Veste proastă pentru aproximativ 400 de polițiști din Constanța. Câștigaseră inițial un proces important

  • Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.
  • Într-un alt dosar, judecătorii au respins acțiunea formulată de peste 300 de politisti din Constanța.
  • Reclamanții au susținut că ar fi prestat activitate și în zilele de repaus săptămânal.

Judecătorii Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanța s-au pronunțat definitiv în dosarul (3884/118/2018) în care aproximativ 400 de polițiști din Constanța (membri ai Sindicatul Naţional al Poliţistilor şi Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul teritorial din I.P.J. Constanţa) au chemat la judecată Inspectoratul General al Poliţiei Române și IPJ Constanța.


Prin decizia nr. 1381/2019, din data de 10 octombrie 2019, Tribunalul Constanța a admis acțiunea polițiștilor și a obligat Inspectoratul de Poliție al Județului Constanţa să emită ordine de încadrare prin care să recalculeze drepturile salariale, la nivelul maxim prevăzut pentru fiecare funcţie/grad/treapta şi gradaţie deţinută în cadrul instituţiei pârâte, în măsura în care beneficiază de un cuantum al drepturilor salariale mai mici decât cele stabilite la nivel maxim şi dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, începând cu data de 27.06.2015.
Mai mult, IGPR şi IPJ au fost obligate, tot în primă instanță, să achite eventualele diferenţe rezultate dintre sumele efectiv primite şi sumele rezultate în urma recalculării, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adăugă dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective.
 

Recalculări drepturi salariale

„Obligă pârâţii IPJ Constanţa şi IGPR să emită ordine de încadrare prin care să recalculeze drepturile salariale, la nivelul maxim prevăzut pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie deţinută în cadrul instituţiilor pârâte, în măsura în care beneficiază de un cuantum al drepturilor salariale mai mici decât cele stabilite la nivel maxim şi dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, începând cu data de 27.06.2015 pentru reclamanţii (...) şi să le achite eventuale diferenţe rezultate dintre sumele efectiv primite şi sumele rezultate în urma recalculării, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adăuga dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective. Respinge cererea privind pretenţiile aferente perioadei 09.04.2015 - 26.06.2015 ca fiind incidenţă prescripţia dreptului material la acţiune“, potrivit minutei judecătoreşti.
Decizia Tribunalului Constanţa a fost contestată de IPJ şi IGPR.
Recent, judecătorii Secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanţa, prin hotărârea nr. 352/2020, din data de 10 iunie, au admis recursuli formulate de IPJ şi IGPR și au respinge acţiunea celor aproape 400 de polițiști ca nefondată.
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.
 

Alt proces

Recent, într-un alt dosar, judecătorii Curții de Apel Constanța au respins acțiunea formulată de peste 300 de politisti din Constanța, care au chemat în instanță Ministerul de Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române și Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa!


Oamenii legii, membri a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul teritorial al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, au solicitat să se dispună obligarea pârâților (M.A.I., IGPR și IPJ Constanța), în solidar, la acordarea, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu prevederile legale nu se lucrează , în perioada 01 iulie 2014 – 31 decembrie 2014, a unei majorări în procent de 75% din salariul de bază, prevăzută de legislația în vigoare la 31 decembrie 2009. Mai mult, polițiștii au mai cerut ca sumele rezultate să fie actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data nașterii până la plata efectivă.


În fapt, reclamanții arată că sunt funcționari publici cu statut special care își desfășoară activitatea în cadrul IPJ Constanța. În esență, reclamanții au susținut că ar fi prestat activitate și în zilele de repaus săptămânal precum și în zilele nelucrătoare prevăzute de lege ca atare. Munca astfel prestata nu ar fi fost compensată cu timp liber sau prin acordarea unei sume de bani, după cum se arată în cererea de chemare în judecată.


Dosarul (4341/118/2017*) a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Constanța (la data de 20 august 2019) prin respingerea acțiunii. Prin hotarâre nr. 298/2020, din data de 28 mai, Curtea de Apel Constanța a respins acțiunea polițiștilor, decizia fiind una definitivă.


Citește și

Verdict final! Peste 330 de polițiști din Constanța au dat în judecată Ministerul de Interne. Ce au cerut și ce au primit

Inspectoratul General al Poliţiei Române contestă o victorie obţinută în instanţă de aproximativ 300 de poliţişti din Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 487

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 340

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 448

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 428

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 423

UPDATE. Județul Constanța Trafic rutier oprit în localitatea Castelu în urma unui accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1890

Depistați cu droguri în Cernavodă, județul Constanța (FOTO)

14 Apr 2024 536

Acțiune pentru prevenirea migrației ilegale desfășurată de polițiștii din Constanța. Constatări (FOTO)

13 Apr 2024 403

Știri Constanța Teribilism pe DN2A! Un motociclist a fost prins cu o viteză enormă de politiști

13 Apr 2024 524

Județul Constanța Activități preventive desfășurate de polițiști. Iată în ce școli au fost

12 Apr 2024 460

​Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată câte amenzi au fost aplicate

12 Apr 2024 465

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 424

Constanța Șofer sub influența substanțelor interzise, depistat în trafic pe DN39 în apropierea comunei Agigea

11 Apr 2024 700

Județul Constanța Pescuit ilegal pe fluviul Dunărea între orașul Hârșova și satul Vadu Oii (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 402

Două persoane bătute în Constanța. Scandalul ar fi pornit de la un telefon

11 Apr 2024 886