Vameş constănţean, trimis în judecată pentru corupţie. Dosarul a ajuns la Tribunalul Constanţa

Pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat dosarul în care inculpatul Radu Ioan Hristovici este acuzat de infracţiuni de corupţie. Dosarul a fost înregistrat la data de 23 mai, urmând să se stabilească primul termen în instanţă. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Hristovici Radu Ioan, la data faptelor funcţionar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită.
 
În datele de 5 mai, respectiv 12 mai 2018, inculpatul Hristovici Radu Ioan, în calitatea menţionată mai sus, a primit de la Nasreddin Aswad şi Naim Jabanou suma totală de 5.500 lei (3.000 lei şi 2.500 lei) în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu privitoare la efectuarea formalităţilor vamale pentru exportul de animale vii în cazul societăţilor comerciale administrate de cei doi oameni de afaceri. Banii respectivi au fost remişi de cei doi oameni de afaceri pentru a se proteja de eventuale probleme, cum ar fi întârzierea efectuării operaţiunilor vamale. În cauză a fost dispusă poprirea asigurătoare a veniturilor salariale realizate de inculpat, în limita sumei de 5.500 lei.
 
În cauză, în prezenţa avocaţilor, inculpaţii Nasreddin Aswad şi Naim Jabanou au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv:
- un an şi şase luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
 
Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei doi inculpaţi, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, au fost trimise Tribunalului Constanţa.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un restaurant din Vama Veche a pierdut la Tribunalul Constanța procesul cu primarul și consiliul local din Limanu

28 Mar 2024 451

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 459

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 831

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 603

„Voi candida și voi și câștiga Primăria Năvodari!“ Tribunalul Constanța a respins cererea lui Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, privind reabilitarea (MINUTĂ)

27 Mar 2024 3617

Tribunalul Constanța - Avizul pentru restricțiile din Peninsulă, emis după adoptarea Regulamentului pentru Zona Peninsulară! De ce râmân stâlpișorii în picioare (MOTIVARE)

27 Mar 2024 627

Arestare de ultim moment la Tribunalul Constanța!

27 Mar 2024 706

Medicul „vedetelor“ Hussein Shamieh a ajuns la Tribunalul Constanța! Cere revocarea controlului judiciar (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 577

Corpul de Control al Ministerului Justiției a finalizat verificările la Penitenciarul Constanța – Poarta Albă, în cazul Vlad Matei Pascu. Ce s-a stabilit

26 Mar 2024 649

Justiție Constanța Florentina Țigmeanu, fostul director de la Școala „Gheorghe Țițeica” Constanța, va primi daune morale de 4.000 de euro!

26 Mar 2024 784

Decizie definitivă Cambela Prod SRL pierde procesul cu Primăria Constanța. Trebuie să desființeze lucrările efectuate la un imobil

25 Mar 2024 4081

Decizia nu este definitivă Prefectul județului pierde procesul cu CLM Constanța. Este vizat proiectul „Stop depresia"!

25 Mar 2024 407

Clubul de Volei Municipal Tomis Constanţa, în faliment! Dosarul, amânat la tribunalul Constanța

25 Mar 2024 404

Tribunalul Constanța, despăgubiri dublate pe Legea 10 pentru o prăvălie cu beci de pe Șoseaua Mangaliei, preluată abuziv de comuniști!

24 Mar 2024 714

Tribunalul Constanța anulează mai multe dispoziții emise de Primarul comunei Corbu, la cererea prefectului

24 Mar 2024 559