Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, citat pe 10 iunie, la Constanța

  • Este vorba despre dosarul 113/36/2021, înregistrat la data de 9 martie 2021, pe rolul Curții de Apel Constanța, la Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fical.
  • Dosarul vizează Ordinul nr. 3.235/93/4.02.2021 al ministrului Educației și al ministrului Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică.
  • Curtea de Apel Constanța a fixat prim termen în cauză pe 10 iunie 2021, dată pentru care vor fi emise citațiile, atât pe numele pârâților, printre care se află și Vlad Voiculescu, dar și pe numele reclamantului.
Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, este pârât într-un proces deschis la Constanța pentru revocarea unor prevederi din Ordinul privind redeschiderea școlilor, la începutul anului, în condițiile pandemiei.

Magistrații Curții de Apel Constanța au fixat primul termen în dosar, pentru data de 10 iunie 2021, de la ora 11.00.

Este vorba despre dosarul 113/36/2021, înregistrat la data de 9 martie 2021, pe rolul Curții de Apel Constanța, la Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fical.

Reclamant în acest proces este Daniel Tudorache, iar pârâții sunt Ministerul Educației și Cercetării și, respectiv, Ministerul Sănătății, alături de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu și, respectiv, Vlad Voiculescu – ministrul Sănătații la momentul emiterii ordinului contestat.

Obiectul dosarului este reprezentat de „obligaţia de a face Revocare prevedere din Ordinul nr. 3235/93/2021“.

Este vorba despre Ordinul nr. 3.235/93/4.02.2021 al ministrului Educației și al ministrului Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică.

Așa cum am precizat anterior, primul termen în cauză urmează să se desfășoare la data de 10 iunie 2021, zi pentru care vor fi emise citațiile, atât pe numele pârâților, cât și pe numele reclamantului.

Hotărârea Curții de Apel Constanța, indiferent care va fi aceasta, poate fi atacată la instanța superioară.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.



Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:

LIVE. Noul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă:
“Suntem încă într-o criză sanitară, dar am convingerea că împreună o vom depăși”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, despre dosarul vaccinurilor anti-covid 19 - „Din câte ştiu eu, nu există niciun progres în dosar“

21 Jan 2024 712

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă, la DNA în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19

08 Dec 2023 699

Oficial de la DNA Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, urmărit penal în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19

08 Dec 2023 632

Cererile de urmărire penală a lui Vlad Voiculescu şi Ioanei Mihăilă, transmise de președintele Iohannis ministrului Justiției

27 Nov 2023 632

SURSE DNA vrea ridicarea imunității pentru fostul premier Florin Cîțu, în dosarul vaccinurilor

23 Nov 2023 926

George Simion, liderul AUR, sare în apărarea Elenei Lasconi, după ce USR i-a retras sprijinul la europarlamentare. Ce a declarat acesta

05 Nov 2023 1187

USR și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Printre ei este și un membru al organizației de la Constanța!

16 Oct 2023 1136

Începe campania electorală internă Cine deschide lista de candidați pentru alegerile europarlamentare de anul viitor a USR ?

15 Sep 2023 905

Gala Laureaților Federației Române de Lupte 2022. Printre performeri sunt și constănțeni (GALERIE FOTO)

19 Dec 2022 1612

Proces de interes național! Judecătorii din Constanța explică de ce elevii trebuie să poarte măștile de protecție la școală! (document)

03 Nov 2021 2999

Scrisoare către guvernanți Cu câți bani trebuie să se descurce firmele de catering pentru a asigura hrana unui pacient internat în spital

30 Oct 2021 4749

Elevii rămân cu masca la școală! Decizia, luată la Constanța. Ce se întâmplă mai departe (documente)

30 Sep 2021 2797

Ministrul Educației și fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, pârâți în proces, la Constanța. Decizia Curții de Apel

25 Sep 2021 1988

Bolnavii de cancer din România au rămas fără citostatice. Care este situația la Constanța

22 Apr 2021 1868

LIVE. Noul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă “Suntem încă într-o criză sanitară, dar am convingerea că împreună o vom depăși”

21 Apr 2021 1586