Un tânăr acuzat de moartea unei femei, eliberat din arestul preventiv

Curtea de Apel Constanţa a dispus punerea în libertate a unui tânăr de 26 de ani, din Cernavodă, suspectat că a accidentat mortal o femeie care traversa pe o trecere de pietoni din staţiunea Mamaia. Recent, Judecătoria Constanţa a decis schimbarea încadrării juridice în cauză din infracţiunea de ucidere din culpă în infracţiunea de omor, dosarul fiind trimis astfel de rolul Tribunalului Constanţa. De menţionat că este pentru prima dată când în justiţia din Constanţa se ia o astfel de decizie.
 
„Înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat prin încheierea judecătorului de cameră preliminară al Judecătoriei Constanţa din data de 25.04.2018 pronunţată în dosarul penal cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestarea preventivă nr.2/25.04.2018 emis de către Judecătoria Constanţa dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză. În baza art. 221, alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul are obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte fără permisiunea organului judiciar pe rolul căruia se află cauza.
 
În baza art. 221, alin. 2 - Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu părţile civile şi cu martorii nominalizaţi în citativul rechizitoriului. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Definitivă“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Tragedia a avut loc pe data de 20 august 2017, în jurul orei 7.00. Ulterior impactului cu femeia, maşina a intrat într-un copac, apoi în peretele unui service şi al unei spălătorii auto. La locul evenimentului au fost trimise două autospeciale cu modul de descarcerare şi două ambulanţe SMURD. Victima era cameristă la un hotel din Mamaia, avea în jur de 50 de ani şi era din Năvodari.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, care l-au acuzat pe inculpat de săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fapta constând în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă constând în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
 
Ulterior, Bogdan Dumitru, judecător în cadrul Secţiei penale din Judecătoria Constanţa, a decis schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de ucidere din culpă (…), conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (…) în infracţiunea de omor şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Pe cale de consecinţă, magistratul a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a Judecătoriei Constanţa şi a dispus competenţa de soluţionare a prezentului dosar în favoarea Tribunalului Constanţa.
 
Citeşte şi:
 
Este pentru prima dată când în justiţia din Constanţa se ia o astfel de decizie. Vizată - o tragedie rutieră (galerie foto+video)

 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 619

Accident rutier noaptea trecută în Stațiunea Mamaia! O mașină a intrat într-un gard de beton

14 Apr 2024 732

Știri Constanța azi Accident rutier pe bulevardul Mamaia, la Hotel Parc. Intervin autoritățile (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 905

UPDATE. Constanța Accident anunțat prin apel tip eCall la intersecția străzii Mihai Viteazu cu bulevardul Mamaia (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1441

Un accident rutier a avut loc în Mamaia Nord, Constanța.Victima, un copil de cinci ani

08 Apr 2024 857

Știri Constanța Accident rutier pe bulevardul Mamaia Nord. Șoferiță sub influența drogurilor implicată

03 Apr 2024 1110

Accident în Constanța Un șofer implicat, depistat cu alcoolemie și indicii de consum de droguri

07 Mar 2024 960

Accident rutier, în Mamaia Nord, Constanța, cu două persoane implicate

12 Feb 2024 1054

Constanța Copil de 2 ani rănit într-un accident rutier la Năvodari! Unul dintre șoferii implicați nu avea permis

10 Feb 2024 826

Constanța Accident rutier în Mamaia Nord! O motocicletă și un autoturism au intrat în coliziune

09 Feb 2024 1019

Știri Constanța azi Accident rutier în Constanța! Un șofer a intrat cu mașina în gardul unei case (FOTO+VIDEO)

02 Feb 2024 1752

Știri Constața azi Accident rutier în zona Universității Ovidus!

18 Jan 2024 1231

Cetățean ucrainean, trimis în judecată la Constanța! Începe procesul

03 Jan 2024 1013

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victimă în stațiunea Mamaia! Pietonul a fost lovit de mașină chiar de ziua lui! (FOTO+VIDEO)

27 Dec 2023 4255

Oficial de la IPJ Constanța Șoferul care a intrat cu mașina în parapet, în zona Hanul piraților, băut

04 Dec 2023 1287