Victima a murit după trei zile de comă Zi importantă pentru polițistul constănțean acuzat că a omorât un om. Procurorii vor schimba încadrarea



•    Procurorii arată că inculpatul polițist și victima frecventau același bar și că agresiunea s-a produs în proximitatea locației, din municipiul Constanța.
 
•    Dacă va fi găsit vinovat, omul legii riscă până la 12 ani de închisoare.

Un complet de drepturi și libertări din cadrul Tribunalului Constanța va analiza azi cererea lui Alexandru Dîrmon, polițist al Secției 5 din Constanța, privind înlocuirea arestului preventiv cu o măsură preventivă mai bândă. Ședința de judecată este programată pentru ora 10.00. Oricare va fi decizia de azi a Tribunalului Constanța, aceasta va fi definitivă.

Alexandru Dîrmon a fost arestat preventiv la data de 08 iunie 2021, de magistrații Judecătoriei Constanța, polițistul fiind acuzat de vătămare corporală.
Conform anchetatorilor, la data de 04 iunie 2021, orele 13.15, inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate, de sex masculin, în vârstă de 55 de ani, lovituri cu piciorul, la nivel capului, ocazie acesta a suferit mai multe leziuni.

La finele săptămânii trecute, persoana vătămată a decedat.

Pe cale de consecință, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța ar putea schimba încadrarea juridică în cauză din vătămare corporală în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Pedeapsa prevăzută de această infracțiunea este între 6 și 12 ani.   

Viorel Gabriel Teliceanu, procuror șef Secție Urmărire Penală din Parchetul Tribunalului Constanța, arată că după ce și-ar fi lovit victima, polițistul s-a întors în barul din zona Km 4-5, unde a mai câteva minute.  
 
Ulterior, polițistul a mers la serviciu.
 
„Identificarea s-a făcut în baza unor declarații de martori și probe video. În cauză s-a efectuat o percheziție domiciliară de unde au fost ridicate mai multe articole vestimentare. La acțiune au participat polițiști ai Secției 5 din Constanța (colegi ai suspectului) precum și polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale“, a mai spus Viorel Gabriel Teliceanu.

După cum au aratat și procurorii după mediatizarea cauzei, în urma loviturilor, viața i-a fost pusă în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală, necesitând îngrijiri medicale în condiții de terapie intensivă (comă, stop cardio-respirator resuscitat).

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.




Video



 

Citește și
Plasat inițial în arest la domiciliu:
Bărbatul care a agresat doi polițiști din Constanța a fost arestat preventiv

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tânărul din Constanța acuzat că a înjurat și amenințat un polițist, într-un live, pe Facebook, arestat!

24 Jul 2022 1096

Tânărul care în noiembrie 2021 a amenințat pe Facebook un polițist de la Secţia 5, arestat într-un alt dosar

04 Jul 2022 1030

Cine este bărbatul arestat pentru că ar fi încercat să mituiască un polițist, pe strada Justiției din Constanța

10 Feb 2022 1605

Final de anchetă în cazul ofiţerului de poliţie de la Techirghiol amenințat de un tânăr arestat la domiciliu

08 Sep 2021 1666

Un ofiţer de poliţie din Techirghiol, amenințat cu moartea. Presupusul autor cere să fie eliberat

25 Aug 2021 1293

Un ofiţer de poliţie din Techirghiol, ameninţat cu moartea de un cetățean arestat la domiciliu

19 Aug 2021 2015

Polițist din Constanța trimis în judecată

01 Aug 2021 1846

Decizie surprinzătoare a polițistului de la Secția 5 din Constanța acuzat de moartea unui om (Video)

14 Jun 2021 2959

Oficial despre arestarea polițistului de Secția 5 din Constanța (Video)

09 Jun 2021 4182

Plasat inițial în arest la domiciliu Bărbatul care a agresat doi polițiști din Constanța a fost arestat preventiv

04 Jun 2021 1527

Amendă pentru nepurtarea măștii de protecție Bărbatul care a amenințat cu moartea un agent de poliție, din Constanța, arestat preventiv

14 Apr 2021 1428

Polițistul înjunghiat la Eforie, în continuare internat. Suspectul, arestat. Ancheta continuă

30 Jan 2021 1480

Polițist înjunghiat la Eforie. Principalul suspect, un bărbat cu domiciliu în SUA, arestat. Cine ar prelua ancheta

28 Jan 2021 2702

Oficial Bărbatul care a înjunghiat un polițist la Eforie a fost arestat

27 Jan 2021 1301

Un polițist din IPJ Constanța, arestat la domiciliu. Este acuzat de luare de mită

22 Nov 2020 2915