Vaporașele de la intrarea în Constanța au ajuns pe masa judecătorilor! (DOCUMENT)

  • Dosarul are indicativul 6729/118/2022, iar părțile sunt Asociația Comandanților de Navă din România, în calitate de reclamant și, respectiv, Consiliul Local Constanța, în calitate de pârât.
  • „Am parcurs procedura prealabilă, dar solicitarea noastră a rămas fără răspuns. Așa că acum am făcut acest demers în instanță prin care vrem să aflăm informații cu privire la modalitatea de scoatere din uz a acestor nave“, a explicat, pentru ZIUA de Constanța, comandantul Marius Cristian Țuțuianu, președintele Asociației Comandanților de Nave din România.
  • În Secțiunea Document puteți consulta Hotărârea nr. 117/31.03.2022 a Consiliului Local Constanța privind aprobarea trecerii unor bunuri mobile – mijloace fixe, din domeniul public în domeniul privat al municipiului Constanța.
 
Cele cinci vaporașe situate la intrările în Constanța au devenit subiectul unui dosar înregistrat recent la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, Asociația Comandanților de Nave din România chemând în instanță Consiliul Local Constanța.
 
Dosarul are indicativul 6729/118/2022, iar părțile sunt Asociația Comandanților de Navă din România, în calitate de reclamant și, respectiv, Consiliul Local Constanța, în calitate de pârât.
 
În speță, este vizată Hotărârea nr. 117/31.03.2022 privind aprobarea trecerii unor bunuri mobile – mijloace fixe, din domeniul public în domeniul privat al municipiului Constanța.
 
Ce prevede hotărârea
 
Mai exact, prin hotărârea respectivă s-a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Constanța a bunurilor mobile – mijloace fixe de tip elemente navale – vedete maritime.
 
Totodată, prin aceeași HCL s-a decis că scoaterea din funcțiune, casarea și valorificarea mijloacelor fixe, proprietatea municipiului Constanța, se va face conform prevederilor legale în vigoare.
 
Totodată, „se aprobă încetarea uzului / interesului public având în vedere faptul că bunurile mobile descrise în anexă sunt în stare avansată de degradare, de peste 50%, fiind necesară casarea acestora, lucrările de remediere implicând costuri foarte mari“.
 
Hotărârea a fost aprobată cu 17 voturi pentru.

 
Acum, Asociația Comandanților de Nave din România s-a adresat judecătorilor Tribunalului Constanța în legătură cu această hotărâre a Consiliului Local Constanța.
 

Ce spune comandantul Țuțuianu
 
Comandantul Marius Cristian Țuțuianu, președintele Asociației, a declarat, pentru ZIUA de Constanța că, prin acest demers, Asociația încearcă să obțină date și informații privind modalitatea prin care s-a decis starea de degradare a vaporașelor și prin care s-a decis casarea acestor nave.
 
„Noi ne-am adresat instanței pentru că nu ni s-a răspuns la adresa transmisă municipalității, prin care am solicitat aceste informații“, a explicat cmd. Marius Cristian Țuțuianu.
 
„Am parcurs procedura prealabilă, dar solicitarea noastră a rămas fără răspuns. Așa că acum am făcut acest demers în instanță prin care vrem să aflăm informații cu privire la modalitatea de scoatere din uz a acestor nave“, a precizat președintele Asociației Comandanților de Nave din România.
 
În același timp, acesta a explicat că „se arată în hotărâre că gradul de degradare este unul avansat, de peste 50%, însă afirmația este făcută la modul general, nu se arată exact cât de degradă este fiecare navă în parte sau care ar fi costurile pentru întreținerea ori repararea fiecăreia dintre acestea“.
 
Așa cum am precizat anterior, dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, unde urmează să se stabilească data primei înfățișări.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi atacată la instanța superioară.
 
Pro sau contra „vaporașelor lui Mazăre“
 
Amintim că la momentul la care a fost votată această hotărâre a Consiliului Local Constanța, în mediul virtual au existat atât păreri pro, cât și păreri contra acesteia, printre argumentele celor ce s-au arătat împotriva hotărârii numărându-se faptul că cele cinci nave reprezintă simboluri ale Constanței.
 
De partea cealaltă, mulți dintre cei care au fost de acord cu această hotărâre au fost de părere că navele trebuie casate, ele fiind identificate mai degrabă ca „vaporașele lui Mazăre“, cele cinci vedete maritime fiind instalate în timpul administrației Radu Mazăre.
 
În Secțiunea Document puteți consulta Hotărârea nr. 117/31.03.2022 a Consiliului Local Constanța privind aprobarea trecerii unor bunuri mobile – mijloace fixe, din domeniul public în domeniul privat al municipiului Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Constănțeanul supărat. Vapoarele lui Mazăre să fie înlocuite cu excavatoarele și buldozerele lui Chițac
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 645

Ședință CLM Constanța Valoarea investiției menite să crească siguranța în municipiul Constanța s-a majorat cu aproximativ trei milioane de euro (DOCUMENT)

22 Apr 2024 605

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 412

Ședință CL Constanța Aleșii locali vor aproba schimbul unor spații de locuit construite de ANL, dar și actualizarea listei de priorități în repartizarea locuințelor pentru tineri (DOCUMENT

21 Apr 2024 510

Primăria Constanța va repara și va pune în funcțiune sistemul de irigații. Câți bani alocă?

20 Apr 2024 477

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 783

Licitații publice Primăria Constanța achiziționează lucrări de reabilitare enegetică pentru două blocuri din zona Badea Cârţan

18 Apr 2024 355

Scenariu rupt din SF Pasajul rutier de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu va avea 5 deschideri (DOCUMENT)

18 Apr 2024 4744

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2928

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1467

Proces pentru parcarea din Inel II, din Constanța! Tribunalul rejudecă dosarul

15 Apr 2024 535

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 675

„Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece” Asociația care în 2020 îl făcea primar pe Vergil Chițac a cerut dizolvarea la Judecătorie!

14 Apr 2024 965

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 897

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 683