Un responsabil tehnic din partea Arhiepiscopiei Tomisului, trimis în judecată de către DNA Constanţa

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

RUSNAC VASILE, responsabil tehnic din partea Arhiepiscopiei Tomisului în cadrul unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile,
BĂCILĂ IONUȚ-COSMIN, administrator al unei societăți comerciale,
pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În contextul realizării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile (europene și de la bugetul de stat), denumit „Egalitate pe piața muncii – Proiect pilot pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile”, în cursul anului 2014, între beneficiarul proiectului (Agenția Națională Antidrog) și Arhiepiscopia Tomisului Constanța a fost semnat un acord în baza căruia aceasta din urmă trebuia să desfășoare cursuri de formare profesională (operator introducere, validare, prelucrare date – calificare; îngrijire bătrâni la domiciliu; patiser – cofetar) cu un număr de 230 de persoane vulnerabile.
Responsabilul tehnic pentru implementarea proiectului din partea Arhiepiscopiei Tomisului a fost inculpatul Rusnac Vasile.
În scopul atingerii obiectivului prevăzut în acord, Arhiepiscopia Tomisului a externalizat o parte din cursurile de formare profesională, în meseria de patiser-cofetar, către societatea administrată de inculpatul Băcilă Ionuț-Cosmin.
În acest context, în perioada august – octombrie 2015, cei doi inculpați au folosit, cu rea credință, în cadrul proiectului menționat, declarații și documente false, inexacte sau incomplete prin care se atesta în mod nereal realizarea activităților contractate în proporție de 100%, deși în realitate, cursurile de pregătire practică, componentă majoră a cursurilor de formare profesională pentru meseriile de patiser – cofetar, nu avuseseră loc în fapt, aspecte pe care cei doi inculpați le cunoșteau.
Ca urmare a acestor demersuri, inculpații Rusnac Vasile și Băcilă Ionuț-Cosmin au obținut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în sumă totală de 472.543lei (din care 346.903 lei - Arhiepiscopia Tomisului și 125.640 lei - societatea comercială administrată de inculpatul Băcilă Ionuț-Cosmin).

Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor umane Regiunea București Ilfov din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a menționat că se va constitui parte civilă în cauză, fără însă a preciza cu ce sumă.

Procurorii anticorupție au dispus luarea măsurilor asiguratorii constând în poprirea conturilor bancare deținute de inculpatul Rusnac Vasile și persoana/partea responsabilă civilmente Arhiepiscopia Tomisului, precum și a conturilor bancare deținute de inculpatul Băcilă Ionuț-Cosmin și societatea pe care o administrează, până la concurența prejudiciului.


Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surse! ÎPS Teodosie, așteptat la DNA Constanța, marți, 16 ianuarie 2024 (VIDEO)

15 Jan 2024 1088

Cine este procurorul de la DNA care îl cercetează pe arhiepiscopul Tomisului, pentru cumpărare de influență

06 Dec 2023 10072

Parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Năvodari va conferenția la Constanța

16 Feb 2022 4342

Restricții de trafic de Bobotează la Constanța. Unde vor fi interzise circulația, oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor

04 Jan 2022 1509

Desființare lucrări realizate fără autorizație de construire Tribunalul Constanța ar putea decide azi soarta Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ din Tomis Nord!

11 Feb 2021 3823

Nazarcea Ovidiu SA, în faliment! Ce se va întâmpla azi la Tribunalul Constanța

14 Dec 2020 2465

Ferma Nazarcea, oferită Arhiepiscopiei Tomisului, în faliment. Se concepe o nouă strategie de valorificare a bunurilor

19 Sep 2019 5298

Începe judecata unui responsabil tehnic din partea Arhiepiscopiei Tomisului

17 Dec 2018 1728

Dosarul privind relocarea Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ va fi rejudecat. Victorie obţinută în instanţă de Asociaţia de proprietari Bloc O6 din cartierul Tomis Nord

05 Nov 2018 2812

Procurorii acuză - afaceri necurate în curtea Arhiepiscopiei Tomisului!

13 Sep 2018 3163

Arhiepiscopia Tomisului și CRTS Constanța au încheiat un protocol de colaborare. În ce constă acesta

28 Jun 2018 1527

Cum a „căzut“ în instanţă dosarul de şantaj de la Arhiepiscopia Tomisului

31 Mar 2018 2682

Un preot din Constanţa a sesizat Serviciul Investigaţii Criminale. Ce le-a spus ofiţerilor şi unde este acum dosarul

25 Nov 2017 5481

Preotul Valeriu Roman, condamnat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, nemulţumit de pedeapsă (video)

18 Oct 2017 4368

Sex după sfeştanie! Un preot din Arhiepiscopia Tomisului ar fi fost şantajat cu imagini porno. Primul termen în apel, în noiembrie

02 Oct 2017 2930