Viorel Costache, fostul inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, va fi audiat luna viitoare


Vineri, 13 septembrie, de Ziua Pompierilor din România, a avut loc la Tribunalul Constanţa un nou termen de judecată în dosarul în care Viorel Costache, fostul inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, a fost deferit justiţiei de procurorii militari ai DNA, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Procesul a fost amânat la data de 1 octombrie pentru a se proceda la audierea lui Viorel Costache.

La termenul trecut, Tribunalul Constanţa a dispus emiterea unei adrese către partea civilă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, pentru a se înainta la dosar copia raportului întocmit în anul 2009 de către Curtea de Conturi, precum şi fişa postului fostului şef al inspectoratului, Costache Viorel.
 
Amintim că, potrivit datelor oficiale, în cauză au mai fost trimişi în judecată Constantin Miroiu, fost şef al Serviciului Logistic din cadrul ISU Constanţa, Virgilia-Crina Ciochină, fost contabil-şef în cadrul ISU Constanţa, şi Vasilica Vasile, fost angajat în cadrul aceluiaşi Serviciu Logistic, acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (două acte materiale). Mai departe, un administrator al unei societăţi comerciale la data presupusei fapte este acuzat de săvârşirea în forma complicităţii a infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (două acte materiale).
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
 
În perioada 2008 - 2009, în contextul realizării unor lucrări la Centrul de Pregătire a scafandrilor de luptă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, proiect finanţat prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, inculpaţii „Costache Viorel, Miroiu Constantin, Ciochină Virgilia-Crina şi Vasile Vasilica, abuzând de funcţiile pe care le deţineau, au trucat licitaţia organizată în scopul menţionat mai sus, în aşa manieră încât lucrarea respectivă a fost atribuită unei firme, costurile manoperei şi ale materialelor ridicându-se la un preţ de zece ori mai mare decât preţul pieţei“.
 
„Concret, inculpatul Costache Viorel, în calitate de inspector-şef al ISU Constanţa, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, a aprobat documentele de achiziţie şi a decis plata lucrărilor şi a materialelor necesare la un preţ mult mai mare decât valoarea reală, în condiţiile în care materialele fuseseră deja achiziţionate.
 
În acelaşi context, inculpatul Miroiu Constantin, în calitate de şef Serviciu Logistic, a avizat documentaţia de selecţie a ofertelor şi a aprobat plata lucrărilor şi a materialelor pentru proiectul respectiv, iar inculpata Ciochină Virgilia-Crina, în calitate de contabil-şef, a avizat pentru control financiar preventiv propriu realizarea lucrărilor respective. Documentaţia de achiziţie a fost întocmită de inculpata Vasile Vasilica, subordonată a inculpatului Miroiu Constantin.
 
În aceleaşi circumstanţe, administratorul unei societăţi a emis mai multe facturi fiscale, reprezentând contravaloarea unor lucrări neexecutate, şi a prezentat mai multe oferte de preţ din partea unor firme care nu primiseră oferte de participare la licitaţie. În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătoare a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile, proprietate a inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 76.521,17 lei, reprezentând prejudiciul produs Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, în sumă de 40.735,97 de lei, şi folosul necuvenit obţinut de firma respectivă, în sumă de 35.754,38 de lei“, conform DNA.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fosta conducere a ISU Dobrogea, achitată definitiv! Motivarea judecătorilor

02 Dec 2022 2499

Breaking News Viorel Costache, fostul șef al ISU Dobrogea, achitat definitiv!

25 Nov 2022 3282

Achitare pentru fosta conducere a ISU Dobrogea! Pronunțarea în apel, amânată peste trei săptămâni

03 Nov 2022 1773

Toți inculpații, achitați în primă instanță! Final de proces în dosarul foștilor șefi ai ISU Dobrogea, trimiși în judecată de DNA!

19 Sep 2022 1685

Fosta conducere a ISU Dobrogea, achitată în primă instanță! Apelul, amânat pentru septembrie

21 Jun 2022 1704

Dosarul în care Viorel Costache, fostul șef al ISU Dobrogea, a fost achitat, în primă instanță, merge mai departe la Curtea de Apel

02 Nov 2021 2531

Fosta conducere a ISU Dobrogea, trimisă în judecată de DNA, achitată. Apelul dosarului, amânat pentru octombrie

14 Jun 2021 3861

Viorel Costache, fostul șef al ISU Dobrogea, achitat. Procurorii DNA, nemulțumiți. S-a stabilit primul termen în apel

09 Apr 2021 3788

Dosar al procurorilor militari din DNA Viorel Costache, fostul inspector-şef al ISU „Dobrogea”, a fost achitat. Decizia, contestată (document)

29 Feb 2020 3854

Moment emoţionant. De Ziua Pompierilor, un tânăr şi-a cerut iubita în căsătorie pe Faleza Cazinoului din Constanţa

13 Sep 2019 5089

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 august 2019

20 Aug 2019 3897

Un nou termen în dosarul de DNA Judecătorii vor să vadă ce a descoperit Curtea de Conturi la ISU Constanţa în 2009

02 Aug 2019 2019

Foşti şefi din ISU „Dobrogea“, trimişi în judecată de DNA. Dosarul, amânat

07 Mar 2019 2600

Mandate de aducere în dosarul fostei conduceri a ISU Constanţa

06 Feb 2019 2783

Decizie a constănţencei Oana Lis, soţia fostului primar al municipiului Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial

10 Sep 2018 4036