US Army, chemată la bară în instanţele constănţene


Situaţie atipică pe rolul instanţelor de la malul mării. O constănţeancă a dat în judecată US Army pentru că nu i-ar fi fost plătite drepturile salariale cuvenite. Deşi citată în proces, Armata SUA nu a depus întâmpinare prin reprezentanţii săi, citaţiile nefiind primite, după cum vom arăta.


Concret, litigiul a fost înregistrat iniţial pe rolul Secţiei civile a Tribunalului Constanţa, instanţă care, în luna mai, a ajuns la un prim deznodământ în cauză.


Constănţeanca reclama în cererea de judecată adresată instanţei civile faptul că US Army trebuie să îi achite o sumă de aproape 8.000 de lei, reprezentând asigurări sociale. Potrivit Portalului Jurisprudenţei www.rolii.ro, suma exactă era de 7.800 de lei, „însumând plăţi CASS şi CAS pentru 2012-2013 cu dobânzi şi penalităţi transmise până în prezent, precum şi a celor ce urmează a fi emise pentru PFA (...)“. În plus, femeia mai cerea instanţei „să se dispună obligarea pârâtei (n.r. - US Army) la plata taxelor către statul român aferente unui contract individual de muncă la valoarea remuneraţiei brute alocate de pârâtă pentru un translator în România“.


Constănţeanca a argumentat faptul că a lucrat în calitate de translator pentru US Army, la Unitatea Militară Mihail Kogălniceanu, însă fără a i se încheia un contract individual de muncă, ci solicitându-i-se a-şi constitui un PFA. Cu toate acestea, reclamanta a susţinut că US Army este angajatorul său, aşa încât Armata Statelor Unite „trebuie obligată la plata tuturor taxelor şi contribuţiilor aferente contractului individual de muncă“.
 

Baza „refuză primirea“ citaţiilor



La rândul său, pârâta US Army – Armata Statelor Unite a fost citată în proces. Totuşi, la termenul din 8 mai 2019, grefierul de şedinţă a arătat faptul că dovezile de citare au fost restituite cu menţiunea „refuză primirea – nu permite afişarea“ şi, respectiv, „nu am acces la bază şi nu există delegat pentru corespondenţă“, potrivit Portalului Jurisprudenţei www.rolii.ro.


Cu toate acestea, instanţa a pus în discuţie din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a US Army, excepţie pe care, de altfel, a şi admis-o. Astfel, procesul s-a încheiat în favoarea Armatei Statelor Unite ale Americii. În hotărârea judecătorilor se arată, legat de excepţia invocată din oficiu: „calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată ca pârâtă şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii“.
Judecătorii au argumentat în acest sens că, deşi reclamanta a invocat un contract de muncă individual cu pârâta US Army, nu face dovada acestui contract. „Chiar dacă reclamanta invocă obligaţia pârâtei de a încheia contracte de muncă cu cetăţenii români, atâta timp cât un astfel de contract nu a fost încheiat nu se poate reţine calitatea pârâtei de angajator“, se mai arată în decizia instanţei.


În aceste condiţii, judecătorii Secţiei I civile a Tribunalului Constanţa au respins acţiunea formulată de constănţeancă împotriva US Army ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.


Decizia judecătorilor a fost atacată în apel de către constănţeanca ce spune că a lucrat pentru US Army şi astfel cazul a ajuns şi în atenţia judecătorilor Curţii de Apel Constanţa. Totuşi, nici la această instanţă femeia nu a primit câştig de cauză. Magistraţii Secţiei I civile a Curţii de Apel au decis să respingă apelul ca nefondat şi să menţină soluţia pronunţată iniţial de judecătorii Tribunalului Constanţa.


Citeşte şi:

Mamaia
US Navy vs US Army. Baschet, muzică şi distracţie la „Warm-up for the Charity Basketball Game“

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șase militari români, certificați ca experți în arma infanterie de către Forțele Terestre ale SUA (GALERIE FOTO)

02 Oct 2022 1306

UPDATE Autocar cu sigla US ARMY implicat în accident pe bulevardul IC Brătianu din municipiul Constanța. Intervin salvatorii (GALERIE FOTO și VIDEO)

23 Mar 2022 6305

Mamaia US Navy vs US Army. Baschet, muzică şi distracţie la „Warm-up for the Charity Basketball Game“

15 Aug 2019 2645

US Navy vs US Army, eveniment special în Piaţeta Cazino din Mamaia

08 Aug 2019 3051

Român ospătar pe nave de croazieră Înrolat în armata americană după un anunț din ziar. Test trecut cu ușurință. Acum este asistent universitar

15 Apr 2017 5527

US Army, implicată într-un scandal de proporţii Doi militari americani, acuzaţi că au violat o româncă, în Italia

26 Jul 2014 2544