Un șef de serviciu din Ministerul Agriculturii a recunoscut tot la DNA!




Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatei Ciobanu Livia, la data faptei șef serviciu în cadrul Direcției Generale Buget Finanțe și Fonduri Europene din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în formă continuată (36 de acte materiale).

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada mai 2018 – februarie 2021, în calitatea menționată, inculpata Ciobanu Livia ar fi primit de la o persoană cu funcție de conducere la nivelul unei direcții județene pentru agricultură (martor), suma totală de 52.000 de lei și un laptop, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv avizarea alocării de fonduri de care respectiva direcție județeană avea nevoie (cumpărarea de autovehicule noi, stații de lucru de birou, stații de lucru portabile, imprimante, telefoane mobile și servicii de voce și date și alte obiecte de birotică).
Suma totală de 52.000 lei ar fi fost primită direct și prin intermediari, banii fiind primiți în numerar și virați într-un cont bancar al unei persoane din familia inculpatei, precum și prin mandat poștal on-line (între 1.500 și 3.000 de lei/lunar).

În prezența avocatului, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul București.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 215

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 467

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 831

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 618

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 684

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 686

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1291

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 790

Este oficial! Procurorii Andrei Bodean și Constantin Conortos pleacă de la DNA Constanța la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

16 Apr 2024 713

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1401

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 912

DNA acuză - șantaj la SOCEP! Totul se decide azi, la Curtea de Apel Constanța

14 Apr 2024 848

Tribunalul Tulcea, achitare într-un dosar al DNA Constanța. Procesul a ajuns la Curtea de Apel

14 Apr 2024 425

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5482

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 621