Justitie

Veste şoc pentru mai mulţi pompieri din Constanţa!

Judecătorii militari din cadrul Tribunalul Militar Bucureşti au finalizat cercetarea specifică în dosarul în care rudele tinerelor moarte în incendiul de la restaurantul Beirut, din Constanţa, au criticat intervenţia la faţa locului a pompierilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa. Pe scurt, rudele tinerelor decedate au atacat în instanţă soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 17.02.2017 în dosarul penal nr. 693/P/2015 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti şi menţinută prin ordonanţele nr. 13/II/2/2017 şi nr. 14/II-2/2017 ambele din data de 10.04.2017 ale prim procurorului militar din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

În seara zilei de 5 aprilie 2014, restaurantul Beirut din Constanţa, condus de George Karam, a fost distrus de un incendiu. Atunci şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu.
 
Pe data de 11 iulie, Tribunalul Militar Bucureşti a decis: „admite plângerea petenţilor BUIRENCU NICOLETA (nr. supravieţuitoare), SARKANY MARIANA (nr. mama Nicoletei Cengher), CENGHER NICOLAE, SARKANY FERENCZ-ARPAD şi SARKANY FERENCZ-ARPAD – prin reprezentant legal SARKANY MARIANA, în contradictoriu cu intimaţii plt. maj. Abduraman Iugel, plt. maj. Costea Daniel, plt. adj. Zaruha Adrian, plt. maj. Dinu Constantin, plt. maj. Băluţă Constantin, plt. maj. Spânu Petrică Nicu, plt. adj. ?erban Aurel, plt. adj. Idri? Geaner, plt. maj. Bechi?i Traian, plt. maj. Lică Cosmin Mihai, col. Ion Vlăduţ, lt. col. Palaghioi Radu, mr. Vârtej Iulian, lt. col. rez. Iliescu Mircea Dan, cpt. rez. Nicolae George şi plt. adj. rez. Mandache Alexandru (toţi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa), împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 17.02.2017 în dosarul penal nr. 693/P/2015 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti şi menţinută prin ordonanţele nr. 13/II/2/2017 şi nr. 14/II-2/2017 ambele din data de 10.04.2017 ale prim procurorului militar din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti“.
 
Pe cale de consecinţă, judecătorii militari din cadrul Tribunalul Militar Bucureşti au desfiinţat „soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa nr.693/P/2015 din 17.02.2017 emisă de procurorul militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti şi trimite cauza la procurorul militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti pentru a completa urmărirea penală“. Decizia este definitivă. Ea a fost examinată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică.

Disjungerea procurorului Mihai Eduard Ilie

Instrumentat de Mihai Eduard Ilie, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, Biroul de Criminalistică, Dosarul Beirut se află pe rolul Judecătoriei Constanţa. Totodată, procurorul Mihai Eduard Ilie a dispus nu mai puţin de şapte disjungeri, una dintre ele fiind declinate către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la intervenţia pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“. Aceeaşi unitate de parchet trebuie să verifice şi o posibilă comitere a unei infracţiuni de abuz în serviciu, aparent săvârşită de un militar împreună cu un civil, cu privire la emiterea, în anul 2012, a singurului aviz ISU în favoarea SC Middle East Partners SRL, firmă care deţinea restaurantul Beirut, din Constanţa.

Pas cu pas

Oficial, la data de 5 aprilie 2014, la ora 22.40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” a fost anunţat prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 de izbucnirea incendiului la restaurantul Beirut, aflat pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanţa. Patru minute mai târziu (22.40), la faţa locului au ajuns trei autospeciale de stins incendii de la Detaşamentul Constanţa Oraş. Deoarece la sosirea forţelor de intervenţie incendiul era generalizat, au fost chemate în sprijin autospeciale din alte subunităţi ale ISU Dobrogea, însumând un număr de nouă autospeciale de intervenţie şi trei ambulanţe SMURD.

Ce i-a împiedicat pe pompieri

„Misiunea pompierilor s-a dovedit a fi îngreunată de vizibilitatea redusă cauzată de fumul dens, de condiţiile meteorologice nefavorabile (vânt extrem de puternic), precum şi de existenţa unei cantităţi mari de materiale combustibile la interior. Din nefericire, în urma incendiului s-au înregistrat şapte victime, dintre care trei au decedat şi patru au fost intoxicate cu fum. Cele patru persoane intoxicate au primit îngrijiri medicale de specialitate, una dintre ele fiind transportată la Bucureşti cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie”, conform ISU. Pompierii au fost obligaţi să ocolească zona restaurantului Beirut, pe bulevardul Mamaia, pentru că strada Tudor Vladimirescu era blocată de maşini. Acestea au fost parcate „după ureche” de cei care participau la un concert susţinut în Legendary Pub, local distrus, de asemenea, de incendiul mai sus precizat.

40 de secunde

„Apelul la 112 a durat circa 40 de secunde. În scurt timp s-a dat alarma. Oamenii (n.r. pompierii ISU Dobrogea) au ocolit, pe bulevardul Mamaia, pentru că strada Tudor Vladimirescu era blocată de maşini, fiind concert la Legendary Pub”, au declarat cotidianului nostru surse apropiate anchetatorilor, la câteva zile după tragedie.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Slujbă de pomenire în faţa fostului restaurant Beirut. Au trecut cinci ani de la moartea celor trei fete în incendiu

05 Apr 2019 1025

Experţii au revenit la locul tragediei Ce se întâmplă acum la restaurantul Beirut din Constanţa (galerie foto+video)

19 Nov 2018 1610

Dosarul restaurantului Beirut din Constanţa a primit al 17-lea termen

03 Nov 2018 894

Cum arată acum restaurantul Beirut din Constanţa! Schimbare majoră a locului în care au murit trei tinere! (galerie foto+video)

27 Oct 2018 1734

Trei tinere au murit Judecătorii din Bucureşti anunţă soluţia momentului într-un dosar care a cutremurat Constanţa

30 May 2018 2636

Imagini incredibile. Cum arată restaurantul Beirut din Constanța, mistuit de un devastator incendiu în urmă cu patru ani. Trei tinere au ars de vii (fotoreportaj+video)

05 Apr 2018 4938

Zece ani de închisoare pentru un cunoscut afacerist din Constanţa. Ce au scris judecătorii în motivare

09 Nov 2017 5455

Un afacerist din Constanţa, menţinut sub control judiciar

14 Jul 2017 2145

Trei ani de la distrugerea restaurantului Beirut Decizie importantă luată de judecătoarea Mara Isabella Iacob (galerie foto)

05 Apr 2017 2245

George Karam, patronul restaurantului Beirut, află săptămâna viitoare dacă scapă de control judiciar

25 Jan 2017 1893

George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut, din nou în faţa instanţei

19 Jan 2017 1263

Surse Dosarul „Micul Regat“ va fi judecat de Mara Isabella Iacob. Magistratul judecă şi dosarul Beirut

14 Nov 2016 1891

Exclusiv! Noi detalii din dosarul Beirut! „Răsplătirea“ salvatorilor (document)

12 Jul 2016 3160

Exclusiv! Beirut, declaraţii cutremurătoare „Am văzut silueta unei fete. Stătea în picioare. Avea mâna stângă în flăcări“

11 Jul 2016 10743

ANPC a luat la puricat zeci de restaurante şi fast-food-uri. Iată lista unităților cu probleme

29 May 2016 2283