Unul dintre magistraţii care i-au trimis în judecată pe Mazăre şi pe Constantinescu, revocat din funcţia de procuror al DNA

Potrivit rechizitoriului, Doru Florin Ţuluş a calculat, împreună cu ceilalţi magistraţi care au lucrat în dosar, un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro
 
Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii va analiza, în şedinţa din data de 4 iulie, nota Direcţiei Resurse umane şi organizare privind solicitarea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de avizare a revocării lui Doru Florin Ţuluş din funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Procurorul în cauză este unul dintre magistraţii care au instrumentat Dosarul Retrocedărilor terenurilor din Constanţa.
 
În ultima perioadă, Doru Florin Ţuluş a condus Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni asimilate sau în legătură directă cu infracţiunile de corupţie. Acest serviciu face parte din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie a DNA.
 
Revenind la Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, în cauză au fost deferiţi Justiţiei aproximativ 40 de inculpaţi, în legătură cu presupusa restituire şi atribuire aparent nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
 
Cauza se află, din octombrie 2008, la Curtea de Apel Bucureşti, urmând ca pronunţarea să aibă loc, în primă instanţă, pe data de 7 iulie. Oricare va fi decizia Curţii de Apel, aceasta va putea fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Potrivit rechizitoriului, Doru Florin Ţuluş a calculat, împreună cu ceilalţi magistraţi care au lucrat în dosar, un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
 
Pe lista inculpaţilor se află membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa: „Radu Ştefan Mazăre - primarul municipiului Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu - fost consilier municipal, Constantin Racu - fost director al Direcţiei Administraţie Publică - Ramona Daniela Dospinescu - directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica - directorul Direcţiei Tehnic-Investiţii, Dan Miron - fost consilier municipal şi consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă şi (fost) Bogdan Ghiţulescu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de: abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni“.
 

În continuare, inculpaţi în prezenta cauză mai apar „funcţionari din Primăria Constanţa Andrei Sozanski, Graţiela Rusu, Gabriela Radu, Claudia Cealera - în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie“, dar şi funcţionarele din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa (OCPI) Luminiţa Călătoru şi Silvia Stanciu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie“.
 
Mai departe, mai sunt judecaţi în dosar mandatarii Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoş Săvulescu, Răsvan Mircea Tudorache şi Nicula Nejloveanu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni de complicitate sau instigare la infracţiunile săvârşite de persoanele mai sus menţionate, notarii publici Aurel-Jean Andrei, Cristina Budei şi Ruxandra-Luminiţa Darie, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, moştenitori ai persoanelor îndreptăţite: Elena Ştefănescu şi Laura Mariana Leşe, pentru complicitate la infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, cesionarii cumpărători de drepturi succesorale Viorel Pană, Valentin Gheorghe Ionescu, prin firma sa Habitat şi Ambient SA, Cristian Borcea şi Mihai Camboianu, Bogdan Gabriel Sandu, prin SC Holland Development Group SA, şi Daniel Ene, Marius Puşcaşi, Carmen Puşcaşi şi Mihai Sergiu Ceacîreanu, ca persoană fizică şi prin firma sa New Home Construct SA, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, interpuşii cumpărători de terenuri Paraschiva Barbu, Alexandru Octavian Şerban şi Basarab Popa, prin firma sa Pomacost SA şi Aqualand SA, la care era acţionar, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, şi evaluatorul agreat de Primăria Constanţa, Alin Horaţiu Dima, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cererea de pensionare a procurorului care a instrumentat Dosarul Retrocedărilor, admisă cu unanimitate!

23 Nov 2022 1315

Procurorul care a instrumentat Dosarul Retrocedărilor din Constanța se pensionează

21 Nov 2022 2196

Procurorul care a semnat rechizitoriul din Dosarul Retrocedărilor, amânat de CSM pentru noua structură SIIJ

20 Jul 2022 1679

Solicitarea procurorului-șef al DNA privind avizarea revocării procurorilor Iorga şi Ţuluş, admisă de CSM

04 Jul 2017 1782

Legături cu Dosarul Retrocedărilor Soţia procurorului Ţuluş vrea să plece din Anticorupţie (rechizitoriu)

12 Sep 2014 2377