Viceprimarul PMP din Nicolae Bălcescu la judecată cu ANI


La începutul anului, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul viceprimarului comunei Nicolae Bălcescu din județul Constanța. Este vorba despre Lucian Constantin, membru PMP.

Potrivit ANI, în perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), o societate comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitatea de administrator și pe cea de asociat unic, a încheiat un contract de prestări servicii cu Primăria Comunei Nicolae Bălcescu în data de 30 decembrie 2016, în valoare totală de 8.032,50 lei. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003, coroborat cu art. 25 din Legea nr. 215/2001, în vigoare pentru perioada supusă evaluării.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Viceprimarul din Nicolae Băcescu a înregistrat zilele trecute pe rolul Curții de Apel Constanța, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal dosarul 1681/2/2020 al cărui obiect este ordonanţă preşedinţială. Magistrații au stabilit termen în dosar pe 30 aprilie a.c.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mesajul lui Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primaria Municipiului Constanța, către liberalii constănțeni

20 Apr 2024 137

UPDATE. Furturi și distrugeri la autoturisme, în Constanța. Bărbat de 39 de ani, arestat preventiv. Unde l-a găsit Poliția?

19 Apr 2024 722

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 730

Istoria Dobrogei - Bibliografie Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

19 Apr 2024 655

Consiliul Local Constanța, obligat de judecători să modifice o hotărâre de acum 30 de ani! (MINUTA)

19 Apr 2024 573

Ce achiziție a făcut Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” înainte de evenimentul „Zilele Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin - 6 ani de la inaugurare” (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 477

Percheziții Baia Mare Tânăr, reținut după ce a constrâns o minoră de 12 ani să-i trimită imagini pornografice

19 Apr 2024 350

Știri Constanța Șofer oprit pe aleea de acces către Satul de Vacanță. Ce a descoperit Poliția?

19 Apr 2024 524

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 507

Giorgio Armani nu mai exclude vânzarea imperiului său de modă

19 Apr 2024 316

Aniversări românești. Pamfil Șeicaru – 130 (I) „Pamfletul nu este o manieră de stil, ci o atitudine sufletească”

19 Apr 2024 275

Lumea marinarilor Din nou spre America. „Mircea”, SUA, Canada

19 Apr 2024 494

România Nicu Covaci, la ceas aniversar – împlinește 77 de ani!

19 Apr 2024 508

Airsoft Un hobby plin de acțiune și strategie

19 Apr 2024 255

București Un tânăr a vrut să-și bată părinții, pentru că nu-l primeau în locuință - a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

19 Apr 2024 374