Un polițist din Constanța a refuzat o mită de 3000 de lei! Începe procesul!

  • Infracțiunea de dare de mită a avut loc chiar și sediul de poliție!
  • Imediat, inculpatul a fost prins în flagrant!
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

Începe procesul unui cetățean din Constanța suspectat că ar fi încercat să mituiască un polițist cu suma de 3000 de lei!

Tribunalul Constanța a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa privindu-l pe inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, în formă continuată.

În continuare, instanța a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Pe cale de consecință, tribunalul a dispune începerea judecăţii cauzei privindu-l pe inculpat.

Prin rechizitoriu, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.N., acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Din probatoriul administrat a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, la data de 30 mai 2022, inculpatul ar fi încercat să ofere cu titlul de mită 3000 de de lei unui polițist din Constanța, pentru a nu lua măsurile legale.

Cel în cauză a fost depistat de un echipaj de poliţie conducând sub influența băuturilor alcoolice.

După depistare inculpatul a promis lucrătorilor de poliţie că le va da o sumă de bani (3000 de lei) dacă nu îl cercetează penal.


Inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce oferea mita, chiar în sediul de poliție.

Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanţa.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost primar din Tulcea acuzat de luare de mită

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Tulcea Șofer condamnat pentru dare de mită!

19 Feb 2024 938

4 ani cu executare, în primă instanță, pentru un fost polițist din Tulcea! Când se vor pronunța definitiv judecătorii din Constanța

17 Dec 2023 896

Un polițist rutier din Constanța a refuzat 1000 de euro mită! Sentință definitivă

26 Nov 2023 1053

Oficial de la DNA Șeful Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni și doi agenți, reținuți pentru fapte de corupție

22 Nov 2023 817

Un șofer a încercat să mituiască polițistul care l-a oprit în trafic. Bărbatul și-a recunoscut fapta în fața procurorilor

11 Oct 2023 752

Un polițist din Tulcea, acuzat de luare de mită, a luat cu executare, în primă instanță! Apelul, amânat la Constanța

30 Sep 2023 1154

Interceptări Sentință definitivă în cazul polițistului din Constanța care a refuzat mită 4000 de euro!

28 Sep 2023 1498

Un polițist din Constanța a refuzat 4000 de euro mită! Judecătorii au rămas în pronunțare

09 Sep 2023 7842

Dosar penal pentru luare de mită pentru un polițist din București! Declarațiile șocante ale anchetatorilor

04 Aug 2023 874

Tupeu! A încercat să mituiască un polițist chiar în sediul Poliției Rutiere Constanța! Condamnare cu executare și banii confiscați

29 Jun 2023 3154

Interceptări Motivarea judecătorilor în dosarul polițistului din Constanța care a refuzat 4000 de euro mită!

27 Jun 2023 30531

Un polițist din Constanța a refuzat mită 50 de euro! Prima condamnare. Dosarul, în apel

20 Apr 2023 1272

Un șofer din Constanța a încercat să corupă un polițist cu 4000 de euro! Condamnare. Dosarul în apel

13 Apr 2023 4892

Surse DNA Constanța a trimis în judecată doi vameși și un polițist de frontieră

16 Mar 2023 4766

Agent de poliție judiciară, reținut de DNA. Ce acuzații i se aduc

02 Mar 2023 1557