Vasile Blaga rămâne sub control judiciar

Vasile Blaga rămâne sub control judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, a decis definitiv, astăzi, Înalta Curte de Casație și Justiție.

Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie de DNA Ploiești, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenței, astfel încât respectiva firmă să obțină contracte cu două companii naționale.

„În perioada 2011 — 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale", declară procurorii.

Potrivit DNA, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan și 200.000 de euro printr-un alt intermediar.

În rechizitoriul întocmit de DNA se arată că o serie de firme care aveau comportament de tip fantomă erau folosite de Gheorghe Ștefan și Vasile Blaga pentru a scoate bani din companii naționale pentru PDL.

Conform documentului, la nivelul anului 2009, în cadrul PDL a existat o înțelegere între secretarul general Vasile Blaga și vicepreședintele Gheorghe Ștefan, în sensul obținerii de bani pentru partid.

„Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să 'cotizeze' pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, Ștefan Gheorghe (...) a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană (...) a fost dispusă să contribuie — indirect — la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică către diverse societăți indicate. (...) Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională — prin licitații trucate — cu firma lui Berdilă Horațiu Bruno, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procent prestabilit din valoarea contractelor", arată DNA.

DNA Ploiești a decis să îi cerceteze într-un dosar separat pe fostul primar Gheorghe Ștefan și pe omul de afaceri Horațiu Bruno Berdilă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PNL şi-a desemnat echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare. Lucian Bode – şef de campanie

20 Nov 2023 1047

Primăria Poarta Albă organizează licitaţie publică în vederea vânzării unor terenuri intravilane în localitatea Poarta Albă

18 Sep 2023 941

Europarlamentarul Vasile Blaga a fost achitat definitiv (MINUTĂ)

27 Jun 2022 1233

Eurodeputatul Vasile Blaga a fost achitat

15 Nov 2021 1539

Ce decizie a luat Instanța Supremă în dosarul în care Darius Vâlcov a fost condamnat la opt ani de închisoare

11 Jun 2019 2180

Alegerile europarlamentare 2019 Iată lista celor 32 de aleși care ne vor reprezenta în Parlamentul European

27 May 2019 3289

PNL şi-a anunţat candidaţii pentru alegerile europarlamentare

15 Mar 2019 1977

Surse. Lista candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare, validată de Biroul Politic Naţional al partidulu

14 Mar 2019 1828

Tensiuni printre liberali. Va fi sau nu Congres anul acesta? PNL Constanţa este în stand-by şi susţine actuala conducere a partidului!

20 Jul 2018 2236

Decizie la Tribunalul Bucureşti. Vasile Blaga, achitat în dosarul de trafic de influență. Sentinţa nu este definitivă

30 Oct 2017 2331

Vasile Blaga, de dimineaţă, la DNA

24 Apr 2017 4315

Fost ministru PDL, audiat la DNA

20 Feb 2017 2222

Alegerile interne încep în primăvară Liberalii nu se înţeleg în privinţa organizării Congresului

23 Jan 2017 2104

Vasile Blaga, în doliu

02 Jan 2017 3256

Vasile Blaga Cred că Iohannis o va accepta pe Sevil Shhaideh

27 Dec 2016 2175