Un tânăr din Năvodari și-a terorizat fosta iubită! A amenințat-o inclusiv că o va tranșa


 
  • Cetățeanul este acuzat, printre altele, că, în iulie 2020, prin intermediul unui aplicații de socializare, inculpatul i-a trimis un mesaj vocal persoanei vătămate, prin care i-a transmis acesteia că o va tranșa, amenințând-o astfel cu acte de suprimare a vieții, pe motiv că aceasta a sesizat organele de urmărire penală.
 
Polițiști din cadrul Poliției oraș Năvodari au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an și 7 luni, emis de către Judecătoria Buftea, pe numele unui bărbat de 36 de ani, din Năvodari, pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea a ordinului de protecție și hărțuire.
 
Bărbatul din Năvodari a fost trimis în judecată pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești în formă continuată, o infracțiune de răzbunarea pentru ajutorul dat justiției și o infracțiune de hărțuire.
 
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că, în perioada februarie - iulie 2020 inclusiv, inculpatul a contactat-o, în mod repetat, fără drept și fără un interes legitim, pe persoana vătămată (fosta iubită), prin intermediul telefonului mobil, sub diferite forme (apeluri telefonic, mesaje, fișiere audio), încălcând astfel obligațiile stabilite printr-un ordin de protecție.
 
Mai mult, susțin procurorii, în luna mai 2020, inculpatul s-a deplasat în Mogoșoaia,  în fața ușii de acces a domiciliului persoanei vătămate, unde a fost depistat de organele de poliție. Ulterior, năvodăreanul s-a deplasat în apropierea unui magazin, unde se afla persoana vătămată, apropiindu-se de aceasta la o distanță de aproximativ 15 m.
 
În continuare, s-a reținut că în iulie 2020, prin intermediul unui aplicații de socializare, inculpatul i-a trimis un mesaj vocal persoanei vătămate, prin care i-a transmis acesteia că o va tranșa, amenințând-o astfel cu acte de suprimare a vieții, pe motiv că aceasta a sesizat organele de urmărire penală.
 
În perioada februarie – septembrie 2020 inclusiv, inculpatul a contactat-o, în mod repetat, fără drept și fără un interes legitim, pe persoana vătămată, prin intermediul telefonului mobil, sub diferite forme (apeluri telefonic, mesaje, fișiere audio), proferând totodată injurii la adresa acesteia, acțiuni care, prin frecvență și conținut, au cauzat o temere persoanei vătămate.
 
În luna martie 2021, Judecătoria Buftea a decis condamnarea inculpatului la nouă luni de închisoare cu executare.
 

Decizia Judecătoriei Buftea a fost contestată la Curtea de Apel București, instanță care, zilele trecute, i-a mărit pedeapsa cetățeanului din Năvodari de la nouă luni de închisoare, la un an și șapte luni de închisoare cu executare.
 
Decizia Curții de Apel București a fost definitivă.

 
Pe cale de consecință, zilele trecute, polițiști din cadrul Poliției oraș Năvodari au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an și 7 luni, emis pe numele bărbatului din Năvodari.
 
Sursa motivare: rolii.ro

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Răpire ca în filme la Năvodari. Un tânăr a fost luat cu forța de pe stradă și agresat în mașina suspecților
 
Un tânăr, de 23 de ani, din Năvodari, sechestrat și bătut. Mandatul de arestare, contestat
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A contestat amenda contravenţională şi măsura sistării lucrărilor Zoom SRL a pierdut definitiv procesul cu primarul orașului Năvodari prin Poliția Locală

13 Jan 2024 798

Știri Constanța Rezultatele acțiunii "Blocada" în Năvodari. Amenzi aplicate de Poliție (FOTO)

05 Nov 2023 889

Justiție Constanța Firma Zoom SRL cheamă Poliția Locală Năvodari în instanță

19 Oct 2023 874

Județul Constanța Polițiștii din Năvodari continuă acțiunea „Blocada“ pentru siguranța orașului

14 Aug 2023 784

IPJ Constanța Bărbat din Năvodari prins conducând peste limita de viteză

02 Aug 2023 1071

Acțiune a polițiștilor din Năvodari! Zeci de amenzi (FOTO)

16 Jul 2023 1187

Care este programul ghișeelor de eliberare a cazierului judiciar la sediul Poliției Năvodari

23 May 2023 4230

IPJ Constanța, primele detalii despre bărbatul din Năvodari găsit mort!

13 May 2023 2331

Poliția, în acțiune la Năvodari! Oamenii legii au aplicat amenzi

03 Apr 2023 1209

Ce spune IPJ Constanța despre femeia găsită în apele mării în zona Mamaia Nord

31 Jan 2023 7298

Oficial de la IPJ Constanța Detalii de ultim moment despre bărbatul din Năvodari care și-a aruncat pe geam obiecte din locuință

24 Oct 2022 1911

Ce recomandări le-au făcut polițiștii șoferilor aflați în Năvodari (GALERIE FOTO)

27 Aug 2022 1111

Polițiști, jandarmi și specialiști ai Agenției Naționale Antidrog Constanța, prezenți la Năvodari (GALERIE FOTO)

19 Jun 2022 1539

Acțiune a polițiștilor din Năvodari. S-a lăsat cu amenzi!

06 Jun 2022 1330

Bărbat găsit inconștient în Mamaia Nord. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală

27 Apr 2022 2513