Vlad Cosma, citat la Parchetul General

Fostul deputat Vlad Cosma a fost citat pentru marţi, la ora 11,00, la Parchetul General, pentru a fi audiat în legătură cu plângerea pe care a depus-o împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, pe care îi acuză de compromiterea intereselor Justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat, au informat luni, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit unor oficiali ai Parchetului General, Vlad Cosma a depus plângerea pe 9 februarie şi îi vizează pe procurorii Lucian Onea, Giluela Diaconu, Alfred Savu şi Mircea Negulescu (exclus recent din magistratură).

În urma acestei plângeri, pe 12 februarie a fost înregistrat un dosar pe rolul Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului General.

Postul Antena 3 a difuzat o înregistrare în care fostul deputat PSD Vlad Cosma susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să "inventeze dosare în baza unor probe fabricate" unor importanţi oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă.

În replică, DNA a difuzat un comunicat de presă în care spune că Vlad Cosma a prezentat denaturat situaţia, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal.

De asemenea, DNA susţine că persoane din anturajul lui Vlad Cosma s-au prezentat în mod repetat la DNA Ploieşti, cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă tatălui său, Mircea Cosma, trimis în judecată pentru corupţie. În acest sens, DNA a dat publicităţii două înregistrări în care persoane din anturajul familiei Cosma discută cu un poliţist şi un procuror de la DNA Ploieşti.

Persoanele respective, mai spune DNA, au atras atenţia procurorilor că, în caz contrar, vor fi difuzate la diverse posturi de televiziune înregistrări video din anchetele acestora, constând în montaje, colaje special realizate pentru compromiterea procurorilor şi ofiţerilor de poliţie care au instrumentat dosarele în care au fost trimişi în judecată Vlad Cosma, Mircea Cosma şi Sebastian Ghiţă.

Sursă: AGERPRES

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Expert Chim Consum SRL, cu mai multe contracte publice, cere să intre în insolvență!

09 Apr 2024 647

Andreea Corina Băjenaru și Florina Silvia Popa Doi procurori din Parchetul General al României ies la pensie

07 Apr 2024 419

Exclusiv Noi procurori pentru Constanța și Tulcea! Să-i cunoaștem (DOCUMENT)

28 Mar 2024 1948

Plângere la Parchetul General depusă de Dacian Cioloș împotriva lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

11 Mar 2024 525

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 748

Beatrice Silvia Șișman s-a întors la Parchetul Curții de Apel Constanța. Gabriela Rugea, încadrată la Parchetul Judecătoriei Babadag

22 Jan 2024 896

Avere și interese Teodora Elena Rotea, propusă procuror general adjunct al Dobrogei! (DOCUMENTE)

21 Jan 2024 1055

Consiliul Superior al Magistraturii Peste o mie de posturi de judecător și aproape 950 de posturi de procuror, vacante la instanțele și parchetele din țară

19 Jan 2024 763

Procurorii șefi la Secția de combatere a corupției din DNA și la Secția de urmărire penală din PG, numiți

11 Jan 2024 710

Mihaiela Moraru-Iorga și Remus Iulian Popa, propuși Președintelui României pentru funcții de conducere în DNA și Parchetul General!

11 Jan 2024 681

De mâine, 10 ianuarie Procurorul Gigi Valentin Ștefan revine în conducerea Parchetului Curții de Apel Constanța!

09 Jan 2024 2138

Gigi Valentin Ștefan, propus procuror general adjunct al Parchetului Curții de Apel Constanța

05 Jan 2024 1243

Oficial, din prima zi a anului Magistratul Mihaela Elena Mergeane este noul procuror general al Dobrogei (DOCUMENTE)

02 Jan 2024 1251

Dosarul Plătăreşti privind tratamente degradante aplicate minorilor în perioada 1978 - 1991 depus de IICCMER la Parchet

12 Dec 2023 670

Deputatul USR Stelian Ion îi solicită ministrului Justiţiei, să ţină cont de avizele CSM atunci când va trimite propunerile pentru conducerile DNA, DIICOT şi Parchetul General

06 Dec 2023 757