08 Feb, 2022 09:54
2933
,,Am plecat de la locul meu de muncă (...). Mașina a fost parcată într-o parcare stradală, situată vis-a-vis de sediul Prefecturii, lângă un parc și lângă panouri publicitare.
La un moment dat m-am oprit pe o bancă din Piața Civică din centrul mun. Tulcea, de lângă statuie, unde am fumat o țigară. Lângă mine a venit un băiat, pe care-1 cunoșteam din vedere, întrucât am fost vecini (...).
Minorul în cauză, despre care am crezut că are în jur de 10 ani, m-a salutat și mi-a cerut o țigară, iar eu i-am spus că nu mai am nici eu multe, dar că-i voi da mai târziu. Tot acesta m-a întrebat dacă mai am mașina, iar apoi mi-a spus că vrea să meargă să se plimbe cu mine cu aceasta. Eu am fost de acord și i-am spus minorului că vreau să merg să culeg și niște corcodușe.
Astfel, ne-am urcat amândoi în mașina mea, iar băiatul a urcat pe locul din dreapta față, și-a pus o mască pe față și centura de siguranță. Menționez faptul că eu știam că în zona (...), se află o lizieră de corcoduși, deoarece mai fusesem în zonă cu mașina de la muncă și am hotărât să merg acolo. Astfel, eu am condus mașina (...) la un moment dat am virat pe un drum care duce către Dunăre și unde se află un ponton al Poliției de Frontieră. Pe drum, nu am discutat nimic cu minorul, acesta nu mi-a cerut nimic, iar eu nu l-am atins în niciun fel. Când am ajuns în zona în care se aflau corcodușii, am coborât amândoi din mașină și i-am spus minorului să mergem în păduricea cu corcoduși să adun și eu câteva fructe verzi. Am mers amândoi în partea stângă, către niște clădiri părăsite și ne-am depărtat cam 20 de metri de mașină. Acolo, eu i-am oferit minorului, respectiv persoanei vătămate, o țigară marca LM, iar acesta și-a aprins-o singur cu bricheta. Mi-am aprins și eu o țigară, am început să fumăm și să discutăm despre locul meu de muncă. În timp ce vorbeam s-au auzit mai mulți câini care lătrau, iar persona vătămată mi-a spus că el va fugi, pentru că vor veni câinii. Eu i-am spus acestuia că nu e nicio problemă, că sunt eu de față, dar băiatul a fugit către drumul unde era mașina, dar apoi nu l-am mai observat, deoarece în zonă sunt copaci.
Nu am plecat după persoana vătămată, dar am mai rămas puțin timp și am cules câteva corcodușe verzi pe care le-am băgat în buzunarele de la bluza de trening. Apoi am mers la mașină, dar nu am văzut minorul prin preajmă și m-am gândit că acesta a fugit către casă (...)“.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: