Justitie

Un poliţist local din Constanţa, rănit în misiune. Cine riscă să ajungă la închisoare şi cu cât va fi despăgubit omul legii

Trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, pentru ultraj, un tânăr din Constanţa a fost condamnat în primă instanţă la 1,4 ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 

Ce spun procurorii

 
În actul de sesizare a instanţei, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa arată că inculpatul, la data de 24 aprilie 2018, în jurul orei 08.00, l-a agresat pe un poliţist local din Constanţa, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la sediul Poliţiei Locale din Constanţa. Conform anchetatorilor, inculpatul l-a împins pe poliţistul local, cel din urmă suferind leziuni traumatice care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.
 

A lovit şi a fugit

 
Potrivit unor surse judiciare, inculpatul a fost depistat călătorind fără bilet şi a fost condus la sediul Poliţiei Locale Constanţa, pentru stabilirea identităţii. Cel mai probabil pentru a scăpa de amendă, cel în cauză a bruscat poliţistul local, după care a părăsit zona. În scurt timp, agresorul a fost prins tot de către poliţiştii locali şi dat pe mâna procurorilor.
 

Închisoare cu suspendare

 
Ieri, Judecătoria Constanţa a decis condamnarea inculpatului la un şi patru luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Totodată, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi a stabilit un termen de supraveghere de doi ani.
 

Programe de reintegrare socială

 
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul se va supune măsurii de supraveghere de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
 

Muncă în folosul comunităţii

 
Instanţa i-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 100 de zile şi a nominalizat Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa şi RA Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanta, ca instituţii în cadrul cărora obligaţia poate fi executată.
 

Despăgubiri pentru poliţistul local

 
Judecătoria Constanţa a admis în parte acţiunea civilă exercitată de poliţistul local (partea civilă). Pe cale de consecinţă, judecătorii au dispus obligarea inculpatului la plata către poliţistul local a sumei de 4.000 de lei cu titlu de daune morale. Totodată, inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 2.000 de lei, din care 500 de lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi 1.500 de lei cheltuieli judiciare în faţa instanţei de judecată. Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Grupul de Iniţiativă Civică „Peninsula“ cere schimbarea zonei în care au loc concertele de weekend Ce le transmite primarul Decebal Făgădău locuitorilor din Piaţa Ovidiu

03 Aug 2019 5403

Primăria Hârşova scoate la concurs funcţie publică de conducere. Ce condiţii trebuie îndeplinite

19 Jul 2019 580

Un bărbat din Brăila a parcat în staţia RATC de pe strada Suceava din municipiul Constanţa

13 May 2019 482

Parchetul Curţii de Apel Constanţa, amendat de Poliţia Locală

15 Mar 2019 2800

Editorial Cât ne costă propriul gunoi?!

09 Mar 2019 865

Petrecere de botez organizată pe o stradă din Constanța. Polițiștii locali au întrerupt distracția (galerie foto+video)

21 Jan 2019 853

Prin ordin MAI Tudorel Dogaru, șeful Poliției Municipiului Constanța, rămâne directorul Poliției Locale Constanța

03 Jan 2019 7962

Comisarul-şef Constantin Dancu a prezentat bilanţul Poliţiei Constanţa. Câteva cuvinte şi despre Poliţia Locală

29 Dec 2018 1549

Interviu live Exerciţiu de sinceritate despre activitatea Poliţiei Locale Constanţa, cu directorul structurii, comisar şef Tudorel Dogaru

13 Dec 2018 4842

Persoană sancţionată de poliţiştii constănţeni, pentru folosirea unui minor în scop de cerşetorie

10 Dec 2018 399

Proiect. Se modifică hotărârea de Consiliu Local privind înfrumuseţarea oraşului şi cea pentru evidenţa vehiculelor. Direcţia Poliţia Locală, liber la amenzi! (document)

11 Oct 2018 1263

Dispar toate garajele ilegale din Constanţa! Şeful Poliţiei Locale face precizări importante. Ce se va întâmpla peste câteva zile

17 Sep 2018 4098

Constănţeanul supărat Aproape 30 de familii cer ajutorul primarului Făgădău. Oamenilor li s-a spus că urmează să fie evacuaţi pentru a face loc noului sediu al Poliţiei Locale! (galerie foto)

29 Aug 2018 5382

Nu mai ai voie să-ţi blochezi locul de parcare! De când vor începe poliţiştii locali să împartă amenzi

04 Aug 2018 24593

Statistica primelor şase luni ale anului Constanţa. Mii de şoferi amendaţi de poliţiştii locali pentru opriri şi staţionări nelegale

05 Jun 2018 1629