Vaccinări false la Mangalia, spune Direcția Națională Anticorupție! Ce decizie se așteaptă azi de la Tribunalul Constanța

Direcția Națională Anticorupție - Foto cu rol ilustrativ
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Magistrații Secției Penale a Tribunalului Constanța sunt așteptați să se pronunțe astăzi, 10 noiembrie 2022, cu privire la măsura preventivă dispusă de procurorii anticorupție din Suceava față de unul dintre suspecții din Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia.
 
Este vorba despre M.C., care, recent, a încheiat cu DNA Suceava un acord de recunoaștere a vinovăției, dosarul fiind trimis pe rolul Tribunalului Constanța, urmând ca judecătorii să analizeze acordul la finele lunii.
 
Amintim, în cazul său, procurorii DNA Suceava au propus o pedeapsă de doi ani și patru luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de trei ani.
 
Așa cum precizam în edițiile anterioare, surse judiciare au declarat, pentru ZIUA de Constanța, faptul că cele două acorduri sunt disjunse din dosarul „mamă“ privind vaccinările false din Mangalia.
 
Aceleași surse au explicat că acuzațiile pe care procurorii le aduc sunt de complicitate la trafic de influență, aderare sau constituire de grup infracțional organizat, cumpărare de influență, instigare la fals informatic.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Decizia de astăzi a Secției Penale a Tribunalului va putea fi contestată la instanța superioară, respectiv, Curtea de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și
Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia. Hotărârea Tribunalului Constanța!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 382

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 241

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia împarte cozonaci de Paște! De unde îi cumpără și ce va scrie pe fiecare ambalaj (DOCUMENT)

23 Apr 2024 305

#DobrogeaDigitală Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

22 Apr 2024 761

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 740

Cumpărări directe Primăria Costinești cumpără sistem video de supraveghere de la GMB Computers, pentru străzile din comună!

22 Apr 2024 312

Cumpărări directe Dimitris Garden SRL se va ocupa de repararea fântânilor arteziene din Mangalia (DOCUMENT)

22 Apr 2024 326

Constanța Ce firmă va elabora studiul de fezabilitate pentru proiectul „Centru Cultural Aurora”, din Mangalia?

22 Apr 2024 320

Primăria Mangalia cumpără cărucioare de cumpărături de 53.000 de euro! Pe partea frontală, va scrie cu alb „Primăria Municipiului Mangalia“ (DOCUMENT)

22 Apr 2024 399

Cumpărări directe Constanța Teolen Trading SRL, contract de 40.000 de euro cu Primăria Mangalia, pentru mentenanța sistemelor de irigații din oraș și stațiuni (DOCUMENT)

22 Apr 2024 307

UPDATE Intervenție de urgență pe Marea Neagră în apropiere de Mangalia! O ambarcațiune a ARSVOM, chemată în ajutor (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 663

O firmă din Eforie Nord, la judecată cu Consiliul Local Mangalia! Dosarul se rejudecă la Tribunalul Constanța

21 Apr 2024 373

Rugby CSM Constanța, înfrângere la limită în Divizia Națională de Seniori (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 493

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia, contract de 77.000 de euro cu Pepiniera Neptun SRL, pentru gazon (DOCUMENT)

21 Apr 2024 375

Firme Constanța Demisie la vârful Damen Shipyards Mangalia SA!

21 Apr 2024 564