Vaccinări false la Mangalia, acuză anticorupția Suspectul a bătut palma cu DNA, Tribunalul a amânat verdictul! (DOCUMENT)

  • Prin acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu suspect, procurorii DNA Suceava, structura de parchet care instrumentează cazul, au propus o pedeapsă de doi ani, zece luni și 20 de zile de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de trei ani.
  • În dosarul cu indicativul 7384/118/2022, instanța a amânat pronunțarea verdictului la data de 21 februarie 2023.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. 
  • În Secțiunea Document puteți consulta acordul de recunoaștere a vinovăției, anonimizat.
Procurorii anticorupție din Suceava așteaptă verdictul judecătorilor din Constanța într-unul dintre dosarele desprinse din „ancheta-mamă“ privind vaccinările false de la Mangalia, descoperite de acuzatori.
 
Este vorba despre acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de B.F.A. cu procurorii DNA Suceava, suspectul fiind unul dintre acuzații din Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia.
 
Judecătorii Secției Penale a Tribunalului Constanța au ascultat pledoariile acuzării și ale avocaților în dosarul cu indicativul 7384/118/2022 și au decis să amâne pronunțarea unui verdict pentru luna februarie.
 
Prin acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu suspect, procurorii DNA Suceava, structura de parchet care instrumentează cazul, au propus o pedeapsă de doi ani, zece luni și 20 de zile de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de trei ani.
 
La începutul lunii decembrie 2022, Tribunalul a decis să revoce controlul judiciar dispus față de suspect.
  
Potrivit prevederilor Codului de procedură penală în legătură cu acordul de recunoaștere a vinovăției, în prezența avocaților, suspectul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia.
 
 Așa cum precizam în edițiile anterioare, surse judiciare au declarat, pentru ZIUA de Constanța, faptul că acordul este disjuns din dosarul „mamă“ privind vaccinările false din Mangalia.
 
Ce au spus procurorii
 

Potrivit acordului încheiat cu suspectul, procurorii au spus că „faptele inculpatului (.....) care, începând cu luna octombrie 2021, a aderat la grupul infracțional organizat din care făceau parte inculpații (.....) și asistentele medicale din cadrul Centrului de vaccinare ce funcționează în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, (.....), și (.....), grup infracțional organizat specializat în obținerea de certificate și adeverințe falsificate de vaccinare anti-Covid 19 pentru clienții interesați, în schimbul a diferite sume de bani, cuprinse între 500 de lei și 700 de lei, care s-au împărțit între persoanele intermediare, în funcție de numărul lor, și persoanele care se ocupau în mod direct și nemijlocit de efectuarea și implementarea în sistemul electronic, reprezentat de Registrul Electronic Național de Vaccinări, a datelor false, la care au aderat și alte persoane și care a fost sprijinit de clienții acestora, având rolul de a racola clienți dornici să obțină, prin intermediul inculpatei (.....), certificate de vaccinare anti-Covid 19, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 500 și 700 de lei sau între 100 și 200 de euro, alcătuiesc trăsăturile esențiale ale infracțiunii de «constituirea unui grup infracțional organizat», în modalitatea «aderare», prev. de art. 367 alin. 1 și 3 Cod penal“.
 
Mai departe, potrivit DNA, „faptele inculpatului (.....) care, în cursul lunii octombrie 2021, i-a dat inculpatei (.....) suma de 150 de euro pentru acesta să-și exercite influența ce pretindea că o are asupra unei asistente medicale ce activa în cadrul Centrului de vaccinare ce funcționa în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, astfel încât să efectueze activitățile necesare privind vaccinarea sa fictivă, în vederea obținerii adeverinței și certificatului de vaccinare anti-Covid 19 falsificate, aceasta apărând vaccinat la data de 02.10.2021 la Centrul de vaccinare din cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare din Mangalia, jud. Constanța, cu serul Johnson, alcătuiesc trăsăturile esențiale ale infracțiunii de «cumpărare de influență», prev. de art. 292 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare“.

 
Nu în ultimul rând, potrivit acuzării, „faptele inculpatului (.....) care, începând cu luna octombrie 2021 și până la data de 20.12.2021, în baza unei rezoluții infracționale unice, a ajutat-o pe inculpata (.....), care susținea că are influență pe lângă cadre medicale din cadrul Centrului de vaccinare ce funcționează în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare din Mangalia, jud. Constanța, desemnate de autoritățile sanitare ale României să efectueze activitățile necesare privind vaccinarea anti-Covid 19 a populației României și eliberarea înscrisurilor doveditoare, de natură a le determina să elibereze certificate și adeverințe falsificate de vaccinare anti-Covid 19, să racoleze aproximativ zece persoane dornice să obțină certificate și adeverințe falsificate de vaccinare anti-Covid 19, de la care a pretins și a primit, în numele respectivei, în schimbul acestor documente falsificate, sume cuprinse între 500 și 700 de lei sau între 150 și 200 de euro, bani pe care i-a remis acesteia, figurând între cei racolați de el numita (.....), care apare vaccinată anti-Covid la Centrul de vaccinare din cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare din Mangalia, jud. Constanța, la data de 02.10.2021 cu serul Johnson&Johnson, numitul (.....), care apare vaccinat anti-Covid la Centrul de vaccinare din cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare din Mangalia, jud. Constanța, la data de 07.10.2021 cu serul Johnson&Johnson, și numitul (.....), care apare vaccinat anti-Covid la Centrul de vaccinare din cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare din Mangalia, jud. Constanța, la data de 09.10.2021 cu serul Johnson&Johnson, precum și numita (.....), care apare vaccinată anti-Covid la Centrul de vaccinare din cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare din Mangalia, jud. Constanța, la data de 30.10.2021 cu serul Johnson&Johnson, alcătuiesc trăsăturile esențiale ale infracțiunii de «complicitate la trafic de influență», prev. de art. 48 Cod penal raportat la art. 291 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal“.
 
