Unul dintre cei mai puternici oameni din Primăria Constanţa a fost condamnat (MINUTĂ)

Tribunalul Constanţa l-a condamnat azi pe Ionuţ Corneliu Pripişi, la data presupuselor faptelor şeful Corpului de Control al Primăriei Municipiului Constanţa, bănuit de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului.

Iată minuta Tribunalului Constanţa

„Condamna pe inculpatul Pripişi Ionuţ Corneliu pentru infractiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri la o pedeapsa de 6 luni inchisoare. Condamna pe inculpatul Pripişi Ionuţ Corneliu pentru infractiunea de favorizarea făptuitorului la o pedeapsa de 3 luni inchisoare. Inculpatul Pripişi Ionuţ Corneliu urmeaza a executa pedeapsa cea mai grea de 5 luni inchisoare care va fi sporita cu o treime din cealalta pedeapsă , in final inculpatul va executa pedeapsa de 7 luni inchisoare. În baza art.67 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului ,pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b Cod penal (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) ,g(dreptul de a ocupa fubctia ,de a exercita profesia de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii )si k(dreptul de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept ) pe o durată de 1 (un)an. Dispune suspendarea executării pedepsei şi stabileşte termenul de supraveghere pentru o durată de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere : - Să se prezinte la serviciul de probaţiune , la datele fixate de acesta, - Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, - Să anunţe în prealabil , schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea , - Să comunice schimbarea locului de muncă, - Să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă, - Să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei, - Să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Bibliotecii Judeţeane ”Ioan N Roman” Constanţa sau Centrul Cultural Judeţean ”Theodor Burada”. Stabileşte ca organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune Constanţa. Atrage atenţia inculpatului , Pripişi Ionuţ Corneliu asupra dispoziţiilor art. 96 c.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei. Se comunică conform dispoziţiilor legale. Obligă pe inculpatul la suma de 2200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat care includ şi cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală în sumă de 200 lei. Cu apel. Pronunţată astăzi, 07.03.2018, în şedinţă publică“.

Soluţia a fost dată de Dumitra Cornelia, judecător al Tribunalului Constanţa, şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa, amendat de Poliţia Locală. Iată decizia finală!

22 Mar 2019 4736

O nouă condamnare pentru Ionuţ Pripişi, fost director din Primăria Constanţa

29 Jan 2019 4969

2018 de coşmar. Fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, condamnat şi amendat de Poliţia Locală. Acum se judecă pentru anularea contravenţiei

31 Dec 2018 2896

Ionuţ Pripişi Fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa, muncă în folosul comunităţii la RAJDP ori în Spitalul Judeţean

27 Oct 2018 2856

Cererea de recurs în casaţie, admisă în principiu Procurorii DNA, nemulţumiţi de condamnarea primită de Ionuţ Pripişi, fost director din Primăria Constanţa

23 Oct 2018 1539

Un fost director din Primăria Constanţa a fost condamnat definitiv. Procurorii DNA sunt nemulţumiţi

06 Oct 2018 3688

Condamnarea momentului în Primăria Constanţa! Sentinţa este definitivă

05 Jul 2018 12666

Condamnat în primă instanţă Fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, azi, în faţa judecătorilor

14 Jun 2018 2279

Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, condamnat în primă instanţă. S-a stabilit data apelului

30 May 2018 2981

DNA, percheziţie la Poliţia Locală! Cum a fost condamnat Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa (foto + video)

03 May 2018 7608

Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, prima reacţie după condamnare

13 Mar 2018 3482

Achitat ori condamnat! Ziua Z pentru Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa

28 Feb 2018 3804

A fost unul dintre cei mai puternici oameni din Primăria Constanţa! Ce au decis judecătorii în cazul lui Ionuţ Pripişi (rechizitoriu)

16 Jan 2018 4861

Începe judecata lui Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa

07 Nov 2017 2867

Ionuţ Pripişi, şeful Corpului de Control al Primăriei Constanţa, trimis în judecată de Andrei Bodean. Când va avea loc primul termen (rechizitoriu)

08 Sep 2017 3785