Unul dintre cei mai bogați oameni din România Judecătoria Medgidia - Ioan Niculae a stat suficient în spatele gratiilor! (document)


 
  • Ioan Niculae, unul dintre cei mai bogați oameni din România, patronul echipei de fotbal Astra Giurgiu, condamnat definitiv (în februarie 2021) la cinci ani de închisoare în dosarul Interagro.
 
  • Motivarea Judecătoriei Medgidia poate fi citită integral accesând secțiunea Documente.  
 
Judecătoria Medgidia a decis că Ioan Niculae, unul dintre cei mai bogați oameni din România, patronul echipei de fotbal Astra Giurgiu, condamnat definitiv (în februarie 2021) la cinci ani de închisoare în dosarul Interagro, a stat suficient în spatele gratiilor! Pe cale de consecință, magistrații au dispus eliberat condiționată (prin hotărârea nr. 1114/2021) a omului de afaceri. Decizia a fost contestată de procurorii DNA Constanța, la Tribunalul Constanța.   
 
În motivarea deciziei prin care a dispus liberarea condiţionată a condamnatului, Judecătoria Medgidia arată că Ioan Niculae se află la a doua analiză în comisie, are în total 755 zile executate și câștigate (din care 18 zile conform Legii 169/2017, și 197 zile câștig pe baza muncii), nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 12 ori, și a participat la activități educative și lucrative.
 
În prezent, Ioan Niculae execută pedeapsa în regim semideschis, iar Comisia din penitenciar în unanimitate a propus liberarea condiționată, având în vedere conduita corespunzătoare (implicarea în activitățile socio - educative și lucrative, inclusiv în perioada ultimei amânări, în care a fost și recompensat).
 
„Întrucât condamnatul a executat până la această dată fracția prevăzută de lege (1/3 din pedeapsă), singurul aspect ce trebuie avut în vedere în cauză este îndeplinirea condițiilor subiective prevăzute de lege, respectiv dacă condamnatul „este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale”. Din caracterizarea înaintată de comisie rezultă că deținutul este stabil în plan social (căsătorit, are trei copii, studii superioare, calificare - economist; a menținut legătura cu familia și beneficiază de suport locativ și material precum și perspective de angajare în perioada post-liberare). Din punct de vedere psihologic, a avut un comportament adecvat normelor instituției penitenciare și nu a necesitat includerea în demersuri de asistență specifică, nefiind identificate riscuri“.
 
„Având în vedere implicarea în activitățile socio-educative (față de care a manifestat interes inclusiv în perioada ultimei amânări, obținând un sold pozitiv de 427 de credite) și lucrative (197 zile câștig pe baza muncii, recunoscute prin hotărâre judecătorească), precum și atitudinea constant pozitivă de respectare a regulilor de conduită disciplinară (beneficiind de 12 recompense, fără a fi sancționat), întregul comportament al condamnatului pe perioada detenției denotă că scopul preventiv al acesteia a fost realizat, că acesta și-a însușit un ansamblu de valori necesare conviețuirii în societate și că există suficiente temeiuri pentru a considera că nu va mai comite alte infracțiuni în momentul liberării“.
 
„De asemenea, fără a considera achitarea de către petent a cheltuielilor judiciare stabilite prin hotărârea de condamnare drept o condiție sine qua non pentru liberarea condiționată, instanța reține că plata acestor sume reprezintă un criteriu relevant pentru ca petentul să facă dovada îndreptării sale. Or, condamnatul a efectuat demersuri în vederea acoperirii acestor debite restante către stat (ordin bancar de plată din 05.03.2021 emis de BCR - Argeș, Pitești, prin care se atestă virarea sumei de 28.000 lei în contul Trezoreriei)“.
 
Față de această stare de fapt si în considerarea dispozițiilor legale anterior citate, instanța a opinat că din conduita deținutului pot fi sintetizate repere care să formeze ideea însușirii de către acesta a unui complex de valori sociale necesare subzistenței în societatea liberă în condiții de legalitate.
 

Prin urmare, propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă va fi admisă cu consecința liberării  condamnatului Ioan Niculae.
 
Decizia a fost contestată de procurorii DNA Constanța, la Tribunalul Constanța. 

 
Surse documentare: portalul instanțelor de judecată și rolii.ro 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Tânăr violat în parcul de la CET! Judecătorii cred că autorul poate fi eliberat condiționat
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Antena3 Ioan Niculae, unul dintre cei mai bogați oameni din România, ar fi fost eliberat

22 May 2022 1510

Toate interceptările SRI din dosarul care a zguduit, în 2016, sistemul polițienesc din Constanța, excluse

29 Mar 2022 7244

Tribunalul Constanța a anulat decizia de eliberare a lui Ioan Niculae, unul dintre cei mai bogați oameni din România

18 Jan 2022 1422

Judecătoria Medgidia îl pune în libertate pe unul dintre cei mai bogați oameni din România. DNA se opune (DOCUMENT)

06 Jan 2022 2541

Unul dintre cei mai bogați oameni din România, închis la Poarta Albă Afaceristul Ioan Niculae, decizie surprinzătoare la Tribunalul Constanța

16 Nov 2021 3226

Aflat la Penitenciarul Poarta Albă Ioan Niculae, unul dintre cei mai bogați oameni din România, poate fi eliberat condiționat

11 Nov 2021 4525

UPDATE. Decizia va fi luată la Constanța! Unul dintre cei mai bogați oameni din România află azi dacă va fi pus în libertate

12 Oct 2021 1770

Eliberarea condiționată a omului de afaceri Ioan Niculae, anulată de Tribunalul Constanța

23 Jul 2021 1759

Ioan Niculae, patronul echipei Astra Giurgiu, împlinește azi 67 de ani. Peste câteva zile ar putea fi eliberat de Tribunalul Constanța

19 Jul 2021 2034

Proces cu 120 de polițiști locali din Constanța! Care le sunt nemulțumirile și ce speră să obțină

19 Jul 2021 6472

Judecătorii din Constanța au stabilit data la care omul de afaceri Ioan Niculae ar putea fi eliberat

14 Jul 2021 1694

Vernisajul expoziției „Călătoria“ a artistului Mircia Dumitrescu, la Academia Română

28 Jun 2021 3173

Moment decisiv la Constanța Ioan Niculae, patronul echipei de fotbal Astra Giurgiu, și-ar putea serba ziua de naștere în libertate

21 Jun 2021 1621

Judecătoria Medgidia Ioan Niculae, unul dintre cei mai bogați oameni din România, poate fi eliberat condiționat

13 May 2021 1970

Tribunalul Constanța a respins cererea lui Ioan Niculae de punere în libertate

26 Apr 2021 1526