Nu în ultimul rând, procurorii au spus că „faptele inculpatului (.....) care, în baza unei rezoluții infracționale unice, a solicitat inculpatei (.....), ca activitățile privind vaccinarea sa fictivă anti-Covid 19, care apare a se fi efectuat la Centrul de vaccinare din cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare din Mangalia, jud. Constanța, cu serul Johnson&Johnson, la data de 02.10.2021, a numitei (.....), care apare vaccinată anti-Covid 19 la Centrul de vaccinare din cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare din Mangalia, jud. Constanța, cu serul Johnson&Johnson, la aceeași dată de 02.10.2021, a numitului (.....), care apare vaccinat anti-Covid 19 la Centrul de vaccinare din cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare din Mangalia, jud. Constanța, cu serul Johnson&Johnson, la data de 07.10.2021, a numitului (.....), care apare vaccinat anti-Covid 19 la Centrul de vaccinare din cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare din Mangalia, jud. Constanța, cu serul Johnson&Johnson, la data de 09.10.2021, precum și (.....), care apare vaccinată anti-Covid 19 la Centrul de vaccinare din cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare din Mangalia, jud. Constanța, cu serul Johnson&Johnson, la data de 30.10.2021, să se deruleze în mod fictiv, astfel încât dozele de vaccin aferente să nu le fie efectiv administrate, cunoscând că aceste activități fictive privind administrarea dozelor de vaccin urmau a fi introduse în sistemul informatic reprezentat de Registrul Electronic Național de Vaccinări împreună cu datele personale ale fiecăruia dintre ei, reprezentate de datele de identitate și numerele telefonice de apel, în vederea emiterii, pentru fiecare dintre ei, a adeverințelor de vaccinare și certificatelor de vaccinare anti-Covid 19, alcătuiesc trăsăturile esențiale ale infracțiunii de «instigare la fals informatic» prev. de art. 47 Cod penal raportat la art. 325 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal“.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. 
 
Astfel, în dosarul cu indicativul 7384/118/2022, instanța a amânat pronunțarea verdictului la data de 21 februarie 2023.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia. Hotărârea Tribunalului Constanța!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 735

Dosarul vaccinărilor presupus false de la Mangalia. Fiul primarului din 23 August a contestat controlul judiciar. Răspunsul instanței (MINUTA)

18 Dec 2023 1216

Știri justiție Constanța Medic condamnat în Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia. A făcut acord cu procurorii DNA

10 Oct 2023 945

Condamnare în Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia! Suspecta a bătut palma cu procurorii DNA Suceava!

25 Sep 2023 1073

Știri justiție Interceptări și condamnări pentru vaccinări fictive, la Constanța! „În cabinet e una blondă, mai focoasă aşa, poc i-ai plasat, ea ştie ce are de făcut“

25 Jul 2023 1772

COVID 19 Asistentă medicală, condamnată în dosarul vaccinărilor false, de la Constanța! Pronunțarea în apel, amânată

10 Jul 2023 1200

„Recunosc și regret faptele săvârșite“ Acord de recunoaștere încheiat cu DNA Suceava, analizat de Tribunalul Constanța. Ce acuzații aduc procurorii (DOCUMENT)

18 May 2023 2013

Vaccinări false, la Constanța! Asistentă medicală, condamnată pentru luare de mită. Pedepse și pentru cei care și-au cumpărat certificate verzi. Dosarul, în apel

15 May 2023 2284

Un nou acord de recunoaștere a vinovăției în Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia

11 May 2023 1168

O nouă condamnare în Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia. Ce pedeapsă a stabilit Tribunalul Constanța (MINUTA)

27 Apr 2023 1467

Ce spune primarul de la 23 August despre Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia

08 Feb 2023 2010

Prima condamnare în Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia! Ce sentință au dictat judecătorii (MINUTA)

19 Dec 2022 1611

DNA acuză - „Mai multe cadre medicale au acționat în mod concertat!“ Ce verdict se așteaptă azi, la Tribunalul Constanța (DOCUMENT)

19 Dec 2022 1972

CNSCBT Zeci de mii de cazuri de infecții respiratorii, raportate în ultima săptămână

09 Dec 2022 1819

Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia. Se așteaptă un prim verdict. Anticorupția a propus o pedeapsă cu suspendare

29 Nov 2022 1287