Un polițist din IPJ Constanța, arestat la domiciliu. Este acuzat de luare de mită

  • Omul legii este acuzat că, în perioada mai-septembrie 2019, ar fi pretins și primit de la un martor denunțător, în mai multe tranșe, suma totală de 6.000 de lei și bunuri (băuturi alcoolice și produse alimentare), pentru a-i soluționa favorabil un dosar penal ce viza fapte la regimul rutier.


Curtea de Apel Constanța a decis plasarea în stare de arest la domiciliu a unui agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Valu lui Train, acuzat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită! 

Decizia este definitivă!
 
Pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul trebuie să nu părăsească imobilul în care locuieşte, să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi de libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat, să nu comunice în mod direct sau indirect cu martorii.
 
Conform anchetatorilor, polițistul ar fi primit 6.000 de lei, băuturi alcoolice și produse alimentare  

Polițistul a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Constanța.
 
Omul legii este acuzat că, în perioada mai-septembrie 2019, ar fi pretins și primit de la un martor denunțător, în mai multe tranșe, suma totală de 6.000 de lei și bunuri (băuturi alcoolice și produse alimentare), pentru a-i soluționa favorabil un dosar penal ce viza fapte la regimul rutier.
 
Mai precis, acesta a pretins și primit banii și bunurile în scopul îndeplinirii unor acte contrare calității sale de organ de cercetare penală (obținerea de acte publice contrafăcute sau audierea unui martor mincinos) și de a propune procurorului clasarea cauzei penale în care denunțătorul era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni privind siguranța circulației rutiere.
 

Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanța.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 414

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 453

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 450

Oficial de la IPJ Constanța Deținea arme de vânătoare, dar avea permis expirat!

25 Apr 2024 345

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Declarații de ultim moment ale șefului IPJ Constanța (VIDEO)

25 Apr 2024 513

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 447

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 478

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 586

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 503

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 620

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 939

IPJ Constanța Bărbat de 36 de ani din Mangalia, dat dispărut

24 Apr 2024 399

Știri Constanța Activități preventive ale polițiștilor în grădinițe, școli și licee

23 Apr 2024 425

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 584

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 585