Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, trimis în judecată de DNA Constanța! Începe audierea martorilor (DOCUMENT)

 
  • Vasile Iliuță, președinte al Consiliului Județean Călărași, este acuzat că în perioada martie – iulie 2019, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, în sensul că ar fi îngrădit dreptul la muncă al unui număr de zece angajați din cadrul Consiliului județean Călărași.
 
Tribunalul București a declanșat procedura de audiere a martorilor din dosarul penal în care Vasile Iliuță, președinte al Consiliului Județean Călărași, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, de fals intelectual în formă continuată și șantaj.
 
Dosarul a fost instrumentat de Andrei Bodean, procuror șef al DNA Constanța și trimis spre soluționare Tribunalului București.
 
Recent, instanța a dispus audierea primilor cinci martori din rechizitoriu.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 28 martie 2022.
 
Vasile Iliuță, președinte al Consiliului Județean Călărași, este acuzat că în perioada martie – iulie 2019, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, în sensul că ar fi îngrădit dreptul la muncă al unui număr de zece angajați din cadrul Consiliului județean Călărași.
 
Șeful CJ Călărași mai este suspectat că la data de 20 decembrie 2019 ar fi exercitat constrângeri asupra unui procuror pentru a-l determina să nu dispună trimiterea sa în judecată într-o cauză penală în care avea calitatea de inculpat.
 
Rechizitoriul poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise, respectiv portalul instanțelor de judecată și DNA
 
Citește și
 
Bilanț DNA
Procurorii din Constanța ocupă primul loc pe țară! (DOCUMENT)

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Andrei Bodean și Adina Florea Secţia Specială, clasare pentru mai mulți procurori din Constanța. Ordonanța, menținută de Curtea Supremă

30 Jun 2022 1163

Un nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis!

17 Jun 2022 706

Opt luni de la incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. În ce stadiu este ancheta (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Jun 2022 1503

Procesul terenurilor din Portul Tomis, amânat din cauza lipsei raportului de expertiză

24 May 2022 865

Dosarul care a cutremurat Ministerul Transporturilor. Cine a bătut palma cu DNA Constanța!

11 May 2022 5941

Parchetul General are termen șase luni să-l ancheteze pe șeful DNA Constanța!

11 May 2022 12857

Doi magistrați de la Curtea Supremă, la pensie! Ce dosare au judecat de la Constanța (GALERIE FOTO)

07 May 2022 1365

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, trimis în judecată de DNA Constanța. Procesul continuă la Tribunalul București

15 Apr 2022 723

Pronunțare în ședință secretă! Zi importantă pentru Radu Mazăre, fostul primar al Constanței

08 Apr 2022 1290

Premieră la DNA Constanța! Prima condamnare pentru trafic de droguri

04 Apr 2022 7075

DNA Constanța cercetează un avocat din Baroul Călărași, pentru dare de mită

31 Mar 2022 1026

DNA acuză - 10 terenuri din Constanța ar fi fost vândute fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local. Pronunțarea, amânată

26 Mar 2022 3596

Investitorul imobiliar Daniel Rafte, așteptat azi la Curtea de Apel Constanța

22 Mar 2022 1045

Judecătoarea Claudia Bodean s-a abținut în dosarul Făgădău - Comănescu

10 Mar 2022 1441

Bilanț DNA Procurorii din Constanța ocupă primul loc pe țară! (DOCUMENT)

24 Feb 2022 1711