Undă verde pentru judecata lui Panainte Bantaş

Începe judecata lui Panainte Bantaş, de 58 de ani, din Constanţa, acuzat de omor. Decizia a fost luată ieri de Tribunalul Constanţa şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Panainte Bantaş este acuzat că în seara zilei de 21 octombrie, în curtea locuinţei lui, în cursul unui conflict spontan, a ucis-o pe victima R.I., în vârstă de 62 de ani, prieten de-al său şi partener de pescuit amator de 40 de ani, pe care a lovit-o în mod repetat cu pumnii şi o coadă de mătură din lemn pe toată suprafaţa corpului, preponderent în regiunile capului şi toracico-abdominală, astfel încât i-a provocat grave leziuni, incompatibile cu viaţa.
 
„Datele de anchetă au învederat că, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, inculpatul ar fi fost acuzat de victimă că i-ar fi furat o mulinetă, iar acesta s-a enervat, mai ales că ar fi fost înjurat şi de mamă, şi a ripostat violent. După ce victima a rămas la sol nemişcată, inculpatul şi-a anunţat un vecin, căruia i-a povestit că o omorâse pe victimă, iar vecinul respectiv a sesizat autorităţile judiciare şi ambulanţa.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie“, au conchis procurorii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Crimă în Constanța! Ce decizie a fost luată ieri în sala de judecată

08 May 2018 2003

Crimă în Constanţa! Presupusul autor, în arest

28 Feb 2018 1911

Panainte Bantaş, acuzat de omor, rămâne arest

02 Feb 2018 2079

Crimă în Constanța. Judecătorii au luat azi o decizie în ședință secretă

12 Jan 2018 2804

Crimă în Constanţa! Presupusul autor rămâne în arest

21 Dec 2017 1336

Constanţa. Pescar, omorât în bătaie de un alt pescar. Totul a plecat de la o mulinetă

07 Dec 2017 1405