Un polițist din IPJ Constanța, acuzat de luare de mită, aproape arestat la domiciliu

  • Agentul face partea din Postul de Poliție Valu lui Train și este acuzat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Valu lui Train, acuzat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, ar putea fi pus în libertate!
 
Ieri, judecătorii de la Tribunalul Constanța au înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, aceasta urmând a fi verificată cel mai târziu la 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
 

Obligații

 
Pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul trebuie să nu părăsească imobilul în care locuieşte, să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi de libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat, să nu comunice în mod direct sau indirect cu martorii.
 
„Atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare“, potrivit minutei judecătorești.
 
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 

Polițistul ar fi primit 6.000 de lei, băuturi alcoolice și produse alimentare

 
Polițistul a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Constanța.
 
Omul legii este acuzat că, în perioada mai-septembrie 2019, ar fi pretins și primit de la un martor denunțător, în mai multe tranșe, suma totală de 6.000 de lei și bunuri (băuturi alcoolice și produse alimentare), pentru a-i soluționa favorabil un dosar penal ce viza fapte la regimul rutier.
 
Mai precis, acesta a pretins și primit banii și bunurile în scopul îndeplinirii unor acte contrare calității sale de organ de cercetare penală (obținerea de acte publice contrafăcute sau audierea unui martor mincinos) și de a propune procurorului clasarea cauzei penale în care denunțătorul era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni privind siguranța circulației rutiere.

 
Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanța.
 

Citește și
 
Oficial
Dragoş Poteleanu, fostul șef al Casei de Asigurări de Sănătate din Constanța, condamnat cu executare


Toți inculpații din dosarul lui Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie, au făcut înțelegeri cu DNA Constanța

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Conducător auto beat depistat în trafic pe strada Revoluției din Hârșova. Ce alcoolemie avea acesta

18 Apr 2024 282

Percheziții în Constanța Peste 15 vehicule folosite în operațiuni ilegale cu deșeuri, sechestrate (FOTO)

18 Apr 2024 523

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 405

Șofer băut, depistat de polițiști în Ovidiu, județul Constanța

17 Apr 2024 497

Minori nesupravegheați, depistați în Gara CFR din Constanța

17 Apr 2024 508

Un bărbat și o femeie, încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Ce fapte i-au adus după gratii?

17 Apr 2024 532

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 535

Activități ale polițiștilor în școli din județul Constanța

17 Apr 2024 375

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 397

IPJ Constanța În nici 24 de ore, accidente cu șoferi băuți sau drogați

16 Apr 2024 449

Un șofer de 49 de ani, la un pas de coma alcoolică, depistat în Medgidia, județul Constanța

16 Apr 2024 349

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 495

IPJ Constanța Băuți și fără permis, prinși la volanul aceluiași tractor

15 Apr 2024 252

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 954

Adolescent de 15 ani dat în urmărire de IPJ Călărași, depistat în Gara CFR Constanța

15 Apr 2024 379