Justitie

Un vicepreşedinte de Consiliu Judeţean şi un fost consilier local se luptă în instanţă cu formaţiunile politice din care au fost excluşi

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa Dumitru Daniel Learciu continuă procesul pe fond cu ALDE, partid din care a fost radiat anul trecut, pe motiv că nu şi-ar fi plătit la zi cotizaţia. După ce a câştigat în instanţă şi a desfiinţat ordinul prefectului privind încetarea mandatului de ales judeţean, Learciu contestă acum în instanţă decizia de radiere din formaţiunea politică în care a activat. Dosarul 243/118/2019* a fost înregistrat pe rolul Secţiei Civile a Tribunalului Constanţa la sfârşitul lunii mai şi a primit termen 21.08.2019.
 
La rândul său, şi fostul consilier local municipal Romeo Caius Rezeanu a atacat a doua excludere din rândurile liberalilor. Iniţial, Rezeanu a câştigat procesul şi, implicit, şi-a recâştigat mandatul de ales local. Ulterior, a fost exclus din nou din PNL, pentru neplata cotizaţiei. Acum, fostul liberal, apropiat al senatorului Vergil Chiţac, atacă din nou în instanţa civilă decizia de excludere. Dosarul 782/118/2019**, înregistrat la Tribunalul Constanţa, Secţia Civilă, a primit termen pe 18.07.2019.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 iunie 2019

28 Jun 2019 584

Avere şi interese Liberalii Tulică şi Gavrilă se întorc în Consiliul Local Municipal Constanţa!

26 Mar 2019 1104

Este oficial. Prefectul județului Constanța a semnat ordinele prin care doi consilieri locali rămân fără mandate

18 Feb 2019 1357

Se repetă istoria! PNL Constanţa a cerut prefectului să constate încetarea mandatelor pentru aleşii locali Romeo Rezeanu şi Horia Căliminte

29 Jan 2019 1102

Constanța. Consilierii locali Romeo Rezeanu și Horia Caliminte, în fața comisiei centrale de arbitraj a PNL

21 Nov 2018 912

UPDATE. Senatorul Vergil Chițac La Constanța se aprobă construcții haotice, pe spații verzi, fără locuri de parcare (galerie foto)

21 Nov 2018 926

Raport de activitate Consilierul local Romeo Rezeanu, luări de poziţie în ceea ce priveşte conformarea PUZ-urilor la exigenţele rezultate din modificările legislative (document)

20 Jul 2018 1011

„Constanţa Altfel“ luptă cu administraţia locală prin sălile de judecată Din zona civică se pregăteşte un viitor candidat pentru Primăria Constanţa?!

09 Jun 2018 2278

Bugetul Constanţei a fost aprobat cu două amendamente - elaborarea unei strategii de smart city şi a studiilor de fezabilitate pentru porturi turistice

16 Feb 2018 1180

Consilierii de Constanţa Rezeanu şi Căliminte, membri PNL şi nu prea!

20 Dec 2017 1537

PMP Constanţa va ataca în instanţă modul de eliberare din funcţie a unor consilieri locali PNL

15 Dec 2017 1441

Liberalii au revenit la sentimente mai bune. Vor vota pentru validarea mandatelor lui Rezeanu şi Căliminte. În ce condiţii ar relua procedura de vacantare a mandatelor?

27 Nov 2017 1724

Rezeanu şi Căliminte şi-au recâştigat în instanţă mandatele de consilieri! CLM trebuie să le revalideze

23 Nov 2017 1684

Romeo Rezeanu va depune plângeri penale împotriva consilierilor care au părăsit ieri şedinţa Consiliului Local

01 Nov 2017 1697

PNL spune că a sancţionat lipsa de decenţă a primarului Romeo Rezeanu nu a putut fi reprimit în Consiliul Local Municipal Constanţa

01 Nov 2017 1083