Un profesor de la Universitatea Ovidius a refuzat să primească mită de la un student. Ce au decis judecătorii

S-a stabilit primul termen, în faza camerei preliminare, în dosarul în care procurorii din Constanţa au dispus trimiterea în judecată, pentru dare de mită, a unui tânăr din Tucia, student la Facultatea de Medicină, de la Universitatea Ovidius, din Constanţa.
 
Primul termen va avea loc pe data de 6 decembrie, când se vor discuta măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Şedinţa de judecată va fi secretă.  
 
În rechizitoriul cauzei se arată că „la data de 12 septembrie (…) cel în cauză a introdus într-un plic suma de 2.250 de lei şi un bileţel pe care şi-a trecut numele, că are o restanţă şi că danu nu va promova examenul va pierde bursa. Ulterior inculpatul a băgat plicul pe sub uşa profesorului“.
 
În faţa urmării penale, studentul nu a recunoscut comiterea faptei. Cu toate acestea, el le-a precizat anchetatorilor că, de supărare cu nu a luat examenul, s-a îmbătat şi nu mai ştie ce a făcut.
 
Punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1422

Universitatea „Ovidius” din Constanța, vicecampioană la Campionatul Național Universitar de Atletism 2024 (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 806

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, în instanță cu Universitatea Ovidius! Când începe procesul

16 Feb 2024 1223

Proiectul ESPERO II, al Universității Ovidius din Constanţa a ajuns la final

28 Dec 2023 664

Procurorii acuză - delapidare la Universitatea „Ovidius” din Constanța! Dosarul se va rejudeca în parte

23 Dec 2023 7804

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, dă în judecată Universitatea Ovidius Constanța!

19 Dec 2023 13432

Universitatea Ovidius din Constanța a participat la evenimentul internațional „Higher Education European Networking Summit” (FOTO)

13 Dec 2023 826

Final de proces în dosarul privind presupusa delapidare a Universității „Ovidius” din Constanța! Când va fi luată decizia finală

24 Nov 2023 1077

Universitatea Ovidius Constanța a organizat un workshop internațional despre strategiile de cooperare în învățământul superior

24 Nov 2023 723

Tiberius Dănuţ Epure, fostul rector al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, termen la Tribunalul Ilfov! Cere revizuirea dosarului în care a fost condamnat

17 Oct 2023 1228

Studenții internaționali, întâmpinați de Universitatea Ovidius Constanța la evenimentul „Welcome Days in OUC”

09 Oct 2023 869

Afaceristul Liviu Mănăilă va asigura paza la Universitatea „Ovidius“ din Constanța! (DOCUMENT)

19 Sep 2023 998

Studenți ai Universității Ovidius din Constanța generează soluții practice la Școala de vară de inovare și antreprenoriat – OIESS

18 Sep 2023 997

Universitatea Ovidius din Constanța Zeci de participanți internaționali au luat parte la un eveniment dedicat învățământului superior

05 Jul 2023 989

Constantin Cioroiu, la a 85-a aniversare Scriitorul originar din Constanța mărturisea că Biblioteca Județeană „a fost o a doua universitate”

30 Jun 2023 1389