Un tânăr din Brașov, condamnat cu executare la Constanța. Pentru ce a fost trimis în judecată


Trimis în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanța, Bogdan R., un tânăr de 28 de ani, din județul Brașov, a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. Decizia a fost luată de Tribunalul Constanța și contestată la Curtea de Apel Constanța.

În actul de sesizare a instanței, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Constanța au reținut, în esență, în sarcina inculpatului, faptul că la data de 20 august 2019, a fost depistat, într-un autoturism, la intrarea în incinta în care se desfășura un festival de muzică deținând, în scopul punerii în circulație, pungă în care se aflau mai multe grame de Cannabis, Amfetamină și Cofeină și un grinder metalic.

În fața instanței, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, astfel cum ele au fost reținute de către procurori, regretându-le.


Citește și

DIICOT a găsit la Tulcea droguri de 300 de milioane de euro. Dosarul, amânat

Zece persoane din Piața Chiliei, în arest la cererea DIICOT Constanța


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 371

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 656

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 589

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 644

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 839

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 1001

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 544

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1397

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1434

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1904

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 660

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5519

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 3038

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 749