Unul dintre cele mai vechi dosare cu polițiști din IPJ Constanța a ajuns la final. Totul se decide azi. Ce pretenții au oamenii legii

  • Daniel Constantin Avasilcăi, președintele Europol Constanța, unul dintre reclamanți, ne-a declarat că în prezenta cauză se solicită acordarea plata orelor de lucrate în zilele de sâmbătă și duminică + sărbătorile legale, în perioada iulie – decembrie 2014.
  • 20 de termeme s-au dat doar pentru efectuarea raportului de expetiză. 
Judecătorii Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Constanța se vor pronunța azi în dosarul (4199/118/2016) unde peste 130 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au chemat în instanță Ministerul Afacerilor Interne - IPJ Constanța.
 
Daniel Constantin Avasilcăi, președintele Europol Constanța, unul dintre reclamanți, ne-a declarat că în prezenta cauză se solicită acordarea plata orelor de lucrate în zilele de sâmbătă și duminică + sărbătorile legale, în perioada iulie – decembrie 2014.
 
Dosarul se află pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanța din data de 28 iunie 2016. Până în prezent, magistrații au acordat peste 30 de termene în cauză, din care 20 de termeme s-au dat pentru efectuarea raportului de expetiză. 
 
Oricare va fi decizia de azi a Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța. 
 

Alte dosare cu polițiști 

 
Recent, într-un alt dosar, (3884/118/2018) judecătorii Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanța au respins acțiunea formulată de aproximativ 400 de polițiști din Constanța (membri ai Sindicatul Naţional al Poliţistilor şi Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul teritorial din I.P.J. Constanţa), care au chemat la judecată Inspectoratul General al Poliţiei Române și IPJ Constanța.
 
Inițial, prin decizia nr. 1381/2019, din data de 10 octombrie 2019, Tribunalul Constanța a admis acțiunea polițiștilor și a obligat Inspectoratul de Poliție al Județului Constanţa să emită ordine de încadrare prin care să recalculeze drepturile salariale, la nivelul maxim prevăzut pentru fiecare funcţie/grad/treapta şi gradaţie deţinută în cadrul instituţiei pârâte, în măsura în care beneficiază de un cuantum al drepturilor salariale mai mici decât cele stabilite la nivel maxim şi dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, începând cu data de 27.06.2015.
Mai mult, IGPR şi IPJ au fost obligate, tot în primă instanță, să achite eventualele diferenţe rezultate dintre sumele efectiv primite şi sumele rezultate în urma recalculării, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adăugă dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective.
 
„Obligă pârâţii IPJ Constanţa şi IGPR să emită ordine de încadrare prin care să recalculeze drepturile salariale, la nivelul maxim prevăzut pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie deţinută în cadrul instituţiilor pârâte, în măsura în care beneficiază de un cuantum al drepturilor salariale mai mici decât cele stabilite la nivel maxim şi dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, începând cu data de 27.06.2015 pentru reclamanţii (...) şi să le achite eventuale diferenţe rezultate dintre sumele efectiv primite şi sumele rezultate în urma recalculării, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adăuga dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective. Respinge cererea privind pretenţiile aferente perioadei 09.04.2015 - 26.06.2015 ca fiind incidenţă prescripţia dreptului material la acţiune“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Decizia Tribunalului Constanţa a fost contestată de IPJ şi IGPR la Curtea de Apel Constanța, instanță care, prin hotărârea nr. 352/2020, din data de 10 iunie, au admis recursuli formulate de IPJ şi IGPR și au respinge acţiunea celor aproape 400 de polițiști ca nefondată. Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.
 

Alți 300 

 
Recent, într-un alt dosar, judecătorii Curții de Apel Constanța au respins acțiunea formulată de peste 300 de politisti din Constanța, care au chemat în instanță Ministerul de Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române și Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa!
 
Oamenii legii, membri a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul teritorial al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, au solicitat să se dispună obligarea pârâților (M.A.I., IGPR și IPJ Constanța), în solidar, la acordarea, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu prevederile legale nu se lucrează , în perioada 01 iulie 2014 – 31 decembrie 2014, a unei majorări în procent de 75% din salariul de bază, prevăzută de legislația în vigoare la 31 decembrie 2009. Mai mult, polițiștii au mai cerut ca sumele rezultate să fie actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data nașterii până la plata efectivă.
 
 
În fapt, reclamanții arată că sunt funcționari publici cu statut special care își desfășoară activitatea în cadrul IPJ Constanța. În esență, reclamanții au susținut că ar fi prestat activitate și în zilele de repaus săptămânal precum și în zilele nelucrătoare prevăzute de lege ca atare. Munca astfel prestata nu ar fi fost compensată cu timp liber sau prin acordarea unei sume de bani, după cum se arată în cererea de chemare în judecată.
 
Dosarul (4341/118/2017*) a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Constanța (la data de 20 august 2019) prin respingerea acțiunii. Prin hotarâre nr. 298/2020, din data de 28 mai, Curtea de Apel Constanța a respins acțiunea polițiștilor, decizia fiind una definitivă. 
 
Rămâne de văzut care va fi decizia de azi a judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Constanța se vor pronunța azi în dosarul (4199/118/2016) unde peste 130 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au chemat în instanță Ministerul Afacerilor Interne - IPJ Constanța.
 
Citește și 
 
Drepturile salariale, la nivelul maxim Motivare. Cum au pierdut peste 300 de polițiști din Constanța un proces câștigat în primă instanță
 
Mai mulți polițiști din Constanța au dat în judecată Garda de Coastă! Care sunt solicitările
 
Spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică 
Victorie impresionantă în instanță pentru un fost polițist din Constanța! A primit tot ce a cerut
 
Veste proastă pentru aproximativ 400 de polițiști din Constanța. Câștigaseră inițial un proces important
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Foști șefi din Poliția Constanța, victorioși în procesul vizând Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne

04 Jan 2024 2056

Amendă în pandemie ÎPS Teodosie a pierdut, în instanță, procesul cu IPJ Constanța! (MINUTA)

20 Sep 2023 8416

Oficial de la IPJ Constanța. Percheziții la locuința lui Dan Diaconescu, fost patron OTV!

06 Apr 2023 1929

Sute de polițiști din Constanța își unesc din nou forțele în instanță. Cer drepturi salariale la nivelul maxim

05 Aug 2020 1792

Drepturile salariale, la nivelul maxim Motivare. Cum au pierdut peste 300 de polițiști din Constanța un proces câștigat în primă instanță

21 Jul 2020 11915

S-au tras focuri de armă Tânăr fără permis auto, care a provocat un carambol, prins pe o stradă din Constanţa (galerie foto)

17 Sep 2019 3260

Veşti bune pentru sute de poliţişti şi personal contractual din Constanţa! Sunt vizate salariul de bază şi sporurile

25 Dec 2018 2463

Peste 100 de poliţişti, la judecată cu IPJ Constanţa. Se cere sporul pentru orele lucrate în perioada de repaus. Dosarul, amânat (document)

29 Mar 2018 2035

Sute de poliţişti din Constanţa s-au reunit într-un mega-dosar. Au dat în judecată MAI, Poliţia Română şi IPJ Constanţa. Motivul (document)

20 Nov 2017 2587

Sute de poliţişti din Constanţa au dat în judecată IPJ şi cer recuperarea zilelor de sărbători legale muncite

29 Oct 2014 3096