la data pronunţării hotărârii, fără somaţie sau trecerea unui termen, respectând cerinţele reclamantei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

București Un tânăr a vrut să-și bată părinții, pentru că nu-l primeau în locuință - a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

19 Apr 2024 419

În județul Constanța Ordin de protecție și monitorizare electronică, într-un dosar penal de lovire și amenințare

14 Mar 2024 563

IPJ Constanța Dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție

10 Mar 2024 619

Știri Constanța Caz șocant la Lumina! Un tânăr, supărat că s-a despărțit de iubită, a dat foc unui gard

07 Feb 2024 750

IPJ Constanța Bărbat, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

08 Jan 2024 614

Bărbat acuzat de distrugere, violare de domiciliu și încălcarea ordinului de protecţie provizoriu! Decizia Instanței

29 Dec 2023 699

Bărbat reținut într-un caz de încălcare a ordinului de protecție. Fiul găsit la domiciliul mamei

29 Dec 2023 592

Scandal într-o familie! Polițiștii iau măsuri drastice

19 Dec 2023 779

Bărbat cercetat pentru infracțiuni grave! Ce fapte a comis

15 Nov 2023 993

Știri Constața Bărbat acuzat de încălcarea ordinului de protecție și acte de violență, reținut în Cernavodă

08 Nov 2023 926

Agresiune și încălcare a ordinului de protecție în Buzău. Fosta concubină a apelat la poliție

08 Nov 2023 802

Bărbatul în proces de divorț, acuzat de distrugere. Cu ce amendă s-a ales

29 Oct 2023 911

IPJ Ialomița Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

27 Oct 2023 650

O femeie a sărit dintr-o mașină în mers ca să scape de bătăile soțului. Suspectul a fost reținut

21 Oct 2023 834

Femeia agresată de fostul concubin, în ciuda ordinului de protecție. Anunțul Poliției

17 Oct 2023 1034