Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, va fi pus în libertate

Valentin Răducu Preda a fost condamnat, pe data de 8 aprilie 2019, la patru ani de închisoare pentru divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului şi trafic de influenţă.

 
Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi ex-consilier al lui Radu Ştefan Mazăre în perioada în care acesta a fost edilul-şef al oraşului, va fi eliberat condiționat!
 
Decizia este definitivă și a fost luată azi, potrivit datelor noastre, de Ștefania Pîrlogea, judecător în Tribunalul Constanța.

Tribunalul Constanța a menținut decizia Judecătoriei Medgidia, instanță care, pe data de 21 septembrie 2021, a admis propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă și a dispus liberarea condiţionată a condamnatului, deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanta, pentru executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 89/F/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, mandat nr. 118/2019, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
 
Decizia Judecătoriei Medgidia a fost contestată de DNA Constanța, la Tribunalul Constanța, instanță care azi, 01 noiembrie 2021, a menținut deizia judecătoriei, respingând contestația DNA.

Oficial de la Judecătoria Medgidia

În temeiul art. 587 C.proc.pen. cu aplic. art. 6 C.pen şi art. 59 C.pen. 1969 Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, Jud. Constanţa. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului P.R.V., deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanta, pentru executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 89/F/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, mandat nr. 118/2019, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. 6 C.proc.pen. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa, a sumei de 150 lei pentru av. Geli Omar Pemi, delegaţie seria AV nr. 1645/2021, cu titlu de onorariu parţial apărător din oficiu. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.09.2021.


Oficial de la Tribunalul Constanța

În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Respinge contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 1917/21.09.2021 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr. 6954/256/2021, ca nefondată. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.11.2021.


 
 
Valentin Răducu Preda a fost condamnat, pe data de 8 aprilie 2019, la patru ani de închisoare pentru divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului şi trafic de influenţă.
 
Tot în prezenta cauză, Dan Emil Manolachi, fost ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi fost ofiţer în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru favorizarea infractorului, folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de foloase necuvenite şi divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului.

 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii au încetat procesul penal faţă de Răducu Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor! (MINUTĂ)

08 Jun 2023 1591

Curtea de Apel București, așteptată să se pronunțe azi în dosarului lui Răducu Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor!

07 Jun 2023 1792

Curtea de Apel București anunță când s-ar putea pronunța în dosarul unui fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor

12 May 2023 1117

Fost consilier al lui Radu Mazăre Tribunalul București a încetat procesul penal față de Răducu Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor!

18 Feb 2023 2475

Tribunalul București, un nou termen în dosarul lui Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor

02 Sep 2022 1289

Tribunalul București continuă procesul lui Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor

20 May 2022 1678

„Scopul preventiv-educativ, atins!“ Deși DNA Constanța s-a opus, Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat, eliberat condiționat

02 Nov 2021 2824

Un fost secretar de stat din Ministerul Transporturilor, pus în libertate la Medgidia. DNA Constanța se opune

19 Oct 2021 2617

Fostul consilier al lui Radu Mazăre a cerut eliberarea din arest. Ce răspuns a primit

29 May 2021 2972

Tribunalul București, undă verde pentru dosarul lui Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor

09 Apr 2021 2020

Tribunalul București, așteptat să se pronunțe azi în dosarul lui Valentin Răducu Preda

09 Mar 2021 2274

Valentin Preda, fost secretar de stat, trimis în judecată. Final de anchetă în cameră preliminară

27 Feb 2021 4754

A bătut palma cu procurorii DNA Gabriel Bohâlțeanu, din dosarul lui Răducu Preda, în așteptarea condamnării

19 Dec 2020 3666

Oficial de la DNA. Fost consilier al lui Radu Mazăre Răducu Preda, trimis în judecată

17 Dec 2020 2268

Răzgândirea fostului consilier al lui Mazăre

31 Oct 2020 3417