Un teren din Portul Constanța ar fi fost supraevaluat la peste 3 milioane de euro! Începe procesul

 
 
  • Magistrații au constatat competenţa instanţei, legalitatea sesizării cu rechizitoriul din data de 01.03.2022, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, în dosarul nr. 30/P/2019, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
  • Astfel, instanța a dispus începerea judecăţii cauzei. 
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
Începe judecata într-un dosar penal instrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, cauză în care un evaluator a fost deferit justiției pentru participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit!
 
Procesul se va desfășura la Tribunalul București.
 
Pe scurt, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 10 februarie - 20 aprilie 2011, Mihail Dunăreanu, în calitate de evaluator desemnat într-un dosar al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să estimeze valoarea de piață a unui teren situat în municipiul Constanța, și-ar fi exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute în legislația primară.
 
Potrivit DNA, evaluatorul Dunăreanu ar fi stabilit o valoare a terenului-subiect de 15.668.460 lei – cu 162% mai mare decât valoarea de piață estimată legal, provocând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 9.714.022 lei.
 
Terenul în cauză are o strânsă legătură cu Dosarul Retrocedărilor din Constanța, cauză în care fostul primar Radu Mazăre, alături de mai multe persoane, au fost condamnați, pentru retrocedarea mai multor terenuri din Constanța și Mamaia.
 
Mai multe detalii despre acest subiect pot fi citite accesând link-ul de mai jos
 
Teren din Portul Constanța, supraevaluat la peste 3 milioane de euro - acuză Anticorupția! Evaluator trimis în judecată. Legături cu Dosarul Retrocedărilor
 

Cazul a fost trimis pe rolul Tribunalului București, procurorii arătând prin rechizitoriu că se impune desființarea totală a raportului de evaluare întocmit de Mihail Dunăreanu, dar și a deciziei CCSD din 1 iunie 2011 și a Titlurilor de conversie ANRP emise pe numele cesionarilor.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Chițac cere aproape 4,5 milioane de dolari de la „echipa Mazăre“ pentru două dintre terenurile retrocedate ce nu mai pot fi recuperate. Un judecător de la Curtea de Apel s-a abținut!
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Retrocedări cu iz de epocă, la Tribunal! Începe procesul deschis de descendenții prințului Cantacuzino Municipiului Constanța

22 Mar 2023 1008

Urmările Dosarului Retrocedărilor, la instanțele din Capitală. Primăria vrea să recupereze circa 50 de terenuri din oraș. Ce au făcut judecătorii

16 Mar 2023 791

Judecătorii din Constanța explică de ce au oprit construirea unui bloc de 18 etaje în Faleză Nord – „S-a produs în mod evident o vătămare a drepturilor și intereselor“ (MOTIVARE)

27 Feb 2023 12426

Dosarul privind terenul pentru care a fost amendat fostul primar Făgădău, strămutat la București!

24 Feb 2023 898

Retrocedări cu „cântec“, la Constanța! Judecătorii au amânat pronunțarea în cazul a zeci de hectare din zona Anadalchioi - Brătianu

18 Feb 2023 996

Uraganul imobiliar al Dosarului Retrocedărilor din Constanța, declanșat în București, a pus în stand by „descâlcirea“ Portului Tomis

16 Feb 2023 2694

Pretenții de 2,8 milioane de dolari, pentru Dosarul Retrocedărilor din Constanța! Curtea de Apel a decis rejudecarea (MINUTA)

14 Feb 2023 1176

Mii de metri pătrați din Constanța ar putea fi „eliberați“ de sub sechestrul DNA! Când se va pronunța instanța

10 Feb 2023 908

Premieră, la Constanța, într-un caz de retrocedare! Daunele morale sunt imense

08 Feb 2023 6944

Oficial, de la instanță! Cum vrea Municipiul Constanța să ridice un sechestru instituit de DNA pe un teren din Retrocedări

02 Feb 2023 1113

Un teren din Dosarul Retrocedărilor, în atenția Curții Supreme! Se cere ridicarea sechestrului DNA

28 Jan 2023 1074

Înalta Curte a fixat primul termen pentru anul 2023 în dosarul privind retrocedarea celor 25 de hectare din zona (Anadalchioi) Brătianu – Constanța

09 Jan 2023 1305

Judecătorii din Capitală explică de ce s-a reluat uraganul imobiliar din Dosarul Retrocedărilor (ÎNCHEIERE DE ȘEDINȚĂ)

09 Jan 2023 1554

Avantech Cont trebuie să facă PUD dacă vrea să construiască un imobil de patru etaje în Tomis Nord

08 Jan 2023 862

Decizie definitivă, la Tribunal, cu privire la două terenuri din centrul Constanței, vizate de Dosarul Retrocedărilor

21 Dec 2022 1484